Trio farfarello vine în 6 octombrie la Suceava: Mani Neumann, Ulli Brand și Urs Fuchs vor prezenta Momentum, un concept care dă artei o definiție aparte

       Mani Neumann, Der Teufelsgeiger (Violonistul Diavolului), cunoscut publicului din România în urma colaborării sale de lungă durată cu formația Phoenix, aduce Trio farfarello în România pentru un turneu național inedit, care dă artei o definiție aparte.

         Trio farfarello a împlinit 40 de ani de carieră în 2021, însă conjunctura impusă de pandemie a făcut imposibilă o „sărbătoare” complexă, așa cum Mani Neumann și-ar fi dorit. Îndrăgostit de țara noastră, violonistul a început în acest an colaborarea de lungă durată cu România, iar Momentum este conceptul care ilustrează, probabil, cel mai bine versatilitatea și unicitatea muzicii farfarello.

„Am fost întrebat de multe ori în ce gen muzical ne încadrăm sau care este mesajul nostru, pentru că oamenii din România ne descoperă acum. Termenul are o dublă semnificație. În primul rând, eu cred că arta  nu este o succesiune de note, de litere sau de culori, ci o stare – asta dacă vorbim despre sinceritate și autenticitate, bineînțeles. Dacă este sinceră, reală, muzica are ceva din infinit, din increat, din atemporal – este sinonimă cu „oricând”. În același timp, are ceva din „Aici și acum”. Expresia ei, interpretarea, este în acest moment, aici și acum. Contează starea pe care o dăm mai departe acum, momentul în care ne găsim pentru această expresie, pentru acest schimb de energie. Deci, este punctuală. În al doilea rând, în sistemul internațional cuvântul „momentum” definește impulsul, în fizică. Lumea funcționează pe baza unor principii și a unor legi foarte clare – legile lui Newton, principiile mecanicii, pot fi explicate foarte simplu și didactic. Este exact aceeași explicație, într-o metaforă, în ceea ce face un artist: ai un corp în nemișcare, care va rămâne acolo atâta timp cât asupra lui nu se acționează cu o forță din exterior. Când nu vii cu nimic, nu oferi nimic. Apoi, principiul al II-lea vine și spune că mișcarea lui, cantitatea de mișcare, este direct proporțională cu forța aplicată și are loc pe direcția pe care acționează forța. Noi asta facem, venim cu ceva și mișcăm ceva, da? Dăm un impuls – unei stări, unei energii, a celor din public. „Direcția” este exact starea pe care vreau să o transmit. Apoi, dacă mergem puțin mai departe, la a treia lege, ea spune că există un rezultat: forța de reacțiune. Al doilea corp va acționa și el asupra primului, la rândul său, cu o forță egală ca mărime, dar în sens contrar. Nu tocmai asta se întâmplă cu noi la concerte? Nu e exact aici cuprinsă explicația răspunsului care vine de la public? Pentru că el vine! Au spus-o și alții – și publicul îți dă, la rândul său, o anumită energie. Numai că acest schimb, această aplicație a legilor, se întâmplă atunci când impulsul există cu adevărat – și prin impuls înțeleg dorința de a da, de a transmite acea stare. De aceea, la noi, fiecare concert este diferit și nimeni nu știe la ce să se aștepte a doua oară, pentru că ne interesează mai puțin forma (deși o cunoaștem și o stăpânim), și mai mult starea. Asta e cheia, aici e scopul. Este explicația energiei, a vitezei, a stilului în care eu cânt, de exemplu. Momentum.”

        Evenimentul din Suceava va avea loc la Art Rock Cafe vineri, în 6 octombrie, începând cu ora 21:00 (open doors: ora 20:00). Biletele pot fi achiziționate din rețeaua IaBilet și pe iabilet.ro, dar și la Art Rock Cafe.

          Trio farfarello înseamnă în primul rând vioară, blockflöte, chitări acustice pe 6 şi 12 corzi, percuţie & bass. Mani Neumann (vioară, blockflöte) şi Ulli Brand (chitară), membrii fondatori ai trupei Farfarello, au reuşit ca în 40 de ani de activitate să obţină recunoaştere europeană şi internaţională. Stilul muzical abordat este atât de unic încât orice descriere convenţională devine imposibilă. Prin muzica lor, farfarello creează un sunet arhaic, brut, eliberat de clişee, fiind o combinaţie de folclor est – european şi influenţe contemporane: muzică tradiţională, jazz, rock şi muzică clasică. Din 1982 şi până acum, farfarello a lansat 20 de albume, 4 dvd-uri şi a participat la peste 4000 de concerte în toată lumea. Mani Neumann şi Ulli Brand au adus pe scenă, în diferite formule muzicale (trio, quartet şi chiar orchestre simfonice), nume mari ale genului precum celebri toboşari Mike Barsimanto, Herb Quick, şi Chris Thompson (Manfred Mann’s Earth Band).

