Voucherele de vacanță, în recul puternic:decontările au coborât la 38% din nivelul anului 2024

Conform datelor furnizate de Ministerul Finanțelor și centralizate de Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT), turismul continuă să înregistreze o contracție vizibilă în primele 9 luni din 2026 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Valoarea voucherelor achiziționate de angajatori a ajuns la 491,07 milioane de lei, cu 7,85% sub nivelul din 2025 și cu 70,63% mai mică decât în aceeași perioadă din 2024.

Valoarea voucherelor de vacanță decontate către unitățile afiliate a fost de 560,48 milioane de lei în perioada ianuarie–septembrie 2026, în scădere cu 48,60% față de primele nouă luni din 2025 și cu 61,90% față de perioada similară din 2024. Reducerea este de 529,93 milioane de lei față de anul trecut și de 910,54 milioane de lei față de acum doi ani, potrivit datelor analizate.

Achizițiile de vouchere reprezintă mai puțin de o treime din nivelul anului 2024

Datele pentru primele nouă luni ale celor trei ani arată o contracție atât a achizițiilor de vouchere realizate de angajatori, cât și a decontărilor către unitățile afiliate. Evoluția diferă însă între cei doi indicatori: cea mai puternică scădere a achizițiilor s-a înregistrat în 2025, în timp ce declinul decontărilor s-a accentuat în 2026.

Valoarea voucherelor achiziționate și decontate de angajatori a totalizat 491,07 milioane de lei în ianuarie–septembrie 2026, comparativ cu 532,87 milioane de lei în aceeași perioadă din 2025 și cu 1,672 miliarde de lei în 2024.

Față de 2025, reducerea este de 41,81 milioane de lei, respectiv 7,85%. Comparativ cu 2024, diferența depășește 1,18 miliarde de lei, echivalentul unei scăderi de 70,63%.

Reducerea din 2026 se adaugă contracției de 68,13% înregistrate în 2025 față de 2024. Astfel, achizițiile din primele nouă luni ale acestui an mai reprezintă 29,37% din valoarea consemnată în perioada similară din 2024.

Decontările: scădere de 25,87% în 2025, urmată de o reducere de 48,60% în 2026

Valoarea voucherelor decontate către unitățile afiliate a coborât de la 1,471 miliarde de lei în ianuarie–septembrie 2024 la 1,090 miliarde de lei în aceeași perioadă din 2025, apoi la 560,48 milioane de lei în 2026.

După scăderea de 25,87% din 2025, reducerea cu încă 48,60% din 2026 a adus decontările la doar 38,10% din nivelul înregistrat în primele nouă luni din 2024.

Vara a atenuat declinul, dar septembrie a adus o nouă accentuare a scăderii

Decontările din 2026 au fost inferioare nivelurilor din 2025 și 2024 în fiecare dintre cele nouă luni analizate. Cea mai mare scădere procentuală s-a înregistrat în mai: 70,32% față de mai 2025 și 73,45% față de mai 2024.

În lunile de vară, diferența față de anul precedent s-a redus. Decontările din iulie au totalizat 115,31 milioane de lei, cu 26,22% mai puțin decât în iulie 2025, iar cele din august au ajuns la 113,99 milioane de lei, în scădere cu 21,15%.

În septembrie, valoarea decontărilor a coborât la 41,93 milioane de lei, cu 43,88% sub nivelul din septembrie 2025 și cu 65,39% sub cel din septembrie 2024.

” Mă aștept ca și noul guvern să înțeleagă cât de importante au fost voucherele de vacanță ca politică publică de susținere a salariaților cu venituri mici, de fiscalizare a domeniului și de stimulare a investițiilor în turism. Suntem în ceasul al doisprezecelea pentru a decide, la nivel de țară, prelungirea cu cinci ani a legislației privind voucherele de vacanță și așteptăm o indexare a valorii acestora. Reducerea drastică a acordării voucherelor limitează posibilitățile multor salariați de a merge în vacanță și pune presiune pe activitatea operatorilor din turism. Miza este mai largă: veniturile din taxe și impozite, menținerea locurilor de muncă, continuarea investițiilor și viabilitatea afacerilor din HoReCa„,a declarat domnul Adrian Voican, vicepreședinte ANAT și președinte BIBI Group4Travel.

