Sucevenii sunt invitați să voteze cele mai frumoase destinații din județ, în competiția Destinația Anului 2024

A început votul publicului în competiția Destinația Anului 2024, cel mai important proiect de promovare a turismului intern românesc.  În perioada 15 aprilie – 8 mai, românii pot să voteze și să-și susțină destinațiile preferate pe www.destinatiaanului.ro. Dacă în 2023 competiția a consemnat aproximativ 300.000 de voturi din partea publicului, anul acesta se așteaptă peste 500.000 de voturi.

DESTINAȚIILE FINALISTE

Ediția 2024 a competiției a înregistrat un număr record de înscrieri: 300 de destinații turistice, de trei ori mai multe decât în 2023 și un număr dublu de finaliști față de ediția anterioară: 129. Bogăția ofertei turistice a României, dar și popularitatea competiției este dovedită de faptul că 35 dintre cele 41 de județe, plus Municipiul București, au înscris cel puțin o destinație anul acesta. Județul Brașov conduce cu nouă destinații în lista finalistelor, urmat de județele Sibiu și Suceava, cu câte șapte, și de județul Prahova, cu șase finaliste.

În 2024, în premieră, competiția s-a extins și în Republica Moldova, astfel încât lista de finaliste numără și șapte destinații de peste Prut, care concurează alături de cele din România și pot fi votate atât de publicul din România, cât și de cel din Basarabia.

Finalistele în categoriile deschise publicului sunt următoarele:

Categoriile dedicate localităților sau regiunilor:

  • Orașe care inspiră: Alba-Iulia, Brașov, Municipiul București, Chișinău, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Piatra-Neamț, Oradea, Sibiu, Suceava, Timișoara;
  • Tărâmuri cu istorie și tradiție, categorie prezentată de berea Caraiman: Mărginimea Sibiului, Maramureșul istoric, Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului, Cetățile dacice din munții Orăștiei, Țara Oașului, Câmpulung Moldovenesc, Soroca (Republica Moldova), Ținutul Neamțului, Ținutul Babei Vrâncioaia, Culele Doljului, Ținutul Mănăstirilor din Bucovina;
  • Regiuni eco-turistice, categorie prezentată de Asociația de Ecoturism România: Eco Maramureș, Delta Dunării, Colinele Transilvaniei, Țara Dornelor, Munții Vrancei, Ținutul Zimbrului – Neamț, Pădurea Craiului – Apuseni, Băile Tușnad și împrejurimile, Maramureș – Țara Lăpușului, Peștera Padina, Rezervația Naturală Plaiul Fagului (Republica Moldova), Țara Hațegului – Retezat;
  • Stațiuni turistice: Mamaia, Toplița, Bran, Gura Humorului, Băile Felix, Soveja, Sinaia, Borsec, Păltiniș, Predeal, Slănic-Moldova, Sovata;
  • Sat de poveste – categorie prezentată de Antreprenorești: Biertan (jud. Brașov), Fundata (jud. Brașov), Văleni (Republica Moldova), Sâncraiu (jud. Cluj), Vama Buzăului (jud. Brașov), Corbi (jud. Argeș), Figa (Bistrița-Năsăud), Cocorăștii Mislii (jud. Prahova), Ciocănești (jud. Suceava), Sâmbăta de Sus (jud. Brașov).

Categoriile dedicate atracțiilor turistice, susținute de METRO :

  • Parcuri de distracție și aventură: Dino Parc Râșnov, Baza Sportivă Brizo Iași, Mini Transilvania Parc Odorheiu Secuiesc, Dinosaur World Transylvania Hunedoara, Cornișa AquaPark & Sports Botoșani, Povestea Calendarului Sibiu, Valea cu Povești Bran, Domeniile Murani Timiș, Jurasica Adventure Park Neptun, Alpine Coaster Toplița, Brambura Park Avrig;
  • Atracții cultural-educative, categorie prezentată de BCR: Palatul Culturii din Iași, Castelul Bran, Muzeul Astra Sibiu, Castelul Corvinilor Hunedoara, Cazinoul Constanța, Străzi Deschise – București, Complexul Muzeal „Saharna-Țîpova” din Rezina (Republica Moldova), Muzeul Maramureșean Sighetul Marmației, Porolissum Zalău, Festivalul de Artă Medievală ”Ștefan cel Mare” Suceava, Mănăstirea Căpriana (Republica Moldova), Casa Muzeelor Iași, Muzeul Recordurilor Românești;
  • Wellness: Alma Health & Spa Retreat Lacu Sărat, Therme București, Panoramic Colibița, Bacolux Afrodita Resort & Spa Herculane, Casa Timiș Wellness & Spa Resort Chițorani, Akasha Wellness Retreat Peștera, Ana Hotels Europa & Health SPA Eforie Nord;
  • Cazări epice – resorturi: Poseidon Hotel & Spa 4*, Ibis Styles Venus, Teleferic Grand Hotel, Zaga Zaga, Club Vila Bran, Bacolux Koralio, Green Village, Ana Hotels Poiana Brașov;
  • Cazări epice – boutique, categorie prezentată de Epic Visits: Pleiada Boutique Hotel, Iași, Castel Hotel Daniel, Atra Doftana, Hadar Chalet, Casa ”Dimineți în cerdac”, Ursa Mică Glamping Resort, Nooks by Adybeca, Bransilvania, Complexul Satu Muscelean, Valea celor XII, județul Neamț, Ohana Boutique Hotel, Pensiune „La Tudora”, Republica Moldova;
  • Experiențe gastronomice: Gastro Local Mihaela Bilboacă Vama Buzăului, Mama Cozonacilor Bran, Conacul Grigorescu Rătești, Riviera 990 Resort & Restaurant Porțile de Fier, Cetățuia Hotel & Restaurant Măgura – Buzău, Casa Timiș Wellness & Spa Resort Chițorani, Casa VLC Bilbor, Atra Doftana, Gastro Local Alina Tonie Vama Buzăului, Valea Verde Cund – Mureș, Restaurant Kibuț Gărâna.

