Bunătățile din Piața Volantă “Din drag de Bucovina” aparținând membrilor Asociației “Gustă din Bucovina”, prezente la Expoziția Internațională Săptămâna Verde, eveniment ce va avea loc la Berlin, Germania, în perioada 17 – 26 ianuarie 2025

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) participă la expoziția internațională ”Săptămâna verde 2025”(Grune Woche)cu un stand de informare privind politicile aplicate în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale, în cadrul căruia experți din MADR promovează produsele agroalimentare românești recunoscute la nivel național și european.

Direcția pentru Agricultură Județeană Suceava anunță prezența la acest eveniment a Asociațiației “Gustă din Bucovina”, reprezentată de doi dintre membrii ei, respectiv Ionuț Adomnicăi (produse lactate-Corocăiești) și Ovidiu Hura (produse apicole-Volovăț).

Participarea la acest eveniment oferă oportunitatea de a promova gastronomia bucovineană, gustul autentic al produselor naturale, parte dintre ele având certificări pe scheme de calitate naționale ca produs tradițional, montan sau ecologic.

Bunătățile bucovine prezentate la eveniment vor fi următoarele:

 1. Ferma „Văcuța Ica”–Ionuț Adomnicăi, din localitatea Verești, producător local de produse lactate – atestate Produs Tradițional. Acesta asigură circuitul închis de la hrană până la produsul finit, un veritabil exemplu al conceptului from farm to fork.

2. S.C. “Bucovina BeeZum” SRL– Ovidiu Dănuț Hura, tânăr proprietar al unei stupini cu 500 de familii de albine, producător local de produse apicole/miere de albine – certificate Produs Montan și Ecologic, dar și alte sortimente și derivate apicole.

3. SC Mirvalact SRL – Coca Mircea, cu brânzeturi tradiționale de la poalele și de pe munții Adam și Eva din Pojorâta, județul Suceava, realizate cu măiestrie după rețete vechi de generații, folosind laptele de la propriile vaci ale baciului Coca, baci școlit cu școală profesională în industria alimentare sau cum zice dumnealui, cu școală pentru lăptărie.  

4. SC Strămoșia SRL – carne atent preparată de mâinile tinerilor gospodari bucovineni – George și Alexandra Popescu din Balcuți. Produsele dumnealor vor fi o adevărată încântare pentru iubitorii de bunătăți tradiționale – au reușit performanța să certifice ca Produs Tradițional, 5 produse : chișcă, mușchi, piept haiducesc, gușă și cârnați.Familia Popescu se încadrează în același concept de “from farm to fork”, deoarece îmbină activitatea de creștere a porcilor, procesare și distribuție prin magazinele proprii.

 5. Bunătăți de la țară din „Inima Bucovinei” – Tiberiu și Domnica Covalschi, o familie din inima Bucovinei – Cajvana, județul Suceava, întorși în locul natal după ani de pribegie în străinătate. Au ales să pună în valoare legumele și fructele din zona lor, după rețete vechi. Zacuscă, gemuri și alte delicii tradiționale pregătite cu drag, după rețete autentice din Bucovina, rețetele bunicilor pe care Domnica le păstrează cu dârzenie și responsabilitate. Aceștia au și câteva sortimente deosebite de zacuscă, respectiv hribi, praz, țelină, fasole, păstăi, o delicatese plus dulcețuri din cireșe albe amare, trandafir, cireșe, măceșe, mure, ardei iute.

7. SC Valeputna SRL – preparate deosebite din păstrăv, cu gust autentic bucovinean, pregătite cu suflet în zona Valea Putnei, o zonă deosebit de frumoasă și cu istoric în creșterea păstrăvului, păstrând o rețetă de fabricație din perioada regelui Carol.Colegii noștri au produse premiate internațional și cu siguranță vor impresiona vizitatorii la evenimentul de la Berlin.

8. Băcănia Boierească-familia Păstrăv – Cosmin și Georgiana, tineri harnici cu fermă de vaci Angus,fermă de porci Bazna în comuna Bălăceana, județul Suceava, secție de procesare, băcănii proprii în Municipiile Suceava și București și locație de cazare cu circuit închis în comuna Cacica, județul Suceava. Au în portofoliu un produs premiat național, ceafă crud uscată din carne de porc Bazna.

9. S.C. Sweets by Lăcri  SRL – Ciprian și Lăcrămioara Hostiuc, din comuna Ipotești, județul Suceava, o afacere de familie în domeniul cofetăriei, construită cu fonduri nerambursabile, după ani de peregrinări prin țări străine.

Reamintim faptul că, Asociațiația “Gustă din Bucovina”, este un proiect realizat la inițiativa Direcției pentru Agricultură Județeană Suceava și care a devenit un nume consacrat în comunitatea suceveană, de-a lungul celor trei ani de existență a Pieței Volante „Din drag de Bucovina”.

