Continental Hotels desemnează proiectul „Dincolo de ultima bornă – O poveste la Dunăre”, înscris de Asociația Tășuleasa Social, drept câștigător al celei de-a doua ediții a inițiativei „Hotelul ca intersecție între oameni”. Proiectul continuă, sub umbrela Via Transilvanica, povestea traseului care traversează România și propune transformarea punctului său final, de la Drobeta-Turnu Severin, într-un spațiu de întâlnire între drumeți, comunitatea locală și patrimoniul dunărean.

Asociația Tășuleasa Social este organizația care a creat Via Transilvanica, traseul de lungă distanță care străbate România de la Putna la Drobeta-Turnu Severin. Prin proiectul câștigător, ultima bornă a traseului nu va fi privită doar ca punct de sosire, ci ca începutul unei experiențe prin care călătorii pot descoperi mai bine orașul, Dunărea și poveștile locului.
„Dincolo de ultima bornă – O poveste la Dunăre” urmărește să consolideze legătura dintre Via Transilvanica și Drobeta-Turnu Severin, printr-o colaborare între Asociația Tășuleasa Social și Continental Hotels. Cazarea oferită de Continental Hotels va deveni parte din experiența drumeților și un punct de sprijin pentru conectarea acestora cu patrimoniul local și cu comunitatea.
„Pentru noi, Via Transilvanica nu se termină la ultima bornă. Ne-am imaginat mereu ce înseamnă să ajungi, după atâția pași, la Dunăre, în locul acesta cu atâta istorie, unde s-au întâlnit lumi și civilizații. Ne dorim ca drumeții să nu plece mai departe imediat ce au ajuns la Drobeta-Turnu Severin, ci să-și ia timp să descopere orașul, oamenii, istoria și poveștile locului. O bornă poate să marcheze sfârșitul unui traseu, dar poate fi și începutul unei alte călătorii. De aceea, ne bucurăm că putem crea un context în care drumul să continue și dincolo de ultima bornă, prin întâlnirea cu patrimoniul și comunitatea de aici”, a declarat Alin Uhlmann Ușeriu, Președintele Asociației Tășuleasa Social.
Proiectul estimează un impact direct anual asupra a aproximativ 100–150 de persoane. Dintre acestea, în jur de 50–60 sunt drumeți care parcurg integral Via Transilvanica de la Putna până la Drobeta-Turnu Severin, cărora li se adaugă cei care străbat anumite porțiuni ale traseului din ținuturile sudice și care ajung în oraș. Aceștia vor beneficia de cazare și de experiențe care facilitează descoperirea patrimoniului local, dunărean.
Impactul proiectului se va extinde și către comunitatea locală și actorii culturali implicați, contribuind la creșterea vizibilității orașului Drobeta-Turnu Severin ca destinație și la consolidarea legăturilor dintre Via Transilvanica, partenerii locali și comunitățile din apropierea Dunării.
„Prin «Hotelul ca intersecție între oameni» ne-am propus să susținem idei capabile să creeze legături autentice între oameni și locurile prin care aceștia călătoresc. Proiectul propus de Asociația Tășuleasa Social exprimă foarte bine această viziune: aduce împreună turismul, ospitalitatea, patrimoniul și comunitatea locală și oferă o nouă perspectivă asupra destinației finale a traseului Via Transilvanica. Ne bucurăm că putem contribui la dezvoltarea acestei povești la Drobeta-Turnu Severin”, a declarat Radu Enache, Director General Continental Hotels.
În 2026, Via Transilvanica a fost atestată oficial drept traseu pedestru de interes național în scop recreativ. Traseul său principal, cu o lungime oficială de 1.631,53 kilometri, pornește din Putna și ajunge la Drobeta-Turnu Severin, unind comunități, regiuni istorice și peisaje reprezentative pentru România.
Câștigarea apelului de proiecte oferă un premiu sub formă de prestare de servicii hoteliere (care constau în cazare și masă în regim de demipensiune) în cadrul hotelurilor deținute și operate de organizator. Implementarea proiectului este prevăzută pentru anul 2027.
Cea de-a doua ediție a programului „Hotelul ca intersecție între oameni” a fost deschisă organizațiilor neguvernamentale, artiștilor, creatorilor și antreprenorilor cu inițiative culturale, sociale sau educaționale care contribuie la dezvoltarea comunităților locale.
Prima ediție a fost câștigată de Rețeaua pentru Natură Urbană, cu proiectul „Cartarea viitorului verde: zone naturale urbane pentru comunitate”, implementat în Constanța, Suceava, Sibiu și Târgu Mureș.
