Programul „România Atractivă”, pe podium la Gala Destinația Anului 2025, pentru „Cea mai bună promovare”

  • Programul național de turism cultural „România Atractivă” a câștigat locul 3, la Gala Destinația Anului 2025,  categoria „Cea mai bună promovare”.
  • „Destinația anului” este cea mai importantă competiție dedicată turismului din România.
  • În primul an de la lansare, programul „România Atractivă” a fost promovat online, prin prezențe la marile târguri internaționale de turism și prin info-tripuri dedicate jurnaliștilor și creatorilor de conținut.

Programul național de turism cultural „România Atractivă” a câștigat, marți, 8 aprilie 2025, locul 3 la categoria „Cea mai bună promovare” la Gala Destinația Anului 2025. Proiectul „România Atractivă” este astfel recunoscut la mai puțin un an de la lansare pentru contribuția semnificativă adusă industriei de turism din România și în special sectorului de turism cultural.

În cadrul acestei categorii, premiul a fost acordat exclusiv pe baza voturilor celor peste 150 de membri ai juriului, profesioniști din domeniul turismului, marketingului și promovării.

În fiecare an, România își pune în valoare cele mai atractive destinații turistice prin intermediul competiției „Destinația Anului”, care promovează și recunoaște nu doar cele mai îndrăgite obiective din țara noastră, ci și pe cele care s-au remarcat printr-o dezvoltare exemplară și continuă, dar și printr-un mare potențial turistic.

În 2025, la categoria „Cea mai bună promovare”, „România Atractivă” s-a aflat pe podium, la mai puțin de un an de la lansare, alături de destinații și proiecte turistice care au realizat acțiuni de promovare remarcabile: Via Transilvanica (locul 1), a cărei comunicare a început în 2018, și Craiova (locul 2).

„Destinația anului” este cea mai importantă competiție pentru destinații turistice din România, iar câștigătorii sunt desemnați de voturile a peste 150 de membri ai juriului, ale publicului, precum și de o cercetare sociologică reprezentativă la nivel național, cu mii de respondenți.

„Promovarea tradițională și cea online au un rol esențial în dezvoltarea unei destinații și în consolidarea imaginii unui proiect precum „România Atractivă”, care prin structura sa are o componentă multimedia complexă. Anvergura internațională a unei destinații, cum este România, poate fi creată doar printr-un demers susținut care să aibă vizibilitate pe plan local și la nivel global. Doar astfel se poate atinge o audiență diversificată și se poate crea o conexiune autentică între vizitatori și cultura locală. Din această perspectivă, tehnologia modernă ne vine în întâmpinare, adăugând accesibilitate și interactivitate, facilitând o experiență turistică integrată și captivantă. Acesta a fost dezideratul echipei care a gândit și care implementează proiectul „România Atractivă”: transformarea acestui proiect într-unul de referință, mai ales în rândul turiștilor care caută experiențe unice”, a subliniat secretarul de stat MIPE, Răzvan Popescu.

Cum a fost promovat programul „România Atractivă” în primul an de la lansare

Website și aplicație mobilă de travel

Turiștii dornici să descopere „România Atractivă” pot accesa website-ul romania-atractiva.ro sau aplicația mobilă de travel, disponibilă gratuit pentru iOS și Android (o poți descărca de aici: https://romaniaatractiva.app.link/download). Utilizatorii descoperă astfel o bibliotecă digitală, disponibilă în cinci limbi de circulație internațională, în care este prezentat fiecare dintre cele 275 de obiective culturale principale, cu informații actualizate în format video, foto, prin tururi virtuale, animații 3D, ghiduri audio și texte de promovare.

În prima săptămână de la lansare, în mai 2024, la categoria Travel & Local, aplicația „România Atractivă” s-a aflat pe locul 3 în clasamentul descărcărilor pe Google Play, plasându-se imediat după aplicația Booking. „România Atractivă” a fost foarte bine primită și de către publicul internațional, imediat după lansare. La categoria Travel & Local de pe Google Play, „România Atractivă” a ocupat locul 3 în Italia în clasamentul descărcărilor, locul 4 în Austria, Danemarca, Belgia, Bulgaria și Ungaria, locul 9 în Franța și UK, respectiv locul 12 în Germania, fiind astfel una dintre cele mai descărcate aplicații de travel la nivel european.

