Ziua Bucovinei sărbătorită în Țara Dornelor: Inaugurarea Centrului Muzeal Cazinoul Băilor, Târgul de turism și de Produse Locale

Într-o atmosferă de sărbătoare și tradiție, Ziua Bucovinei va fi sărbătorită în destinația de ecoturism Țara Dornelor, marcând inaugurarea Centrului Muzeal „Cazinoul Băilor” după 35 de ani de la dezafectare. Această transformare marchează un moment deosebit, coincide cu împlinirea a 105 ani de la unirea Bucovinei cu România în 1918 și aduce în centrul atenției comunitățile gazdă. 

Primăria Municipiului Vatra Dornei, alături de Asociația de Ecoturism Țara Dornelor, au pregătit un eveniment special ce va cuprinde organizarea târgului de produse și mâncăruri locale, „Gustă din Țara Dornelor!”.  Acesta va debuta pe data de 28  noiembrie, peste drum de Cazinou, în zona podului pietonal – spre piața agroalimentară, oferind o diversitate de bunătăți și obiecte tradiționale.

Târgul de produse locale va fi o oportunitate de a evidenția rețeaua ecoturistică locală, reprezentată de producători, mici antreprenori locali și meșteri populari. Vizitatorii vor avea posibilitatea să se bucure de preparate delicioase precum borș tradițional de păstrăv, fasole cu ciolan, burger cu păstrăv, balmoș și alte specialități, sau să descopere suvenire și obiecte tradiționale autentice.

Pe parcursul zilei de 28 noiembrie, programul evenimentului pentru public va include:

10:00

  • deschiderea căsuțelor cu produse, obiecte tradiționale și suvenire locale;
  • prima ediție a Târgului de turism „ÎN ȚARA DORNELOR”;

11:00

  • vizitarea expoziției oferită de Muzeul Național al Bucovinei – zona demisol a clădirii cazinoului;

16.00

  • deschiderea oficială a Târgului de turism și de Produse locale în prezența autorităților locale și județene;

16.30 – 17.00

  • aprinderea luminițelor de Crăciun în municipiul Vatra Dornei;

19:00 – 22.00

  • vizitarea Centrului Muzeal „Cazinoul Băilor” în sălile de la parter.

În cadrul târgului de turism, Organizația de Management al Destinației Bucovina, reprezentanții destinației de ecoturism Țara Dornelor (AETD) ai Administrației Parcului Național Călimani, Organizației de Management al Destinației Țara Dornelor și Visit Vatra Dornei vor fi prezenți pentru a oferi informații despre oferta turistică a zonei. Punctul de promovare turistică va fi amplasat la intrarea în Parcul Central Vatra Dornei, din strada Republicii.

Programul oficial de inaugurare a Centrului Muzeal Cazinoul Băilor include o serie de activități ceremoniale și culturale, precum slujba de sfințire, vizionarea filmului despre restaurare, vernisaje, expoziții, concerte și recitaluri susținute de diverse coruri. Aceste evenimente vor avea loc în incinta cazinoului. La exterior, organizatorii vor proiecta pe un ecran amplasat în zona Hotelului Maestro momentele inaugurale, permițând celor din afara clădirii să se bucure de atmosfera festivă a evenimentului.

Organizatorul principal al evenimentului este Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în colaborare cu Consiliul Județean Suceava și Primăria Municipiului Vatra Dornei.

Vă invităm să luați parte la această experiență autentică și să vă alăturați sărbătoririi istoriei, culturii și tradițiilor Bucovinei într-un cadru deosebit.

Related Stories

Descoperă

Vola.ro lansează zborurile direct pe WhatsApp: AI-ul GoVola găsește...

Noul serviciu răspunde unei schimbări clare în comportamentul de căutare al călătorilor: oamenii nu mai vor să petreacă timp completând formulare, filtre, comparând manual date și aeroporturi sau revenind de zeci de ori asupra aceleiași căutări. Vor răspunsuri rapide, conversaționale și adaptate contextului lor real: buget, date disponibile, preferințe de destinație, vreme, durată sau constrângeri de grup.

Românii își calculează mai atent vacanțele de vară în...

În vara 2026, litoralul românesc continuă să fie magnetul principal pentru vacanțele interne: 27,5% dintre respondenți îl indică drept regiunea preferată pentru sejururile estivale. În paralel, crește interesul pentru zone care oferă experiențe autentice și relaxare într-un ritm mai lent, precum Transilvania (21,5%) și Bucovina (11,4%), semn că românii caută tot mai mult natură, cultură locală și liniște.

Unde zboară românii vara aceasta: Italia conduce topul, iar...

În categoria destinațiilor de vacanță, insulele grecești și spaniole continuă să atragă puternic turiștii români. Santorini pornește de la 29 euro în iunie, Mallorca de la 59 euro, iar Ibiza se menține relativ stabilă în jurul pragului de 76-106 euro în lunile de vârf. În schimb, Tenerife depășește frecvent 200 euro vara, ceea ce reflectă statutul său de destinație preferată mai ales în afara sezonului estival european.

Românii caută vacanțe interne mai complexe: cicloturism, natură și...

În contextul incertitudinilor internaționale, tot mai mulți români se uită din nou către destinațiile locale, mai ales atunci când acestea oferă programe complete, experiențe active și servicii bine organizate

Destinația Anului® 2026: „Oscarurile” turismului din România au fost...

Destinația Anului 2026 a acordat premii în 12 categorii și 5 premii speciale Prezidiul juriului condus de Alex Filip a selectat Marele Premiu dintre destinațiile aflate pe locul 1 în categoria lor, după criterii care țin atât de numărul total de voturi, dar și de evaluarea dinamicii brandului său de destinație.

Românii fug de hotelurile aglomerate: vacanțele în vile private...

Operatorii din turism observă o creștere constantă a interesului pentru unități de cazare private — vile, cabane premium și retreat-uri în natură — în special în rândul familiilor și grupurilor de prieteni care preferă experiențe mai intime și mai flexibile. Tot mai mulți turiști aleg să plătească pentru liniște, facilități private și experiențe autentice, nu doar pentru destinație.

Categorii populare