Comparația pe trei ani evidențiază reducerea substanțială a sumelor care circulă prin sistemul voucherelor de vacanță. Achizițiile angajatorilor au rămas mult sub nivelul din 2024, iar decontările către unitățile afiliate au continuat să scadă, într-un ritm mai accentuat în 2026.

Related Stories

Descoperă

Bucovina își promovează turismul alternativ și gastronomia locală la...

Târgul Internațional VIA MOLDAVIA are ca obiectiv consolidarea colaborării între destinațiile turistice din regiunea Moldovei și dezvoltarea relațiilor dintre România și Republica Moldova în domeniul turismului.Pentru județul Suceava, participarea la un astfel de eveniment reprezintă o oportunitate de promovare a patrimoniului natural, cultural și gastronomic al Bucovinei, dar și de identificare a unor noi parteneriate și proiecte care să contribuie la dezvoltarea unor produse turistice integrate.

România are cea mai mare discrepanță din UE în...

Studiul evidențiază faptul că, în șase state membre ale UE, numărul nopților rezervate prin platforme de închiriere pe termen scurt a crescut în perioada aprilie-iunie 2026, în timp ce principalii indicatori ai unităților de cazare turistice au înregistrat scăderi. România este menționată drept exemplul cel mai relevant al acestui fenomen.Potrivit analizei, creșterea rezervărilor realizate prin intermediul platformelor digitale sugerează că o parte tot mai mare a cererii turistice se mută către segmentul de închirieri pe termen scurt, în detrimentul unităților de cazare clasice care sunt monitorizate prin statisticile oficiale.

Continental Hotels susține povestea Via Transilvanica la Dunăre

Proiectul estimează un impact direct anual asupra a aproximativ 100–150 de persoane. Dintre acestea, în jur de 50–60 sunt drumeți care parcurg integral Via Transilvanica de la Putna până la Drobeta-Turnu Severin, cărora li se adaugă cei care străbat anumite porțiuni ale traseului din ținuturile sudice și care ajung în oraș. Aceștia vor beneficia de cazare și de experiențe care facilitează descoperirea patrimoniului local, dunărean.

Upgrade, abonamentul lansat de Vola, a generat pasagerilor români...

La un an de la lansare, abonamentul Upgrade oferit de Vola se apropie de 50.000 de membri, iar valoarea beneficiilor acordate în această perioadă ajunge la aproape 2 milioane de euro. O parte importantă a economiilor vine din protecția inclusă în abonament în cazul anulării zborurilor, dar și din reducerile la rezervări și serviciul Price Drop Refund, prin care călătorii pot recupera diferența atunci când prețul biletelor scade.

Programe turistice combinate România – Republica Moldova: ANAT și...

Sesiunile de lucru B2B și vizitele de pe teren au reconfirmat potențialul imens al destinației de a fi integrată în itinerarii transfrontaliere – de la turism balnear și de sănătate (Cahul), gastronomie și tradiții (Găgăuzia), patrimoniu istoric și cultural (Conacul Manuc Bey, Cetatea Soroca, Orheiul Vechi, Mănăstirea Curchi), până la experiențe vitivinicole de nivel mondial (Crama Cricova, Castel Mimi) și facilități moderne MICE și hoteliere în Chișinău.

Unde pleacă familiile în vacanța de toamnă? Italia domină...

Finalul lunii octombrie aduce prima vacanță școlară și, totodată, prima ocazie a familiilor de a face o călătorie alături de cei mici. Datele Vola.ro, cea mai mare platformă de rezervari hoteliere din România, arată că părinții își planifică deplasările din timp, aleg sejururi scurte și urmăresc atent costurile zborurilor și ale cazării.

Categorii populare