Zeci de jurnaliști și creatori de conținut au vizitat și promovat obiective din „România Atractivă”

Zeci de creatori de conținut, jurnaliști români și străini au vizitat, în lunile mai și august 2024, prin intermediul unor info-trip-uri, o parte din obiectivele turistice incluse în cele 12 rute din programul „România Atractivă”.

Creatorii de conținut, implicați în campanie, au promovat „România Atractivă” cu peste 1.800 de postări și story-uri, care au generat un reach în social media de peste 11 milioane, dintre care 5,5 milioane reach organic.

Mai mult decât atât, programul „România Atractivă” a înregistrat până în acest moment peste 700 de apariții în presa națională și internațională.

„România Atractivă”, prezentă și la marile târguri internaționale de turism

Programul de turism cultural „România Atractivă” a fost promovat și la cinci mari târguri internaționale de turism, într-un interval de doar șase luni, fapt ce reprezintă încă un motiv pentru care programul românesc de turism cultural devine tot mai vizibil la nivel internațional.

De altfel, participarea la cele mai importante târguri de turism din Europa reprezintă unul dintre pilonii principali ai strategiei de promovare offline a programului de turism cultural.

Related Stories

Descoperă

Voucherele de vacanță, în recul puternic:decontările au coborât la...

Valoarea voucherelor de vacanță decontate către unitățile afiliate a fost de 560,48 milioane de lei în perioada ianuarie–septembrie 2026, în scădere cu 48,60% față de primele nouă luni din 2025 și cu 61,90% față de perioada similară din 2024. Reducerea este de 529,93 milioane de lei față de anul trecut și de 910,54 milioane de lei față de acum doi ani, potrivit datelor analizate.

Bucovina își promovează turismul alternativ și gastronomia locală la...

Târgul Internațional VIA MOLDAVIA are ca obiectiv consolidarea colaborării între destinațiile turistice din regiunea Moldovei și dezvoltarea relațiilor dintre România și Republica Moldova în domeniul turismului.Pentru județul Suceava, participarea la un astfel de eveniment reprezintă o oportunitate de promovare a patrimoniului natural, cultural și gastronomic al Bucovinei, dar și de identificare a unor noi parteneriate și proiecte care să contribuie la dezvoltarea unor produse turistice integrate.

România are cea mai mare discrepanță din UE în...

Studiul evidențiază faptul că, în șase state membre ale UE, numărul nopților rezervate prin platforme de închiriere pe termen scurt a crescut în perioada aprilie-iunie 2026, în timp ce principalii indicatori ai unităților de cazare turistice au înregistrat scăderi. România este menționată drept exemplul cel mai relevant al acestui fenomen.Potrivit analizei, creșterea rezervărilor realizate prin intermediul platformelor digitale sugerează că o parte tot mai mare a cererii turistice se mută către segmentul de închirieri pe termen scurt, în detrimentul unităților de cazare clasice care sunt monitorizate prin statisticile oficiale.

Continental Hotels susține povestea Via Transilvanica la Dunăre

Proiectul estimează un impact direct anual asupra a aproximativ 100–150 de persoane. Dintre acestea, în jur de 50–60 sunt drumeți care parcurg integral Via Transilvanica de la Putna până la Drobeta-Turnu Severin, cărora li se adaugă cei care străbat anumite porțiuni ale traseului din ținuturile sudice și care ajung în oraș. Aceștia vor beneficia de cazare și de experiențe care facilitează descoperirea patrimoniului local, dunărean.

Upgrade, abonamentul lansat de Vola, a generat pasagerilor români...

La un an de la lansare, abonamentul Upgrade oferit de Vola se apropie de 50.000 de membri, iar valoarea beneficiilor acordate în această perioadă ajunge la aproape 2 milioane de euro. O parte importantă a economiilor vine din protecția inclusă în abonament în cazul anulării zborurilor, dar și din reducerile la rezervări și serviciul Price Drop Refund, prin care călătorii pot recupera diferența atunci când prețul biletelor scade.

Programe turistice combinate România – Republica Moldova: ANAT și...

Sesiunile de lucru B2B și vizitele de pe teren au reconfirmat potențialul imens al destinației de a fi integrată în itinerarii transfrontaliere – de la turism balnear și de sănătate (Cahul), gastronomie și tradiții (Găgăuzia), patrimoniu istoric și cultural (Conacul Manuc Bey, Cetatea Soroca, Orheiul Vechi, Mănăstirea Curchi), până la experiențe vitivinicole de nivel mondial (Crama Cricova, Castel Mimi) și facilități moderne MICE și hoteliere în Chișinău.

Categorii populare