În primul semestru din 2026, turismul a scăzut cu -6,8% la sosirile românilor

în structurile de cazare clasificate

►  Conform INS, În luna iunie din 2026  au fost cu – 5,3% mai puțini turiști români decât în iunie 2025

►  Scădere de -4,1% a numărului total de sosiri, în primul semestru din 2026

►  Turismul de incoming continuă să susțină piața cu o creștere de +7,3% în primul semestru

Potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică (INS) și analizate de BIBI Touroperator, în prima jumătate a anului 2026, turismul intern continuă evoluția negativă. Se înregistrează o scădere de -4,1% a numărului total de sosiri în structurile de primire turistică, față de perioada similară din 2025, totalizând 5556,5 mii de persoane. În aceeași perioadă a anului trecut, numărul sosirilor a fost de 5792,4 mii de persoane. Din numărul total al sosirilor, 78,6% au fost turiști români, iar 21,4% turiști străini.

În ceea ce privește înnoptările, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2026, s-au înregistrat 10804,1 mii, marcând o scădere de -6,7% față de aceeași perioadă din 2025. Turiștii români au reprezentat  77% din totalul înnoptărilor, în timp ce turiștii străini au fost responsabili pentru 23%. Durata medie a sejurului a fost de 1,9 zile pentru turiștii români și de 2,1 zile pentru cei străini.

Turismul românesc a consemnat în luna iunie 2026 o scădere de -5,3% a numărului de sosiri ale turiștilor români în structurile de cazare clasificate, comparativ cu aceeași lună a anului trecut. În schimb, segmentul turiștilor străini și-a continuat evoluția pozitivă, înregistrând o creștere de +9,5%, însă mai mică decât în luna mai 2026, când a fost de +16,2%.

Aceeași tendință se regăsește și în cazul înnoptărilor. În iunie 2026, numărul nopților petrecute de turiștii români în unitățile de cazare clasificate a fost cu -9,4% mai mic decât în iunie 2025, în timp ce înnoptările turiștilor străini au crescut cu +12,1% față de perioada similară a anului precedent, dar apropiată de valoarea lunii mai, când a reprezentat +13%.

Evoluția din luna iunie 2026 reflectă impactul provocărilor cu care s-a confruntat turismul românesc în acest an. Reducerea valorii voucherelor de vacanță, instabilitatea cadrului fiscal, ritmul mai lent al investițiilor în infrastructura turistică și presiunile resimțite de sectorul HoReCa și-au pus amprenta asupra cererii pentru vacanțele petrecute în România.

Investițiile și experiențele în natură susțin turismul intern

Datele BIBI Touroperator sunt în linie cu evoluțiile evidențiate de Institutul Național de Statistică (INS), indicând o piață care s-a menținut, în ansamblu, la un nivel comparabil cu cel din anul precedent. Interesul pentru mini-vacanțele de primăvară a rămas constant, demonstrând că, în ciuda provocărilor economice și a schimbărilor din piața voucherelor de vacanță, românii continuă să acorde o importanță deosebită concediilor petrecute în destinațiile turistice din România.

Zonele montane și stațiunile balneare au beneficiat de investiții în infrastructură, modernizarea unităților de cazare și extinderea ofertelor de tratament și relaxare. Aceste îmbunătățiri au dus la o creștere ușoară a gradului de ocupare și a nivelului de satisfacție în rândul turiștilor. Apar hoteluri de 5 stele în Sinaia,  Băile Felix și Parcul Natural Bucegi.

Totodată, interesul pentru ecoturism și activități în aer liber a continuat să crească. Programele derulate de BIBI Adventures au atras cu aproape 20% mai mulți participanți față de anul anterior. Cele mai populare activități au inclus: ture cu biciclete (clasice și electrice), ateliere educative, aventură, adrenalină, într-o evadare în natură, unde cei mici și cei mari au ocazia să-și depășească limitele.

