Gala Destinația Anului® 2024 a premiat cele mai atractive destinații turistice din România, iar Marele Premiu a fost acordat municipiului Sibiu. Suceava, printre județele cu cele mai multe destinații premiate

Câștigătorii competiției Destinația Anului® 2024 au fost anunțați ieri seară, în cadrul unei Gale de excepție la Ateneul Român, la care au participat reprezentanți ai ministerelor Economiei, Turismului și Antreprenoriatului și Culturii, zeci de primari, membri și președinți ai consiliilor județene, reprezentanți ai federațiilor din domeniul turismului și HORECA, precum și mulți alți jucători importanți din domeniu.

Municipiul Suceava nu a ajuns nici în top trei destinații care te inspiră. Ținutul Mănăstirilor și Țara Dornelor, au obținut locul 2 la categoriile la care au participat, iar comuna Ciocănești locul a treilea

Sutele de mii de voturi ale publicului pe platforma destinatiaanului.ro, un juriu format din peste 200 de experți, dar și un amplu studiu sociologic au stabilit clasamentul acestui an în cele 12 categorii ale competiției. Cele mai disputate secțiuni, care au suscitat o mobilizare extraordinară a românilor,  au fost câștigate de municipiul Sibiu, care a primit trofeul ”Orașe care Inspiră”, de localitatea brașoveană Bran, situată pe primul loc la categoria ”Stațiuni Turistice” și de satul sibian Biertan, cu cele mai multe voturi la categoria ”Sate de poveste”.

Cetățile dacice din munții Orăștie, Castelul Corvinilor, Eco Regiunea Delta Dunării au fost declarate câștigătoarele altor trei categorii foarte disputate – ”Tărâmuri cu tradiție și istorie”, ”Atracții Cultural-educative”, respectiv ”Regiuni Eco-turistice”.

Competiția a inclus anul acesta în premieră și destinații din Republica Moldova, cel mai bine situat în clasamentul final fiind satul Văleni din raionul Cahul, care a câștigat Premiul special Destinația Anului® 2024 în Republica Moldova.

Iată Destinațiile Anului 2024:

Destinația Anului® – Orașe care inspiră (prezentată de Enterprise Rent a Car Romania): MUNICIPIUL SIBIU

Locul 2: la egalitate de puncte, Municipiile Brașov și Timișoara,

Locul 3: Iași.

Destinația Anului® – Tărâmuri cu istorie și tradiție (prezentată de berea Caraiman): Cetățile dacice din munții Orăștiei

Locul 2: Ținutul Mănăstirilor din Bucovina,

Locul 3: Maramureșul istoric.

Destinația Anului® – Regiuni Eco-turistice (prezentată de Asociația de Ecoturism din România): Eco Delta Dunării

Locul 2: Țara Dornelor,

Locul 3: la egalitate de puncte Țara Hațegului și regiunea „Băile Tușnad și Împrejurimile”.

Destinația Anului® – Stațiuni turistice: Bran

Locul 2: Băile Felix,

Locul 3: Sovata.

Destinația Anului® – Sat de poveste: Biertan (jud. Sibiu)

Locul 2: Sâmbăta de Sus (jud. Brașov),

Locul 3: Ciocănești (jud. Suceava),

Destinația Anului® – Parcuri de distracție și aventură: Mini Transilvania Parc

Locul 2: Valea cu Povești Bran,

Locul 3: Dino Parc Râșnov.

Destinația Anului® – Atracții Cultural-Educative (prezentată de România Atractivă): Castelul Corvinilor Hunedoara

Locul 2: Castelul Bran,

Locul 3: la egalitate de puncte, Străzi Deschise București și Palatul Culturii din Iași.

Destinația Anului® – Wellness: Therme București

Locul 2: Panoramic Colibița,

Locul 3: Ana Hotels Europa & Health SPA Eforie Nord.

Destinația Anului® – Cazări epice – resorturi: Green Village Resort

Locul 2: Zaga Zaga,

Locul 3: la egalitate de puncte, Club Vila Bran și Teleferic Grand Hotel.

Destinația Anului® – Cazări epice – boutique, prezentată de Epic Visits: Castel Hotel Daniel

Locul 2: Hadar Chalet,

Locul 3: la egalitate de puncte Atra Doftana și Nooks by Adybeca.

