Ofertele tip early booking pentru sezonul 2025 sunt deja disponibile în sistemele de rezervare, iar turiștii au început să rezerve

IRI Travel, unul dintre cei mai cunoscuți touroperatori din România, anunță rezultate foarte bune pentru anul 2024, consolidându-și poziția ca lider în industria turismului.

În 2024, IRI Travel a înregistrat o creștere de 41% a vânzărilor totale respectiv o creștere de 29% a numărului de turiști, față de 2023. Aceste realizări excepționale au fost posibile datorită parteneriatelor solide cu cele peste 1000 de agenții de turism partenere.

Ca de obicei, IRI Travel a lansat ofertele de early booking începând cu luna septembrie, pentru sezonul estival 2025 – litoralul românesc, litoralul Bulgariei, Grecia și Turcia.

Evoluția pe destinații în 2024, față de 2023:

Bulgaria: +39 %

România: +29 %

Grecia: +84 %

Turcia: +83 %

”Avem o creștere enormă față de anul precedent, de 60%, raportat la cererea turiștilor pentru rezervările early booking, până la jumătatea lunii septembrie. Mă bucură să constat că avem o creștere foarte mare a cererii turiștilor, deja, la ora actuală, pentru rezervările early booking. Mă bucură, de asemenea, faptul că turiștii au încredere mult mai mare în agențiile de turism și conștientizează că prin agenții pot obține cele mai bune oferte, din timp. Destinația dorită, stațiunea dorită, hotelul dorit, alături de cele mai bune reduceri”, declară Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.

Evoluția costului mediu al sejurului a fost următoarea:

Bulgaria: 405 euro/pers. în 2023 la 455 euro/pers. în 2024

Grecia: 414 euro/pers. în 2023 la 523 euro/pers. în 2024

Turcia: 441 euro/pers. în 2023 la 464 euro/pers. în 2024

România: 820 lei/pers. în 2023 la 980 lei/pers. în 2024

Evoluția sejurului mediu:

Bulgaria: 5,35 zile/sejur în 2023 la 5.1 zile/sejur în 2024

Grecia: 6,3 zile/sejur în 2023 la 6.3 zile/sejur în 2023

Turcia: 5,62 zile/sejur în 2023 la 5.6 zile/sejur în 2024

România: 4,1 zile/sejur în 2023 la 3.7 zile/sejur în 2024

Cele mai căutate stațiuni din Bulgaria au fost:

  1. Nisipurile de Aur: + 46 %
  2. Sunny Beach: + 53 %
  3. Albena: + 5 %
  4. Obzor: + 69 %
  5. Kavarna: + 24 %

Cele mai căutate stațiuni de pe litoralul României au fost:

  1. Mamaia: +20 %
  2. Eforie Nord: +27 %
  3. Saturn: +6 %
  4. Venus: +71 %
  5. Neptun: +78 %

Cele mai căutate stațiuni din Grecia au fost:

Halkidiki: +79 %

Thassos: +95 %

Riviera Olimpului: +15%

În Turcia, cele mai căutate stațiuni au fost:

Kusadasi: +98%

Antalya: +61%

Didim: +45%

Ofertele tip early booking pentru sezonul 2025 sunt deja disponibile în sistemele de rezervare, iar turiștii au început să rezerve. Reducerile pentru rezervările efectuate până la 30.11/31.12 (în funcție de hotel) variază între 25% și 35%. Consultanții IRI Travel se așteaptă ca majoritatea rezervărilor pentru sezonul 2025 să fie efectuate în cadrul programului early booking, oferind turiștilor tarife cu reduceri semnificative și opțiuni excelente în cele mai bune hoteluri.

Exemple de tarife early booking pentru destinațiile IRI: România, Bulgaria, Grecia, Turcia.

Oferte pentru un sejur de 5 nopți în perioada 01.07 – 06.07.2025:

  1. Bulgaria

Nisipurile de Aur:

Hotel 3* = 180 euro/pers cu all inclusive

Hotel 4* = 203 euro/pers cu all inclusive

Sunny Beach:

Hotel 3* = 195 euro/pers cu all inclusive

Hotel 4* = 209 euro/pers cu all inclusive

  • România

Mamaia:

Hotel 3* = 543 euro/pers cu all inclusive

Hotel 4* = 867 euro/pers cu all inclusive

Eforie Nord:

Hotel 3* = 498 lei/pers cu all inclusive

Hotel 4* = 609 lei/pers cu all inclusive

  • Grecia

Halkidiki:

Hotel 3* = 188 euro/pers cu all inclusive

Hotel 4* = 211 euro/pers cu all inclusive

Thassos:

Hotel 3* = 226 euro/pers cu all inclusive

Hotel 4* = 325 euro/pers cu all inclusive

Tendințele sărbătorilor de iarnă. Pamporovo, destinația de ski și de iarnă a românilor pentru acest sezon

În această iarnă, IRI Travel lansează în premieră pentru România o cursă charter cu avionul pentru stațiunea montană din Bulgaria Pamporovo. Cursele sunt operate pe aeroportul Plovdiv (la aproximativ 1,5-2 ore) de Pamporovo. Cursele sunt operate în fiecare zi de sâmbătă începând cu 28 decembrie și până pe 22 februarie. Compania aeriană care operează cursele aeriene este Anima Wings.