Costinești devine un nou pol al divertismentului estival

Unul dintre noile puncte de atracție ale Rivierei Românești este Nibiru, un concept modern de entertainment care completează oferta de agrement a litoralului și transformă stațiunea Costinești într-un pol al evenimentelor estivale. Spațiul a găzduit în această vară și festivalul Beach, Please!, unul dintre cele mai mari evenimente muzicale din Europa, care a reunit peste 150.000 de participanți, confirmând potențialul litoralului de a atrage public numeros și evenimente de anvergură. Dincolo de festival, Nibiru găzduiește în fiecare weekend concerte, spectacole și evenimente tematice dedicate tuturor categoriilor de public, cu artiști din genuri muzicale variate. Printr-un calendar bogat de manifestări, noua atracție contribuie la diversificarea experiențelor oferite turiștilor și consolidează poziția Rivierei Românești ca destinație de vacanță și divertisment.

Investițiile premium continuă să transforme turismul românesc

Investițiile în segmentul premium continuă să redefinească oferta turistică a României. În acest an a fost inaugurat cel de-al doilea hotel de 5 stele din Băile Felix, Grand Hotel President, un proiect care confirmă dezvoltarea uneia dintre cele mai importante destinații balneare din țară. Tot în aceste zile își deschide porțile și Radisson Blu Hotel Cota 1400 Sinaia, o investiție de referință a prestigiosului lanț internațional pentru turismul montan românesc. Apariția unor astfel de unități de cazare demonstrează că, în pofida provocărilor economice, investițiile în servicii premium continuă, contribuind la creșterea calității ofertei turistice și la consolidarea poziției României pe piața regională a turismului.

Reducerea voucherelor de vacanță își pune amprenta asupra turismului intern

În contrast cu aceste plusuri, plata cu vouchere de vacanță a înregistrat un declin sever de peste 65%, marcând o scădere abruptă a unuia dintre cele mai importante instrumente de stimulare a turismului intern, care, în anii anteriori, a sprijinit consistent vacanțele în România și fiscalizarea serviciilor turistice. Lipsa acestora nu doar că a redus capacitatea de achiziție a turiștilor, dar a și stimulat migrarea către forme de turism nefiscalizat, cu impact negativ asupra industriei și bugetului de stat.

Segmentul all inclusive consolidează oferta Rivierei Românești

Interesul pentru vacanțele în regim all inclusive continuă să crească, iar hotelurile premium își consolidează poziția pe litoralul românesc. În prezent, Riviera Românească dispune de 70 de hoteluri care oferă servicii all inclusive, cu peste 20% mai multe decât în sezonul precedent, semn că investițiile în acest segment răspund unei cereri tot mai mari din partea turiștilor.

Preferința pentru acest tip de vacanță este determinată de dorința turiștilor de a beneficia de confort, predictibilitate a costurilor și o experiență completă, fără grija organizării costurilor. Facilitățile dedicate copiilor, varietatea preparatelor culinare, accesul la băuturi și gustări pe tot parcursul zilei, precum și serviciile de agrement transformă pachetele all inclusive într-una dintre cele mai apreciate opțiuni pentru concediile petrecute pe Riviera Românească.

Această tendință se reflectă și în rezervările realizate prin touroperator, unde segmentul all inclusive înregistrează o creștere de aproximativ 15% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, confirmând orientarea turiștilor către servicii cu valoare adăugată și experiențe cât mai complete.

Turiștii aleg sejururi mai scurte, adaptate bugetului de vacanță

Un alt aspect remarcat în această vară este schimbarea comportamentului de consum al turiștilor. Dacă în anii anteriori durata medie a sejurului estival era de aproximativ 5 nopți, în sezonul 2026 aceasta a scăzut la 3,5 nopți. Tendința reflectă o planificare mai atentă a bugetului de vacanță, fără ca turiștii să renunțe la concediul pe litoral.