Destinația Anului® – Experiențe gastronomice (prezentată de METRO) – Casa Timiș

Locul 2: Restaurant Kibuț Gărâna,

Locul 3: la egalitate de puncte Conacul Grigorescu Rătești și Mama Cozonacilor Bran.

Destinația Anului® – Cea mai bună promovare (prezentată de  BCR): Visit Harghita

Locul 2: Lunca Prutului de Jos, Cahul, Republica Moldova

Locul 3: Programul Anii Drumeției, Consiliul Județean Sibiu

Premiul Special Destinația Anului® în Republica Moldova: Satul Văleni, raionul Cahul.

Premiul Special Destinația Anului® pe Litoral a fost acordat Stațiunii Mamaia, care tocmai a finalizat un proces de re-branding.

Premiu Special pentru județul cu cele mai multe destinații câștigătoare. În acest an, acesta a fost adjudecat de județul Brașov, unde se află șapte destinații premiate. Pe poziții fruntașe au fost și județele Sibiu, Harghita, Suceava și Hunedoara.

Dintre destinațiile cu cel mai mare punctaj, aflate pe locul 1 în categoriile de mai sus, Municipiului SIBIU i-a fost decernat MARELE PREMIU DESTINAȚIA ANULUI® 2024, acordat de Președintele Juriului.

Simona Constantinescu, Președinta juriului Destinația Anului® 2024: ”Alegerea Sibiului ca Destinația Anului® 2024 este recunoașterea activității susținute și a colaborării unice între mediul public și cel privat și între autoritățile municipale și cele județene. Începând cu anul 2005, Municipiul Sibiu s-a asociat cu Consiliul Județean și mediul privat pentru a asigura un management public-privat al destinației turistice Sibiu. Munca în echipă, competența și eforturile susținute au recompensat Sibiul cu recunoașteri europene în premieră națională: Capitală Culturală Europeană, Regiune Gastronomică Europeană, primul oraș cotat cu 3 stele în ghidul verde Michelin. De asemenea, Sibiul găzduiește sute de evenimente pe an, printre care manifestări de talie internațională, precum: Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Festivalul de Film Documentar Astra Film, Festivalul Art-Mania, Festivalul Cântecele Munților. Investițiile municipalității au conservat și pus în valoare patrimoniul cultural, punând un accent important pe partea de sustenabilitate și preocupare pentru oraș si cetățean. Prin conlucrare și implicare, municipiul, ca destinație turistică susține județul Sibiu, iar județul Sibiu potențează atuurile Sibiului, făcând conexiunea județ – urban – rural o poveste de succes.”

Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu: „Am preluat ca primar, în numele Sibiului, nu unul, ci două premii pentru destinația noastră turistică. Unul distinge Sibiul ca „Oraș care inspiră” si pe bună dreptate, pentru că orașul nostru inspiră de 20 de ani alte destinații, prin creativitate și viața animată care atrage sute de mii de turiști în fiecare an. Sibiul a adoptat turismul cultural, turismul de eveniment, cel sportiv, de aventură și cel de cultură gastronomică, toate componente ale turismului de experiență, deja de mulți ani, Sibiul dând mereu tonul în turismul românesc. Marele premiu, cel de „Destinație a anului 2024″, vine să recunoască votul masiv pentru Sibiu. Felicitări Sibiului și sibienilor pentru două premii binemeritate. Mulțumesc tuturor celor care ne-au votat, precum și stakeholderilor locali – instituții culturale, organizatori de evenimente, industria ospitalieră, operatorii în turism, mediul de afaceri – care au fost alături mereu de administrația locală în eforturile de a dezvolta Sibiul turistic. Mulțumiri organizatorilor pentru premii și felicitări pentru un eveniment reușit de networking, care ne motivează si ne responsabilizează.”