Mani Neumann, supranumit şi Der Teufelsgeiger (Violonistul Diavolului), este considerat un maestru al viorii şi blockflöte. Modul său de a interpreta – melancolic, sălbatic ori excitant – este întotdeauna autentic, nonconformist şi imposibil de copiat. Mani este cunoscut în România şi ca urmare a activităţii sale de violonist în legendara formaţie Phoenix în cadrul căreia a cântat din anul 1978. A fost onorat cu premiul MTV – Lifetime Award şi decorat de Preşedintele României cu ordinul „Meritul cultural“ în gradul de „Cavaler“ pentru merite culturale deosebite aduse României. Din 1982 cântă împreună cu Ulli Brand în formaţia farfarello.

Ulli Brand este considerat la ora actuala unul dintre cei mai buni chitarişti din Europa, fiind recunoscut pentru stilul său unic în care interpretează muzica la chitară acustică cu 6 şi 12 corzi. Specialitatea lui este chitara acustică pe care o combină cu diferite efecte de ecou polifonice. Prin această combinaţie, Ulli face ca sunetul farfarello să fie unic, autentic şi original, reuşind astfel prin modul în care menţine atât armonia, cât şi basul cu o singură chitară acustică, să înlocuiască o întreagă orchestră. Solo-ul lui din melodia „Durchzug” este cel mai bun exemplu în acest sens.

Urs Fuchs a ajuns să cunoască România în urma unei vizite pe care a făcut-o alături de Mani Neumann. L-au impresionat orașele din centrul țării, pe care le-a vizitat, și oamenii deschiși cu care a interacționat. Se întoarce în România pe scenă de data aceasta, în turneul farfarello. Urs este un muzician complex, care a cântat cu Jon Lord (Deep Purple), Sally Oldfield, Kathy Kelly, Frida (Abba), Miller Anderson (Spencer Davis Group) Charlie Mariano, Clannad, Peter Kraus si Wolfgang Niedecken.

Related Stories

Descoperă

Grupul ITH (Vola, Fru, GoVola) devine partener direct de...

Grupul ITH din care fac parte portalurile Vola.ro, Fru.pl si GoVola.com, anunță integrarea directă a zborurilor LOT Polish Airlines în platformele proprii, marcând un parteneriat strategic de referință pentru ambele companii în Europa Centrală și de Est. Parteneriatul este deja activ în toate piețele în care operează Grupul ITH, respectiv România, Polonia și Bulgaria. Această colaborare consolidează poziția grupului ca lider regional în distribuția biletelor de avion.

Turismul european în 2025: Mastercard Economics Institute evidențiază tendința...

Raportul arată că europenii iau deciziile de călătorie în funcție de valorile lor, căutând activități ce implică conexiune, programe de wellness, activități sportive și de aventură și experiențe culinare. În timp ce cursul valutar și contextul geopolitic pot influența comportamentul de consum, raportul evidențiază că pasiunile și dorința de a trăi experiențe cu sens continuă să fie factori esențiali în modelarea industriei turismului.

În luna martie turismul a continuat să scadă- 4,1%...

Adrian Voican, președinte Bibi Group4travel: Frământările politice, economice naționale și internaționale se oglindesc  și în apetitul românilor pentru vacanțe. În contextul anulării Visa Waver pentru Statele Unite ale Americii, multe zboruri s-au anulat. Voucherele de vacanță pentru 2025 abia au început timid să fie solicitate din luna mai așa încât rezervările pentru primele 3 luni s-au bazat pe sumele acordate în 2024 și care nu fuseseră consumate. Practic scăderea din februarie, de 4,5% a sosirilor românilor în structurile de cazare clasificate, fusese un semnal că turiștii sunt mai prudenți în rezervări.

Bucovina, Maramureș și Transilvania sunt preferate de români pentru...

Anul acesta Bucovina și Maramureș au fost printre cele mai căutate destinații de către turiștii români pentru vacanța de Paște, conform studiului Travelminit.ro. Aproximativ 41% dintre respondenții sondajului au ales Maramureș sau Bucovina, cu dorința de a se relaxa, de a participa la slujba de Înviere și de a se bucura de mesele bogate cu preparate locale.

Ruta mănăstirilor din zona Moldovei: destinații ideale, în perioada...

Ruta mănăstirilor din zona Moldovei cuprinde 18 obiective incluse în programul de turism cultural „România Atractivă”, cele mai multe dintre ele fiind în județul Suceava.

Unde călătoresc românii de Paște? Diaspora revine acasă, iar...

Anul acesta, în perioada Paștelui, prețul mediu al unui bilet de avion dus-întors a fost de 246 de euro, în creștere cu 14% față de 2024, iar valoarea medie a unei rezervări s-a ridicat la 326 de euro.Cel mai ieftin bilet vândut a fost de 51 de euro, pe ruta Bacău - Roma, iar cel mai scump bilet pentru plecările din România a ajuns la 712 de euro, pe ruta București - Lisabona. În ceea ce privește sosirile în România, cel mai ieftin bilet a fost de 99 de euro, pe ruta Atena - București.

Categorii populare