Destinații inedite din România: În top este „La Roata” din Gura Humorului unde tradiția întâlnește ospitalitatea modernă

IRI Travel, unul dintre cei mai cunoscuți touroperatori din România, propune un top 10 al destinațiilor inedite din România, prin campania #PromovămRomâniaÎmpreună.

Această inițiativă dorește să dezvăluie publicului cele mai inedite destinații din România, în mare parte mai puțin cunoscute până acum, într-un demers de a încuraja turismul intern și de a spori aprecierea pentru frumusețea autentică a țării noastre.

„Suntem mândri să prezentăm topul celor mai inedite destinații din România prin intermediul campaniei noastre #PromovămRomâniaÎmpreună. Această inițiativă reprezintă o invitație deschisă către toți cei care își doresc să descopere locuri încărcate de istorie, autenticitate și frumusețe, dar care, în mare parte, au rămas ascunse de ochii publicului larg. Noi promovăm și vindem către turiști, cu succes, forme de turism de masă, precum litoralul românesc, stațiunile montane și stațiunile balneoclimaterice, însă constatăm o creștere de 35% față de primele 7 luni ale anului trecut a cererii pentru destinații inedite, precum pensiuni, vile sau glampinguri”, a declarat Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.

În cadrul acestei campanii, IRI Travel a alcătuit un top 10 al destinațiilor inedite din România, locuri cu o poveste unică și captivantă. Topul a ținut cont de cererea și de interesul turiștilor în urma promovării acestor locații.

Cele mai populare locații sunt ”Cuibul de Lemn” din Râșnov, o oază a relaxării în mijlocul naturii, ”La Roata” din Gura Humorului, județul Suceava, unde tradiția întâlnește ospitalitatea modernă și ”Complex EGRETA Hidroturism” din Murighiol, județul Tulcea (Delta Dunării), un paradis pentru iubitorii de natură și pescuit. Următoarele locații care prezintă un interes din ce în ce mai mare din partea turiștilor sunt Conacul Archia din Deva, GREEN VILLAGE din Sfântu Gheorghe – Tulcea (Delta Dunării), PANORAMIC din Colibița (județul Bistrița Năsăud), Hanul Patrisiei de pe Transfăgărășan, NENA Art Resort By Sharaiman din județul Tulcea (Dunavățu de Jos, Delta Dunării), Ursa Mică Glamping Resort din Șirnea (Fundata, județul Brașov) și Cherhana Resort din Crișan – județul Tulcea (Delta Dunării).

Patru dintre locații se află în Delta Dunării, iar două în județul Brașov. Un loc remarcabil este ”Ursa Mica Glamping Resort”, situat în pitoreasca localitate Șirnea, între Munții Bucegi și Piatra Craiului. Aici, conceptul inovator de ‘glamping’ se îmbină perfect cu confortul și rafinamentul, într-o armonie perfectă între tradiție și modernitate.

Conceptul de ”glamping”, din ce în ce mai popular și în România, reprezintă o combinație între cuvintele ”glamour” (răsfăț) și ”camping” și este o formă inovatoare de cazare care aduce confortul și luxul în mijlocul naturii, păstrând totodată experiența autentică a campingului. În esență, glampingul își propune să ofere o experiență de camping mai sofisticată și rafinată. Prin glamping, turiștii pot bucura de frumusețea și liniștea naturii, fără a renunța la confortul și facilitățile moderne. Acest concept a câștigat popularitate în ultimii ani, deoarece oferă o alternativă atractivă pentru cei care doresc să se conecteze cu natura, dar nu sunt dispuși să renunțe la anumite facilități și confort.

În loc de corturi tradiționale sau rulote, glampingul oferă opțiuni de cazare inovatoare, cum ar fi cabane luxoase, corturi spațioase, căsuțe din lemn sau chiar igluuri elegante. Aceste structuri sunt proiectate pentru a oferi confort și intimitate.

”Din ce în ce mai mulți turiști români doresc experiențe personalizate cum ar fi servirea meselor în aer liber, activități speciale (degustări de vinuri, sesiuni de gătit sau excursii ghidate), focuri de tabără romantice sau activități de relaxare, care pot fi oferite cel mai bine de către pensiuni, vile, resorturi în natură sau glampinguri. Turiștii caută locuri pitorești, care să le asigure conexiuni cu natura într-un cadru confortabil, precum zone montane, păduri, zone de coastă sau pe malul unui lac”, subliniază Lucian Bădîrcea.

Related Stories

Descoperă

Continental Hotels susține povestea Via Transilvanica la Dunăre

Proiectul estimează un impact direct anual asupra a aproximativ 100–150 de persoane. Dintre acestea, în jur de 50–60 sunt drumeți care parcurg integral Via Transilvanica de la Putna până la Drobeta-Turnu Severin, cărora li se adaugă cei care străbat anumite porțiuni ale traseului din ținuturile sudice și care ajung în oraș. Aceștia vor beneficia de cazare și de experiențe care facilitează descoperirea patrimoniului local, dunărean.

Upgrade, abonamentul lansat de Vola, a generat pasagerilor români...

La un an de la lansare, abonamentul Upgrade oferit de Vola se apropie de 50.000 de membri, iar valoarea beneficiilor acordate în această perioadă ajunge la aproape 2 milioane de euro. O parte importantă a economiilor vine din protecția inclusă în abonament în cazul anulării zborurilor, dar și din reducerile la rezervări și serviciul Price Drop Refund, prin care călătorii pot recupera diferența atunci când prețul biletelor scade.

Programe turistice combinate România – Republica Moldova: ANAT și...

Sesiunile de lucru B2B și vizitele de pe teren au reconfirmat potențialul imens al destinației de a fi integrată în itinerarii transfrontaliere – de la turism balnear și de sănătate (Cahul), gastronomie și tradiții (Găgăuzia), patrimoniu istoric și cultural (Conacul Manuc Bey, Cetatea Soroca, Orheiul Vechi, Mănăstirea Curchi), până la experiențe vitivinicole de nivel mondial (Crama Cricova, Castel Mimi) și facilități moderne MICE și hoteliere în Chișinău.

Unde pleacă familiile în vacanța de toamnă? Italia domină...

Finalul lunii octombrie aduce prima vacanță școlară și, totodată, prima ocazie a familiilor de a face o călătorie alături de cei mici. Datele Vola.ro, cea mai mare platformă de rezervari hoteliere din România, arată că părinții își planifică deplasările din timp, aleg sejururi scurte și urmăresc atent costurile zborurilor și ale cazării.

Harta turismului se schimbă: românii apasă frâna, străinii accelerează....

Analiză BIBI Touroperator pentru perioada  ianuarie–august 2026 vs. ianuarie–august 2024 și 2025 conform datelor...

Travelminit.ro: destinațiile din România aflate la câteva ore de...

Toamna, facilitățile interioare oferă familiilor mai multă flexibilitate. O zi ploioasă poate fi petrecută la piscină, într-un spațiu de joacă sau la un atelier organizat în cadrul proprietății, fără să fie necesară schimbarea întregului program. Camerele de familie și apartamentele pot oferi mai mult confort, iar un restaurant în incintă reduce nevoia deplasărilor pentru fiecare masă.Pentru familiile cu copii mici, aceste detalii pot influența atât experiența sejurului, cât și bugetul final. În plus, atunci când mai multe facilități sunt disponibile în același loc, părinții își pot organiza mai ușor zilele de vacanță, fără să fie nevoie să planifice separat fiecare activitate.

Categorii populare