Mihai Bârsan, inițiator și co-organizator al competiției Destinația Anului: „Destinațiile României pot fi sursă de relaxare, deconectare și încântare pentru o viață întreagă de vacanțe. Descrieri ale tuturor destinațiilor care au câștigat sau au fost finaliste în acest an sunt accesibile tuturor pe www.destinatiaanului.ro. Ce urmează acum? Promovăm destinațiile câștigătoare și orice loc frumos din România care ne-a inspirat, către milioane de români dar și turiști străini prin Social Media, TV și presă online. Astfel, misiunea Destinația Anului® de a inspira românii să-și (re)descopere țara, îndemnând în același timp destinațiile noastre să devină tot mai bune profesioniste își dovedește valoarea în timp.”

La cele 12 categorii ale competiției, desfășurată în perioada 31 ianuarie – 8 mai 2024, s-au înscris peste 300 de destinații, dintre care 129 au fost declarate finaliste.

Dintre finaliste, destinațiile câștigătoare au fost alese pe baza punctajului calculat pe trei paliere: 1. Votul publicului pe platforma www.destinatiaanului.ro, 2. Votul juriului prezidat de Simona Constantinescu, Președinta Federației Industriei Hoteliere din România, și compus din peste 200 de lideri de comunități, primari și președinți de consilii județene, reprezentanți ai asociațiilor profesionale din turism, antreprenori, manageri și experți, bloggeri, jurnaliști și personalități media și 3. Rezultatele cercetării Destinații Vizionare[1], realizate de agenția specializată Aha Moments și experții Destinația Anului.  Câștigătoarele categoriei Cea mai bună promovare au fost desemnate exclusiv prin decizia juriului format din experți în management și marketing de destinație.

Lista tuturor finaliștilor Destinația Anului 2024 poate fi consultată aici.


[1] Cercetarea Destinații Vizionare, reprezentativă la nivel național pentru publicul comercial, a fost efectuată pe un eșantion de 1.200 de persoane din mediul urban cu acces la internet, iar culegerea datelor s-a desfășurat în luna aprilie.

Related Stories

Descoperă

Cum pot românii să călătorească mai ieftin, în mod...

În cazul zborurilor cu decolare din România, cele mai ieftine bilete de avion vor fi cele rezervate în zilele de duminică, apoi de sâmbătă. De asemenea, specialiștii spun că între orele 18:00 și 20:00 este mai bună fereastră pentru rezervarea biletelor de avion ieftine. Cele mai accesibile bilete se rezervă acum cu 30 sau chiar 45 de zile înainte de plecare.

Prețuri mai mici pentru city-break-urile de toamnă. Zborurile din...

Cele mai populare destinații de city-break din Europa sunt orașele care atrag anual cel mai mare număr de turiști: Roma, Paris, Londra, Milano, Bruxelles și Barcelona. În același timp, acestea sunt cunoscute pentru comunitățile mari de români formate în jurul lor și în localitățile învecinate, motiv pentru care există și un număr mai mare de zboruri către și dinspre ele.

Locația, calitatea saltelelor și bogația micului dejun sunt cele...

Un hotel bine ales poate transforma un city break într-o experiență memorabilă, mai ales dacă sunt luați în considerare factorii de calitate pe care turiștii îi caută: confortul camerei și, în special, al patului, micul dejun, locația și facilitățile suplimentare

ANAT: Voucherele de vacanță care se apropie de data...

Agențiile de turism au pregătite oferte speciale pentru posesorii de vouchere de vacanță. În mod deosebit sunt apreciate vacanțele cu discount prin programul „Înscrieri timpurii”, care oferă reduceri de până la 30% din prețul standard, pentru achiziționarea din timp a biletelor. În plus, întrucât începând cu februarie 2022, acestea sunt emise exclusiv pe card electronic, voucherele de vacanță pot fi utilizate și pentru rezervări online în perioada lor de valabilitate.

Întâlnire în premieră între ANAT, Asociația Aeroporturilor din România...

În cadrul întâlnirii au fost discutate o serie de provocări cu care se confruntă sectorul aviatic, precum întârzierile și anulările de zboruri, crearea unui fond de garantare pentru biletele de avion și atragerea unui număr mai mare de companii aeriene pe aeroporturile din România

Stagnare pe piața turismului intern: care au fost destinațiile...

Călătoriile de familie de patru nopți au arătat o creștere generală de 8,7% comparativ cu 2023, cu creșteri notabile în destinațiile montane (2.038 lei), destinațiile SPA (2.183 lei) și orașe (1.832 lei).

Categorii populare