Românii preferă în continuare concediile pe litoralul românesc. Ce își doresc ei de la o vacanță în 2024?

Conform celui mai recent studiu realizat de platforma de rezervări hoteliere Travelminit.ro si compania de cercetare de piață Mercury Research, românii încă vor să își petreacă vacanța de vară pe litoralul românesc. Pe locurile secunde în preferințele românilor sunt destinațiile montane și balneoclimaterice.

Litoralul românesc rămâne în topul preferințelor românilor

Unul dintre punctele tari ale turismului național rămâne ieșirea la Marea Neagră, astfel că litoralul românesc rămâne în topul preferințelor turiștilor, cu 55% dintre voturile participanților la studiu. Românii sunt și în căutare de stațiuni montane (47%), de tururi prin țară (46%), care le permit să exploreze cât mai multe locuri, dar și de stațiuni balneo (43%), având în vedere că turismul de wellness este într-o continuă creștere.

Potrivit studiului realizat de Travelminit și Mercury Research, în ultimul an, cei mai mulți oameni au vizitat orașele mari din România (60%), zona montană (50%) și litoralul Mării Negre (45%). Este interesant de menționat și faptul că și city break-urile, un trend extrem de popular în Europa, sunt căutate acum și în România, orașe precum Bucureștiul, Cluj-Napoca, Brașovul, Sibiul, Oradea sau Timișoara fiind printre cele mai apreciate pentru vacanțele de acest tip.

De asemenea, se pare că, în următoarele 12 luni, cele mai populare destinații pentru sejururile mai lungi (de peste 4 zile) sunt litoralul Mării Negre (41%) și stațiunile balneare (31%), în timp ce, în cazul unor sejururi mai scurte, românii au în plan să meargă la munte (40%), în marile orașe (38%) și la Marea Neagră (38%). În general, turiștii preferă să meargă la munte pentru sejururi mai scurte, deoarece Carpații sunt mai aproape de orice punct de plecare în comparație cu orice altă destinație de vacanță.

„Rezultatele studiului Mercury sunt confirmate și de datele Travelminit.ro, practic, în topul celor mai rezervate destinații de pe platforma noastră se află cele menționate și de ei. Așa cum era de așteptat, litoralul românesc este în topul preferințelor pe durata sezonului estival, iar noi ne bucurăm că putem asigura o ofertă variată de cazări la mare și nu numai, la care se poate plăti inclusiv cu vouchere”, spune Rita Szilveszter, Marketing Manager Travelminit.ro.

Ce își doresc românii de la vacanțele lor?

Studiul Mercury Research a relevat și faptul că principalele motive pentru care turiștii merg în vacanță sunt: nevoia de a se bucura de peisaje și de natură (cu un scor de 9.2 din 10), odihna și relaxarea (cu un scor de 9), atracțiile turistice (8.6), timpul petrecut cu familia și prietenii (8.6).

În ceea ce privește bugetul, prețurile cazărilor sunt similare cu cele din sezonul trecut. Pentru un sejur scurt în România (1-3 nopți maximum), în ultimul an, oamenii au cheltuit în medie 585 de lei de persoană, iar pentru sejururi mai lungi au plătit 1.100 de lei de persoană. Bugetele pentru acest sezon estival sunt aproximativ la fel: 575 de lei pentru sejururi mai scurte și 1.130 de lei pentru sejururi mai lungi.

Nu în ultimul rând, merită precizat cât de importante sunt review-urile cazărilor: 75% dintre oameni citesc întotdeauna recenziile de cazare, mai ales pe platformele de rezervare online, pe site-ul de cazare și pe Google.