Ne mândrim cu toți producătorii noștri locali care merg sau care au trimis produse spre degustare în cadrul standului organizat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Această participare reprezintă o șansă de a prezenta o mică parte din comorile gastronomice ale zonei Bucovinei.

”Expoziția ‘Săptămâna Verde 2025’ reprezintă atât o platformă de afaceri, cât și un festival al tradițiilor gastronomice și folclorice cu impact mediatic de anvergură în Europa, dar și pe plan mondial.

Participarea țării noastre la această manifestare cu un stand de prezentare a devenit o tradiție, întrucât „Grune Woche” face posibilă expunerea politicilor și strategiilor din domeniul agriculturii și dezvoltării rurale, a potențialului agricol și al oportunităților de investiții, al dezvoltării de noi relații comerciale, cu impact pozitiv asupra creșterii competitivității și implicit a exporturilor pe piețele internaționale, în scopul echilibrării balanței comerciale”, se arată în comunicatul MADR.

Potrivit Raportului final al ediției din anul 2024, la evenimentul organizat anul trecut au fost prezenți peste 1.400 de expozanți din 60 de țări, care au atras aproximativ 300.000 de vizitatori.

Related Stories

Descoperă

Turismul crește în septembrie, dar cererea românilor rămâne pe...

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, turismul din România a înregistrat în septembrie 2026 a treia lună consecutivă de creștere a sosirilor și înnoptărilor, atât pentru turiștii români, cât și pentru cei străini. Revenirea din iulie–septembrie este în linie cu anticipările BIBI Touroperator privind recuperarea cererii pe parcursul sezonului, după un început de vară mai slab. Această evoluție nu a fost însă suficientă pentru a compensa integral scăderile anterioare de pe segmentul turiștilor români. În primele nouă luni din 2026, creșterea sosirilor și înnoptărilor turiștilor străini a compensat scăderea înregistrată la turiștii români. Astfel, pe total, sosirile au crescut cu 1,2%, iar înnoptările cu 0,5% față de aceeași perioadă din 2025.

Vola.ro intră în segmentul de tour-operare cu pachete dinamice...

Vola.ro lansează Pachetele Zbor + Hotel, un produs prin care clienții își pot construi propriul pachet de vacanță și pot rezerva zborul și cazarea într-un singur loc. Prin această lansare, compania intră în segmentul de tour-operare cu un model în care fiecare pachet se formează în momentul căutării, pe baza alegerilor călătorului.

Voucherele de vacanță, în recul puternic:decontările au coborât la...

Valoarea voucherelor de vacanță decontate către unitățile afiliate a fost de 560,48 milioane de lei în perioada ianuarie–septembrie 2026, în scădere cu 48,60% față de primele nouă luni din 2025 și cu 61,90% față de perioada similară din 2024. Reducerea este de 529,93 milioane de lei față de anul trecut și de 910,54 milioane de lei față de acum doi ani, potrivit datelor analizate.

Bucovina își promovează turismul alternativ și gastronomia locală la...

Târgul Internațional VIA MOLDAVIA are ca obiectiv consolidarea colaborării între destinațiile turistice din regiunea Moldovei și dezvoltarea relațiilor dintre România și Republica Moldova în domeniul turismului.Pentru județul Suceava, participarea la un astfel de eveniment reprezintă o oportunitate de promovare a patrimoniului natural, cultural și gastronomic al Bucovinei, dar și de identificare a unor noi parteneriate și proiecte care să contribuie la dezvoltarea unor produse turistice integrate.

România are cea mai mare discrepanță din UE în...

Studiul evidențiază faptul că, în șase state membre ale UE, numărul nopților rezervate prin platforme de închiriere pe termen scurt a crescut în perioada aprilie-iunie 2026, în timp ce principalii indicatori ai unităților de cazare turistice au înregistrat scăderi. România este menționată drept exemplul cel mai relevant al acestui fenomen.Potrivit analizei, creșterea rezervărilor realizate prin intermediul platformelor digitale sugerează că o parte tot mai mare a cererii turistice se mută către segmentul de închirieri pe termen scurt, în detrimentul unităților de cazare clasice care sunt monitorizate prin statisticile oficiale.

Continental Hotels susține povestea Via Transilvanica la Dunăre

Proiectul estimează un impact direct anual asupra a aproximativ 100–150 de persoane. Dintre acestea, în jur de 50–60 sunt drumeți care parcurg integral Via Transilvanica de la Putna până la Drobeta-Turnu Severin, cărora li se adaugă cei care străbat anumite porțiuni ale traseului din ținuturile sudice și care ajung în oraș. Aceștia vor beneficia de cazare și de experiențe care facilitează descoperirea patrimoniului local, dunărean.

Categorii populare