Programul „România Atractivă”, pe podium la Gala Destinația Anului 2025, pentru „Cea mai bună promovare”

  • Programul național de turism cultural „România Atractivă” a câștigat locul 3, la Gala Destinația Anului 2025,  categoria „Cea mai bună promovare”.
  • „Destinația anului” este cea mai importantă competiție dedicată turismului din România.
  • În primul an de la lansare, programul „România Atractivă” a fost promovat online, prin prezențe la marile târguri internaționale de turism și prin info-tripuri dedicate jurnaliștilor și creatorilor de conținut.

Programul național de turism cultural „România Atractivă” a câștigat, marți, 8 aprilie 2025, locul 3 la categoria „Cea mai bună promovare” la Gala Destinația Anului 2025. Proiectul „România Atractivă” este astfel recunoscut la mai puțin un an de la lansare pentru contribuția semnificativă adusă industriei de turism din România și în special sectorului de turism cultural.

În cadrul acestei categorii, premiul a fost acordat exclusiv pe baza voturilor celor peste 150 de membri ai juriului, profesioniști din domeniul turismului, marketingului și promovării.

În fiecare an, România își pune în valoare cele mai atractive destinații turistice prin intermediul competiției „Destinația Anului”, care promovează și recunoaște nu doar cele mai îndrăgite obiective din țara noastră, ci și pe cele care s-au remarcat printr-o dezvoltare exemplară și continuă, dar și printr-un mare potențial turistic.

În 2025, la categoria „Cea mai bună promovare”, „România Atractivă” s-a aflat pe podium, la mai puțin de un an de la lansare, alături de destinații și proiecte turistice care au realizat acțiuni de promovare remarcabile: Via Transilvanica (locul 1), a cărei comunicare a început în 2018, și Craiova (locul 2).

„Destinația anului” este cea mai importantă competiție pentru destinații turistice din România, iar câștigătorii sunt desemnați de voturile a peste 150 de membri ai juriului, ale publicului, precum și de o cercetare sociologică reprezentativă la nivel național, cu mii de respondenți.

„Promovarea tradițională și cea online au un rol esențial în dezvoltarea unei destinații și în consolidarea imaginii unui proiect precum „România Atractivă”, care prin structura sa are o componentă multimedia complexă. Anvergura internațională a unei destinații, cum este România, poate fi creată doar printr-un demers susținut care să aibă vizibilitate pe plan local și la nivel global. Doar astfel se poate atinge o audiență diversificată și se poate crea o conexiune autentică între vizitatori și cultura locală. Din această perspectivă, tehnologia modernă ne vine în întâmpinare, adăugând accesibilitate și interactivitate, facilitând o experiență turistică integrată și captivantă. Acesta a fost dezideratul echipei care a gândit și care implementează proiectul „România Atractivă”: transformarea acestui proiect într-unul de referință, mai ales în rândul turiștilor care caută experiențe unice”, a subliniat secretarul de stat MIPE, Răzvan Popescu.

Cum a fost promovat programul „România Atractivă” în primul an de la lansare

Website și aplicație mobilă de travel

Turiștii dornici să descopere „România Atractivă” pot accesa website-ul romania-atractiva.ro sau aplicația mobilă de travel, disponibilă gratuit pentru iOS și Android (o poți descărca de aici: https://romaniaatractiva.app.link/download). Utilizatorii descoperă astfel o bibliotecă digitală, disponibilă în cinci limbi de circulație internațională, în care este prezentat fiecare dintre cele 275 de obiective culturale principale, cu informații actualizate în format video, foto, prin tururi virtuale, animații 3D, ghiduri audio și texte de promovare.

În prima săptămână de la lansare, în mai 2024, la categoria Travel & Local, aplicația „România Atractivă” s-a aflat pe locul 3 în clasamentul descărcărilor pe Google Play, plasându-se imediat după aplicația Booking. „România Atractivă” a fost foarte bine primită și de către publicul internațional, imediat după lansare. La categoria Travel & Local de pe Google Play, „România Atractivă” a ocupat locul 3 în Italia în clasamentul descărcărilor, locul 4 în Austria, Danemarca, Belgia, Bulgaria și Ungaria, locul 9 în Franța și UK, respectiv locul 12 în Germania, fiind astfel una dintre cele mai descărcate aplicații de travel la nivel european.

