ANAT: România, pe ultimul loc în Europa la turiști străini. Suntem singura țară din Europa care a regresat în turism: de la 3,4 milioane turiști străini înainte de 1990, la 2 milioane după 35 de ani de democrație

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) atrage atenția asupra unui adevăr dureros: România este singura țară din Europa care atrage mai puțini turiști internaționali astăzi decât în perioada comunistă.

În 1980, România era vizitată de peste 3,4 milioane de turiști străini. La Revoluție, fluxul se situa la aproximativ 3,2 milioane, odată cu deschiderea frontierelor si afluxul de curioși care doreau să vadă România eliberată de comunism. Dar curiozitatea nu ține loc de strategie, iar ceea ce a urmat a fost o tranziție fără direcție, fără investiții și fără viziune. Astăzi, după mai bine de trei decenii de democrație, deschidere și integrare europeană, numărul turiștilor străini abia depășește 2 milioane.

Avem o lege care se referă la Prima de incoming, care se acordă pentru turiștii străini aduși, dar miniștrii ultimilor trei ani nu au reușit să acorde aceste prime.

Pe de altă parte, bugetul național de promovare turistică este de doar 2 milioane de euro pe an, din care majoritatea sumei se îndreaptă către târguri.

„Este, probabil, singurul indicator macroeconomic în care România stă mai rău decât înainte de 1989. Și singurul domeniu unde nu există nicio strategie coerentă, consecventă și aplicată după Revoluție”, declară Dr. Alin Burcea, președintele ANAT.

Vecinii noștri au construit industrii turistice, în vreme ce România a privit din tribune. Diferența dintre țara noastră și statele vecine, care au reușit să facă din turism unul dintre motoarele propriilor economii, nu este de frumuseți naturale sau patrimoniu! Diferența este de viziune, respect pentru industrie și investiție strategică.

Albania, un stat care în 1990 era închis complet lumii, depășește astăzi România de aproape 6 ori. Ungaria, cu o populație mai mică, atrage de 6 ori mai mulți turiști. Bulgaria, cu ofertă similară, ne depășește de 3 ori.

Astăzi, cifrele sunt implacabile: Franța – 101 milioane de turiști, Spania – 94 milioane, Italia: – 68,5 milioane, Turcia – peste 50 milioane, Grecia – peste 40 milioane, Albania – 11,7 milioane, Ungaria – 13 milioane, Bulgaria – 5,7 milioane, Polonia – 7,9 milioane, Serbia – 2,4 milioane, Ucraina, în război – 2,5 milioane, România: – 2,0–2,2 milioane turiști străini cazați.

România a pierdut timp, oportunități și credibilitate

Turismul românesc nu a fost niciodată tratat ca un sector strategic — deși ar putea reprezenta peste 10% din PIB și ar genera investiții, locuri de muncă, branding internațional și dezvoltare regională.

„Turismul nu poate crește singur. Lumea nu vine în România doar pentru că avem munți, deltă și mănăstiri. Trebuie să ne dorim să fim pe hartă și să muncim pentru asta, trebuie să apărem în cataloage internaționale cu ofertele noastre, să avem un produs coerent cu care să ne prezentăm la târgurile internaționale”, subliniază Alin Burcea, președintele ANAT.

Dacă ne uităm la cifrele Institutului Național de Statistică (INS) din prezent, fluxul brut de intrare – vizitatori străini la frontieră – este mare: ~14,78 milioane în 2023. Asta arată că România este azi mult mai des traversată/vizitată de nerezidenți decât în anii ’90, dar, dacă ne uităm la turiștii străini care chiar se cazează în unități turistice, vorbim de 1,5–2,2 milioane în ultimii ani (2022–2024), adică un incoming „turistic comercial” comparabil ca ordin de mărime cu media anilor ’80, chiar dacă țara e mult mai des tranzitată.

Avem o boală cronică: discontinuitatea. Fiecare guvern schimbă structuri, strategii, logo-uri, direcții și priorități. Promovarea românească se face cu pauze, cu bugete insuficiente, fără o identitate coerentă și fără un calendar predictibil. În timp ce alte state au creat agenții profesioniste, finanțare multianuală și modele de atragere de rute aeriene, noi încă facem „strategii” care nu prind nici măcar anul electoral.

Rezultatul? România are mulți vizitatori de tranzit, dar prea puțini turiști care rămân. Adică pierdem exact ceea ce contează: nopțile de cazare, consumul local, experiența, reputația.

