Finalul lunii octombrie aduce prima vacanță școlară și, totodată, prima ocazie a familiilor de a face o călătorie alături de cei mici. Datele Vola.ro, cea mai mare platformă de rezervari hoteliere din România, arată că părinții își planifică deplasările din timp, aleg sejururi scurte și urmăresc atent costurile zborurilor și ale cazării.

Ce destinații de vacanță aleg familiile cu copii? Parisul conduce în rezervări, în timp ce Italia domină căutările
Parisul este, până acum, destinația aflată pe primul loc în rezervările familiilor cu copii pentru vacanța de toamnă din 2026, aceeași poziție pe care o ocupa și în 2024, la aceeași dată.
Căutările conturează însă o preferință puternică pentru Italia. Roma se află pe primul loc, cu 8,4% din căutările familiilor pentru perioada 22-31 octombrie, urmată de Milano, cu 8%, și Paris, cu 6,8%. Interesul pentru Italia se regăsește și în datele din anii anteriori. În vacanțele de toamnă din 2024 și 2025, aceasta a fost prima alegere a familiilor, cu 29% din călătorii în fiecare an. Spania s-a situat pe locul al doilea, cu o pondere de 14-17%.
Cât costă patru nopți în Europa pentru o familie cu doi copii
Prețul zborurilor este un factor important în bugetul unei vacanțe în familie, mai ales într-o perioadă în care cererea crește. În vacanța de toamnă din 2025, jumătate dintre familiile care au rezervat prin Vola au plătit sub 171 de euro de persoană pentru un zbor dus-întors, cu taxele și serviciile suplimentare incluse. Pentru vacanța din acest an, rezervările făcute până acum indică, pe aceleași rute, prețuri cu până la 15% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut.
Bagajul de cală reprezintă, la rândul său, un cost de luat în calcul: una din patru familii îl adaugă la rezervarea zborului.
Familiile rezervă cu cel puțin cinci săptămâni înainte, iar sâmbăta este ziua preferată pentru plecare
Familiile cu copii își planifică vacanțele mai devreme decât adulții care călătoresc fără copii. Jumătate dintre familii rezervă cu cel puțin cinci săptămâni înainte de plecare, în medie cu aproximativ zece zile mai devreme decât ceilalți călători. Doar una din cinci familii lasă rezervarea pentru ultimele două săptămâni înainte de călătorie.
Vacanțele sunt, de regulă, scurte, de patru sau cinci zile, iar cele mai multe rezervări sunt pentru grupuri de trei sau patru persoane. Prima sâmbătă a vacanței este și ziua în care pleacă cele mai multe familii.
Momentul plecării poate influența însă costul călătoriei. În ultimii doi ani, duminica a fost cea mai scumpă zi de plecare pentru călători, iar pe aceleași rute, zborurile din săptămâna vacanței de toamnă au costat cu aproximativ o treime mai mult decât cele din urmă cu două săptămâni. Datele susțin astfel importanța planificării din timp, mai ales pentru familiile care călătoresc în perioadele de vacanță școlară.
