Vola.ro lansează zborurile direct pe WhatsApp: AI-ul GoVola găsește bilete de avion în conversațiile cu prietenii

Vola.ro lansează o nouă modalitate de căutare și rezervare a biletelor de avion: direct pe WhatsApp, cu ajutorul AI-ului GoVola. Noul serviciu le permite călătorilor să găsească zboruri în timp real, să primească recomandări personalizate în funcție de buget, destinație, perioadă sau preferințe și să rezerve direct în chat.

Fiecare vacanță cu prietenii începe la fel: un grup de WhatsApp cu zeci de mesaje necitite, cineva care întreabă „chiar plecăm sau nu?” și o singură persoană care ajunge să caute zboruri, să compare prețuri și să încerce să împace datele tuturor. Vola.ro mută munca asta pe umerii AI-ului. De azi, AI-ul GoVola poate fi adăugat direct în grupul de WhatsApp, acolo unde grupul discută oricum despre următoarea plecare.

Practic, utilizatorii pot vorbi cu AI-ul GoVola așa cum ar vorbi cu un prieten: „Weekend prelungit în iulie, sub 150 de euro de persoană” sau „ceva cald în august, plecare din Cluj” sunt suficiente. AI-ul interpretează cererea, verifică variantele disponibile și propune opțiuni relevante, cu prețuri actualizate în timp real. Grupul vede opțiunile, le compară direct în chat și alege împreună.

Noul serviciu răspunde unei schimbări clare în comportamentul de căutare al călătorilor: oamenii nu mai vor să petreacă timp completând formulare, filtre, comparând manual date și aeroporturi sau revenind de zeci de ori asupra aceleiași căutări. Vor răspunsuri rapide, conversaționale și adaptate contextului lor real: buget, date disponibile, preferințe de destinație, vreme, durată sau constrângeri de grup.

Unul dintre cele mai utile scenarii este planificarea vacanțelor în grup. AI-ul GoVola poate fi adăugat direct într-un grup de WhatsApp, unde prietenii sau membrii familiei discută despre următoarea plecare. În loc ca fiecare persoană să caute separat zboruri și să trimită screenshot-uri, AI-ul propune variante care se potrivesc bugetului și perioadei discutate de grup.

„Căutarea unui zbor nu mai trebuie să fie un proces complicat, cu filtre, tab-uri deschise și zeci de comparații manuale. Cu AI-ul GoVola pe WhatsApp, aducem biletele de avion acolo unde oamenii oricum își planifică vacanțele, ca să propună el opțiunile care funcționează pentru tot grupul, fără ca cineva să fie nevoit să facă toată munca de unul singur. Este un pas firesc în direcția în care merge travel tech-ul – mai rapid, mai intuitiv, mai aproape de modul real în care oamenii iau decizii de călătorie”, declară Claudia Tocilă, director de comunicare Vola.ro.

Serviciul este gratuit, nu necesită descărcarea unei aplicații suplimentare și funcționează direct în WhatsApp. Utilizatorii pot cere recomandări în limbaj natural, pot rafina rezultatele prin mesaje succesive și pot merge mai departe către rezervare direct din conversație.

Cum funcționează AI-ul GoVola pe WhatsApp:

  1. Utilizatorul accesează linkul către AI-ul GoVola în WhatsApp din pagina https://whatsapp.vola.ro/.
  2. Scrie cererea în limbaj natural: destinație, buget, perioadă, preferințe sau constrângeri.
  3. AI-ul verifică ofertele disponibile și trimite variante de zbor cu prețuri în timp real.
  4. Utilizatorul poate cere modificări, compara alternative și continua către rezervare direct din chat.

Prin lansarea AI-ului GoVola pe WhatsApp, Vola.ro continuă direcția de dezvoltare a produselor bazate pe tehnologie și inteligență artificială, cu scopul de a simplifica experiența de căutare și rezervare a zborurilor. Compania activează pe piață din 2007 și își descrie misiunea ca fiind simplificarea rezervării zborurilor prin tehnologie și produse inovatoare.