Zeci de jurnaliști și creatori de conținut au vizitat și promovat obiective din „România Atractivă”

Zeci de creatori de conținut, jurnaliști români și străini au vizitat, în lunile mai și august 2024, prin intermediul unor info-trip-uri, o parte din obiectivele turistice incluse în cele 12 rute din programul „România Atractivă”.

Creatorii de conținut, implicați în campanie, au promovat „România Atractivă” cu peste 1.800 de postări și story-uri, care au generat un reach în social media de peste 11 milioane, dintre care 5,5 milioane reach organic.

Mai mult decât atât, programul „România Atractivă” a înregistrat până în acest moment peste 700 de apariții în presa națională și internațională.

„România Atractivă”, prezentă și la marile târguri internaționale de turism

Programul de turism cultural „România Atractivă” a fost promovat și la cinci mari târguri internaționale de turism, într-un interval de doar șase luni, fapt ce reprezintă încă un motiv pentru care programul românesc de turism cultural devine tot mai vizibil la nivel internațional.

De altfel, participarea la cele mai importante târguri de turism din Europa reprezintă unul dintre pilonii principali ai strategiei de promovare offline a programului de turism cultural.

Related Stories

Descoperă

Numărul de turiști în luna iunie în scădere cu...

Printre factorii care au influențat scăderea numărului de turiști se numără micșorarea valorii voucherelor de vacanță, de la 1600 de lei la 800 de lei, o măsură resimțită puternic de angajații din sectorul public. La nivel național, pentru luna  iunie 2025, valoarea medie a unui sejur a fost de 1.040 lei, cu  9,5% mai mare față de iunie 2024, când aceasta era de 950 lei. Această creștere este influențată atât de creșterea tarifelor cu 10-15%, cât și de preferința turiștilor pentru servicii superioare calitativ.

Vola: Tensiunile din Orientul Mijlociu au dus la anularea...

În plin sezon estival, orice perturbare geopolitică se amplifică prin contextul aglomerat din aeroporturi și gradul ridicat de ocupare a zborurilor. Rutele ocolitoare impuse operatorilor duc la creșterea consumului de combustibil, întârzieri în lanț și nevoia de cazare suplimentară pentru echipaje. În același timp, companiile aeriene suportă costuri ridicate pentru compensarea pasagerilor afectați, rerutare, mese și nopți de cazare.

Românii preferă vacanțele cu piscină, mic dejun inclus și...

Accesul la piscină și facilitățile de tip SPA, precum sauna sau jacuzzi-ul, sunt tot mai căutate. Acestea pot crește șansele de rezervare cu până la 40%, în special în cazul sejururilor de weekend, a vacanțelor în cuplu sau a pachetelor de tip wellness. Aceste dotări sporesc nu doar gradul de ocupare, ci și durata medie a șederii.

Tot mai mulți români aleg muntele în sezonul cald,...

Dacă în anii trecuți litoralul domina sezonul estival, în 2025 tot mai mulți turiști își îndreaptă atenția către stațiuni precum Poiana Brașov, Sovata, Băile Tușnad, Borsec sau Vatra Dornei, alegând unități de cazare care îmbină peisajele montane spectaculoase cu confortul unui hotel de 4 stele, piscină interioară sau exterioară și servicii de spa.

Vara 2025: Romanii pot zbura cu mai putin de...

Potrivit datelor Vola, inceputul lunii iunie este momentul ideal pentru romanii care vor sa calatoreasca in Europa cu un buget redus. La polul opus, cea mai scumpa perioada ramane luna august, cand tarifele depasesc 300 de euro

Creștere cu 10% a numărului de turiști români în...

Conform datelor Organizației Germane pentru Turism, Germania este pe locul 3 în preferințele turiștilor români. Între ianuarie și martie 2025, Germania a înregistrat 326.429 de înnoptări din partea turiștilor români, o creștere de 9,6% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Categorii populare