ALEGEREA ȘI ANUNȚAREA DESTINAȚIILOR CÂȘTIGĂTOARE

”Avem foarte multe destinații extraordinar de frumoase, fie că sunt localități sau regiuni întregi, fie că sunt atracții turistice. Cele mai frumoase merită cunoscute, astfel încât să beneficieze de pe urma eforturilor lor și să fie un exemplu și pentru altele. Acum așteptăm cât mai mulți români să răspundă la întrebarea „Luând în calcul tot ce știți sau ați auzit despre aceste destinații, care dintre ele merită în acest an cel mai mult titlul „Destinația Anului”?”, declară Mihai Bârsan, inițiatorul competiției Destinația Anului.

Destinațiile câștigătoare vor fi alese pe baza punctajului calculat pe trei paliere: votul publicului pe platforma www.destinatiaanului.ro, votul juriului și pe baza rezultatelor cercetării Destinații Vizionare. La categoria Cea mai bună promovare, câștigătoarele vor fi alese exclusiv prin decizia juriului care în această etapă este format din peste 200 de membri.

Câștigătoarele competiției de anul acesta vor fi anunțate pe 21 mai, pe scena Ateneului Român. Gala Destinația Anului se desfășoară în parteneriat cu Primăria Municipiului București, în calitate de Gazdă a evenimentului.

Related Stories

Descoperă

Continental Hotels susține povestea Via Transilvanica la Dunăre

Proiectul estimează un impact direct anual asupra a aproximativ 100–150 de persoane. Dintre acestea, în jur de 50–60 sunt drumeți care parcurg integral Via Transilvanica de la Putna până la Drobeta-Turnu Severin, cărora li se adaugă cei care străbat anumite porțiuni ale traseului din ținuturile sudice și care ajung în oraș. Aceștia vor beneficia de cazare și de experiențe care facilitează descoperirea patrimoniului local, dunărean.

Upgrade, abonamentul lansat de Vola, a generat pasagerilor români...

La un an de la lansare, abonamentul Upgrade oferit de Vola se apropie de 50.000 de membri, iar valoarea beneficiilor acordate în această perioadă ajunge la aproape 2 milioane de euro. O parte importantă a economiilor vine din protecția inclusă în abonament în cazul anulării zborurilor, dar și din reducerile la rezervări și serviciul Price Drop Refund, prin care călătorii pot recupera diferența atunci când prețul biletelor scade.

Programe turistice combinate România – Republica Moldova: ANAT și...

Sesiunile de lucru B2B și vizitele de pe teren au reconfirmat potențialul imens al destinației de a fi integrată în itinerarii transfrontaliere – de la turism balnear și de sănătate (Cahul), gastronomie și tradiții (Găgăuzia), patrimoniu istoric și cultural (Conacul Manuc Bey, Cetatea Soroca, Orheiul Vechi, Mănăstirea Curchi), până la experiențe vitivinicole de nivel mondial (Crama Cricova, Castel Mimi) și facilități moderne MICE și hoteliere în Chișinău.

Unde pleacă familiile în vacanța de toamnă? Italia domină...

Finalul lunii octombrie aduce prima vacanță școlară și, totodată, prima ocazie a familiilor de a face o călătorie alături de cei mici. Datele Vola.ro, cea mai mare platformă de rezervari hoteliere din România, arată că părinții își planifică deplasările din timp, aleg sejururi scurte și urmăresc atent costurile zborurilor și ale cazării.

Harta turismului se schimbă: românii apasă frâna, străinii accelerează....

Analiză BIBI Touroperator pentru perioada  ianuarie–august 2026 vs. ianuarie–august 2024 și 2025 conform datelor...

Travelminit.ro: destinațiile din România aflate la câteva ore de...

Toamna, facilitățile interioare oferă familiilor mai multă flexibilitate. O zi ploioasă poate fi petrecută la piscină, într-un spațiu de joacă sau la un atelier organizat în cadrul proprietății, fără să fie necesară schimbarea întregului program. Camerele de familie și apartamentele pot oferi mai mult confort, iar un restaurant în incintă reduce nevoia deplasărilor pentru fiecare masă.Pentru familiile cu copii mici, aceste detalii pot influența atât experiența sejurului, cât și bugetul final. În plus, atunci când mai multe facilități sunt disponibile în același loc, părinții își pot organiza mai ușor zilele de vacanță, fără să fie nevoie să planifice separat fiecare activitate.

Categorii populare