În prezent, GoVola compară prețuri de la peste 500 de companii aeriene, printre care Wizz Air, Ryanair, Animawings, TAROM, Lufthansa, KLM, Air France, Turkish Airlines, LOT, Emirates, Qatar Airways sau British Airways.

Related Stories

Descoperă

Crăciun cu tradiții, Revelion cu SPA: cât costă vacanțele...

Printre destinațiile solicitate pentru sărbătorile din această iarnă se numără stațiuni deja consacrate de pe Valea Prahovei: (Sinaia, Bușteni și Predeal), Poiana Brașov, Călimănești-Căciulata și zonele rurale din Maramureș și Bucovina. Oferta reunește vacanțe la munte, sejururi cu acces la piscine și centre SPA, dar și experiențe tradiționale construite în jurul gastronomiei locale, colindelor și obiceiurilor de sărbători.

Turismul crește în septembrie, dar cererea românilor rămâne pe...

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, turismul din România a înregistrat în septembrie 2026 a treia lună consecutivă de creștere a sosirilor și înnoptărilor, atât pentru turiștii români, cât și pentru cei străini. Revenirea din iulie–septembrie este în linie cu anticipările BIBI Touroperator privind recuperarea cererii pe parcursul sezonului, după un început de vară mai slab. Această evoluție nu a fost însă suficientă pentru a compensa integral scăderile anterioare de pe segmentul turiștilor români. În primele nouă luni din 2026, creșterea sosirilor și înnoptărilor turiștilor străini a compensat scăderea înregistrată la turiștii români. Astfel, pe total, sosirile au crescut cu 1,2%, iar înnoptările cu 0,5% față de aceeași perioadă din 2025.

Vola.ro intră în segmentul de tour-operare cu pachete dinamice...

Vola.ro lansează Pachetele Zbor + Hotel, un produs prin care clienții își pot construi propriul pachet de vacanță și pot rezerva zborul și cazarea într-un singur loc. Prin această lansare, compania intră în segmentul de tour-operare cu un model în care fiecare pachet se formează în momentul căutării, pe baza alegerilor călătorului.

Voucherele de vacanță, în recul puternic:decontările au coborât la...

Valoarea voucherelor de vacanță decontate către unitățile afiliate a fost de 560,48 milioane de lei în perioada ianuarie–septembrie 2026, în scădere cu 48,60% față de primele nouă luni din 2025 și cu 61,90% față de perioada similară din 2024. Reducerea este de 529,93 milioane de lei față de anul trecut și de 910,54 milioane de lei față de acum doi ani, potrivit datelor analizate.

Bucovina își promovează turismul alternativ și gastronomia locală la...

Târgul Internațional VIA MOLDAVIA are ca obiectiv consolidarea colaborării între destinațiile turistice din regiunea Moldovei și dezvoltarea relațiilor dintre România și Republica Moldova în domeniul turismului.Pentru județul Suceava, participarea la un astfel de eveniment reprezintă o oportunitate de promovare a patrimoniului natural, cultural și gastronomic al Bucovinei, dar și de identificare a unor noi parteneriate și proiecte care să contribuie la dezvoltarea unor produse turistice integrate.

România are cea mai mare discrepanță din UE în...

Studiul evidențiază faptul că, în șase state membre ale UE, numărul nopților rezervate prin platforme de închiriere pe termen scurt a crescut în perioada aprilie-iunie 2026, în timp ce principalii indicatori ai unităților de cazare turistice au înregistrat scăderi. România este menționată drept exemplul cel mai relevant al acestui fenomen.Potrivit analizei, creșterea rezervărilor realizate prin intermediul platformelor digitale sugerează că o parte tot mai mare a cererii turistice se mută către segmentul de închirieri pe termen scurt, în detrimentul unităților de cazare clasice care sunt monitorizate prin statisticile oficiale.

Categorii populare