„Pentru Travelminit, turistul este de fiecare dată pe primul loc, astfel că a fost important pentru noi să parcurgem studiul realizat de Mercury Research și să înțelegem mai bine ce își doresc turiștii de la vacanțele lor din prezent. Facem tot posibilul să oferim o experiență plăcută turiștilor români, indiferent că vorbim despre găsirea celei mai bune oferte sau de posibilitatea de a plăti sub mai multe forme – cu un card bancar, cu un card de vacanță, în cazul celor care beneficiază de această facilitate. Avem cea mai largă ofertă de cazare cu vouchere de vacanță în România, astfel că încercăm de fiecare dată să le oferim clienților noștri opțiunile de care au nevoie pentru planificarea unui sejur așa cum își doresc”, spune Timea Imecs-Ambrus, CEO Travelminit.ro.

„Am apreciat în colaborarea cu Travelminit deschiderea de a afla exact ce spun românii despre acest domeniu al turismului. Cu toții ne formăm opinii «din birou» despre cum se comportă oamenii și cum gândesc, dar este crucial să aflăm direct de la ei și să validăm sau nu ce credeam că știm; altfel, fără contact direct cu oamenii, companiile pot devia cu ușurință de la realitatea pieței”, spune Cosmin Constantin, Senior Research Consultant Mercury Research.

Related Stories

Descoperă

Harta turismului se schimbă: românii apasă frâna, străinii accelerează....

Analiză BIBI Touroperator pentru perioada  ianuarie–august 2026 vs. ianuarie–august 2024 și 2025 conform datelor...

Travelminit.ro: destinațiile din România aflate la câteva ore de...

Toamna, facilitățile interioare oferă familiilor mai multă flexibilitate. O zi ploioasă poate fi petrecută la piscină, într-un spațiu de joacă sau la un atelier organizat în cadrul proprietății, fără să fie necesară schimbarea întregului program. Camerele de familie și apartamentele pot oferi mai mult confort, iar un restaurant în incintă reduce nevoia deplasărilor pentru fiecare masă.Pentru familiile cu copii mici, aceste detalii pot influența atât experiența sejurului, cât și bugetul final. În plus, atunci când mai multe facilități sunt disponibile în același loc, părinții își pot organiza mai ușor zilele de vacanță, fără să fie nevoie să planifice separat fiecare activitate.

Analiză: August recuperează, dar nu repară. Românii au mai...

Stațiunile montane au atras 14,4% din sosirile turiștilor români în august 2026, față de 15,7% în aceeași lună a anului trecut. Aplicând aceste ponderi la totalurile naționale, rezultă orientativ aproximativ 277.000 de sosiri, comparativ cu aproape 280.000 în august 2025, ceea ce indică o scădere de circa 1%. Astfel, revenirea cererii interne la nivel național nu s-a reflectat în aceeași măsură și în stațiunile montane.

Care este impactul unui festival internațional în Ungaria? 65%...

O statistica interesanta spune ca 65% dintre turistii internationali chestionati la Sziget Festival si-au planificat cel putin doua zile in Budapesta dupa festival, pentru a descoperi orasul dincolo de concerte. Datele provin dintr-un sondaj realizat de Visit Hungary si arata cum un festival mare poate deveni punctul de plecare pentru o vacanta.

Ce opțiuni au românii afectați de anulările curselor aeriene

După ce compania AnimaWings a solicitat intrarea în insolvență, tot mai mulți pasageri români se confruntă cu anulări de zboruri, suspendări de rute și reduceri de capacitate. Cel puțin alte patru companii aeriene active în România au confirmat recent astfel de situații, cauzate de probleme tehnice ale flotelor, fenomene naturale și creșterea costurilor cu combustibilul.

Cât îi costă pe români o vacanță pe litoral...

Saturn înregistrează cea mai mare scădere a tarifului mediu pe noapte, de 34,8%, de la 124 la 81 de euro. Urmează Năvodari, cu o reducere de 34,3%, Mamaia, cu 33,3%, și Costinești, cu 32,9%. În Venus și Mangalia, tarifele medii scad cu 32,1%, iar în Neptun cu 31,7%.

Categorii populare