Exemple de oferte pe cursa charter de Pamporovo:

Tarife pentru sejur 7 nopți cazare, bilete de avion (inclusiv taxe de aeroport), transfer aeroport-hotel-aeroport și asistență turistică în limba română:

  • Hotel 3* = 457 euro/pers. cu mic dejun
  • Hotel 4* = 529 euro/pers. cu mic dejun

Oferte de Revelion – plecare 28.12

  • Hotel 3* = 837 euro/pers. cu mic dejun și Cină de Revelion
  • Hotel 4* = 915 euro/pers. cu demipensiune și Cină de Revelion

În această perioadă se fac rezervări pentru destinațiile de ski din Bulgaria, Austria, Italia, Franța și Serbia, cu reduceri early booking între 15% și 20% pentru rezervările efectuate până la 31.10.2024.

De asemenea, există oferte speciale pentru sărbătorile de iarnă:

Pentru Sărbătorile de iarnă, cele mai căutate destinații sunt cele din România și Bulgaria:

Oferte România Revelion

Hotel 3* – Băile Felix = 2400 lei/pers – 4 nopți cu demipensiune, inclusiv Cină Revelion

Hotel 3* – Băile Herculane = 1635 lei/pers – 4 nopți – masă fișă cont + Cină Revelion

Hotel 4* – Bran = 3060 lei/pers. – 4 nopți cazare mic dejun și 2 cine festive

Hotel 3* – Covasna = 2275 lei/pers. = 3 nopți cazare cu demipensiune și Cină Festivă

Hotel 3* – Predeal = 2459 lei/pers. = 3 nopți cu demipensiune și Cină Festivă

Oferte Bulgaria  – munte – Revelion

Hotel 3* – Bansko = 255 euro/pers. – 4 nopți cazare cu mic dejun și Cină Revelion

Hotel 4* – Bansko = 325 euro/pers – 4 nopți cu mic dejun și Cină Revelion

Hotel 3* – Pamporovo = 375 euro/pers – 4 nopți cu mic dejun și Cină Revelion

Hotel 4* – Pamporovo = 390 euro/pers – 4 nopți cu demipensiune și Cină Revelion

Related Stories

Descoperă

Turismul crește în septembrie, dar cererea românilor rămâne pe...

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, turismul din România a înregistrat în septembrie 2026 a treia lună consecutivă de creștere a sosirilor și înnoptărilor, atât pentru turiștii români, cât și pentru cei străini. Revenirea din iulie–septembrie este în linie cu anticipările BIBI Touroperator privind recuperarea cererii pe parcursul sezonului, după un început de vară mai slab. Această evoluție nu a fost însă suficientă pentru a compensa integral scăderile anterioare de pe segmentul turiștilor români. În primele nouă luni din 2026, creșterea sosirilor și înnoptărilor turiștilor străini a compensat scăderea înregistrată la turiștii români. Astfel, pe total, sosirile au crescut cu 1,2%, iar înnoptările cu 0,5% față de aceeași perioadă din 2025.

Vola.ro intră în segmentul de tour-operare cu pachete dinamice...

Vola.ro lansează Pachetele Zbor + Hotel, un produs prin care clienții își pot construi propriul pachet de vacanță și pot rezerva zborul și cazarea într-un singur loc. Prin această lansare, compania intră în segmentul de tour-operare cu un model în care fiecare pachet se formează în momentul căutării, pe baza alegerilor călătorului.

Voucherele de vacanță, în recul puternic:decontările au coborât la...

Valoarea voucherelor de vacanță decontate către unitățile afiliate a fost de 560,48 milioane de lei în perioada ianuarie–septembrie 2026, în scădere cu 48,60% față de primele nouă luni din 2025 și cu 61,90% față de perioada similară din 2024. Reducerea este de 529,93 milioane de lei față de anul trecut și de 910,54 milioane de lei față de acum doi ani, potrivit datelor analizate.

Bucovina își promovează turismul alternativ și gastronomia locală la...

Târgul Internațional VIA MOLDAVIA are ca obiectiv consolidarea colaborării între destinațiile turistice din regiunea Moldovei și dezvoltarea relațiilor dintre România și Republica Moldova în domeniul turismului.Pentru județul Suceava, participarea la un astfel de eveniment reprezintă o oportunitate de promovare a patrimoniului natural, cultural și gastronomic al Bucovinei, dar și de identificare a unor noi parteneriate și proiecte care să contribuie la dezvoltarea unor produse turistice integrate.

România are cea mai mare discrepanță din UE în...

Studiul evidențiază faptul că, în șase state membre ale UE, numărul nopților rezervate prin platforme de închiriere pe termen scurt a crescut în perioada aprilie-iunie 2026, în timp ce principalii indicatori ai unităților de cazare turistice au înregistrat scăderi. România este menționată drept exemplul cel mai relevant al acestui fenomen.Potrivit analizei, creșterea rezervărilor realizate prin intermediul platformelor digitale sugerează că o parte tot mai mare a cererii turistice se mută către segmentul de închirieri pe termen scurt, în detrimentul unităților de cazare clasice care sunt monitorizate prin statisticile oficiale.

Continental Hotels susține povestea Via Transilvanica la Dunăre

Proiectul estimează un impact direct anual asupra a aproximativ 100–150 de persoane. Dintre acestea, în jur de 50–60 sunt drumeți care parcurg integral Via Transilvanica de la Putna până la Drobeta-Turnu Severin, cărora li se adaugă cei care străbat anumite porțiuni ale traseului din ținuturile sudice și care ajung în oraș. Aceștia vor beneficia de cazare și de experiențe care facilitează descoperirea patrimoniului local, dunărean.

Categorii populare