Plătim deja prețul indiferenței strategice față de incoming, iar continuarea acestei traiectorii va amplifica pierderile:

  • pierderi economice directe estimate la miliarde de euro anual, bani care ar putea intra în economie prin servicii turistice cumpărate de nerezidenți
  • pierderea a zeci de mii de locuri de muncă potențiale în HoReCa, transport, cultură, retail și servicii conexe
  • accentuarea deficitului de balanță comercială, prin lipsa unui mecanism constant de generare de valută
  • deteriorarea imaginii internaționale a României ca destinație turistică necompetitivă și lipsită de viziune
  • migrarea forței de muncă din turism, din cauza lipsei unui flux predictibil de turiști străini și a unui ecosistem economic stabil
  • decalaj tot mai mare față de state precum Albania, Ungaria sau Croația, care transformă turismul în pilon strategic

Lipsa de acțiune nu este o stare neutră – este un regres programat iar ultimul loc nu este un destin. Este o alegere!

ANAT cere ca incoming-ul să fie declarat prioritate economică, tratat ca export de servicii și susținut prin:

  • strategie multianuală
  • buget predictibil
  • mecanisme transparente
  • parteneriat public-privat real
  • profesionalizare, nu rotație politică

Întrebarea nu mai este dacă putem. Întrebarea este: când vom decide, în sfârșit, să ne comportăm ca o țară care înțelege valoarea pe care o are?

Și răspunsul corect este simplu: Acum!

Actualul ministru, Radu Miruță, nu doar că nu este interesat de nimic din ceea ce înseamnă turism în România, dar critică, practic, tot ceea ce se întâmplă astăzi în acest domeniu. Târgurile internaționale de turism „nu au sens”, voucherele de vacanță sunt considerate „o golăneală”. Este evident că, în contextul unei asemenea abordări guvernamentale, numărul de turiști va fi în scădere.

Related Stories

Descoperă

Campion Tour Suceava aniversează 10 ani de activitate: Peste...

Ioana Costea, cofondator al agenției: Pentru noi, seriozitatea și calitatea serviciilor nu au fost niciodată negociabile. Am recomandat doar unități de cazare în care avem încredere și am preferat să prezentăm lucrurile exact așa cum sunt, fără să promitem imposibilul #CampionTour10Ani #TurismSuceava #AniversareCampionTour #Vacante2026 #TurismLocal #Suceava

Hotelierii încheie 2025 cu prudență: cerere mai scăzută, dar...

Pentru perioada Crăciunului și a Revelionului, situația este variată: 27,3% dintre hotelieri nu au oferte pentru această perioadă, iar aproximativ 39% au un grad de ocupare sub 50%. Pe de altă parte, aproape 18% dintre unități raportează deja un grad de ocupare de peste 70%. Interesul turiștilor se îndreaptă în special către locații liniștite, cu acces la natură și servicii care oferă confort și relaxare, precum SPA sau piscină.

Gala Turismului „Descoperă Nord-Est” – ediția a X-a a...

Ediția din acest an a reunit peste 300 de participanți din toate cele șase județe ale Regiunii Nord-Est – reprezentanți ai sectorului HORECA, operatorilor de turism, autorităților publice, instituțiilor culturale, mediului academic, precum și invitați din Republica Moldova și Ucraina.

Aplicația care găsește city break-uri la târgurile de Crăciun....

Românii care vor să călătorească la târgurile de Crăciun trebuie să știe că diferența între o călătorie la începutul lunii și una în perioada sărbătorilor este de la simplu la dublu. Astfel, un bilet dus-întors costă în medie 98 de euro, însă tarifele aproape se dublează în intervalul 24-28 decembrie, când cererea este foarte mare, ajungând la o medie de 187 de euro.

Familiile cu copii până la 14 ani, împreună în...

Vola demarează o strângere de semnături prin care solicită companiilor aeriene să introducă un standard minim obligatoriu pentru rezervările care includ copii până la 14 ani: familiile să aibă garantat dreptul de a sta împreună, fără costuri suplimentare pentru alegerea locurilor.

Târgurile de Crăciun 2025 impulsionează turismul intern: Brașov, Sibiu...

Sezonul târgurilor de Crăciun din România a început oficial, iar datele platformei Travelminit arată o creștere semnificativă a rezervărilor față de anul trecut. Românii aleg din ce în ce mai mult city-break-urile festive interne 🎄✨ #NewsBucovinaro #TârguriCrăciun2025 #Brașov #Sibiu #Craiova #TurismRomânia

Categorii populare