Chiar și în aceste condiții, românii continuă să caute experiențe complete, alegând unități de cazare care oferă un raport bun între servicii și cost. Sejururile mai scurte sunt compensate printr-o utilizare intensă a facilităților hotelului, în special în cazul pachetelor all inclusive, care permit valorificarea la maximum a timpului petrecut în vacanță.

În ciuda provocărilor, Delta Dunării rămâne pe harta vacanțelor românilor

Delta Dunării își menține atractivitatea în rândul turiștilor, iar rezervările din primul semestru al anului 2026 se situează la un nivel apropiat de cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut. În contextul provocărilor economice, geopolitice și al reducerii facilităților oferite prin programul voucherelor de vacanță, această evoluție confirmă interesul constant al românilor pentru una dintre cele mai spectaculoase destinații naturale ale Europei.

În topul preferințelor turiștilor BIBI Touroperator, se mențin destinații deja consacrate în 2025

  • Litoral: Eforie Nord, Mamaia și Mamaia Nord, Jupiter și Saturn – 65% din pachetele vândute.
  • Munte: Sinaia, Predeal, Păltiniș și Poiana Brașov – 55%.
  • Balneo: Băile Felix, Călimănești-Căciulata, Băile Govora și Băile Herculane – 60%.
  • Delta Dunării: Jurilovca, Mahmudia, Sfântu Gheorghe și Sulina – 57%
  • Orașe: Brașov, Sibiu, Cluj Napoca și Oradea – 65%

Dacă în prima parte a anului trecut am asistat la o perioadă de stagnare, în care reculul turismului intern a fost compensat de evoluția pozitivă a segmentului de incoming, în a doua jumătate a anului tendința de scădere a sosirilor turiștilor români s-a accentuat vizibil. Din păcate, această evoluție continuă și în 2026, după cum confirmă și cele mai recente date statistice. Vorbim despre o presiune tot mai mare asupra turismului românesc, într-un context în care diminuarea voucherelor de vacanță și creșterea costurilor influențează direct decizia de călătorie a românilor.

De la 1 august vedem litoralul plin, iar vânzările last minute s-au suprapus cu rezervările realizate încă din perioada campaniilor de Înscrieri Timpurii, exact pentru intervalul de vârf al sezonului, 1-15 august. Este un semnal încurajator, însă trebuie să privim imaginea de ansamblu: acest vârf de sezon, nu poate recupera integral scăderile înregistrate în lunile anterioare.

Rămânem însă optimiști. Piața a demonstrat că știe să se adapteze, iar colaborarea dintre agențiile de turism și hotelieri, susținută de oferte atractive și investiții în calitatea serviciilor, are potențialul de a stabiliza cererea în perioada următoare, inclusiv pentru sezonul de iarnă și anul viitor. Incoming-ul continuă să crească, ceea ce este o veste bună, dar nu trebuie să ne mulțumim cu procente atunci când baza de plecare este încă redusă. România poate atrage mult mai mulți turiști străini dacă va investi consecvent în promovare, în dezvoltarea destinațiilor și într-un parteneriat real între autorități și industria turismului., declară Adrian Voican, președintele Bibi Group4Travel.

În perioada următoare, dezvoltarea turismului românesc depinde de consolidarea parteneriatului dintre autorități și mediul privat, de asigurarea unui cadru fiscal predictibil și de continuarea investițiilor în infrastructură și promovare. Totodată, industria consideră esențială înființarea unui Organism de Management al Destinației (OMD) la nivel național, care să coordoneze promovarea unitară a României pe piețele externe și să contribuie la dezvoltarea competitivă a destinațiilor turistice.

În această perioadă, BIBI Touroperator a lansat ofertele pentru vacanțele de Crăciun și Revelion 2026-2027, cu tarife avantajoase și pachete speciale pentru stațiunile montane, balneare și alte destinații din România. Campania de Înscrieri Timpurii va  oferi turiștilor posibilitatea de a-și planifica din timp vacanțele de iarnă și de a beneficia de cele mai bune prețuri.

Related Stories

Descoperă

Cât îi costă pe români o vacanță pe litoral...

Saturn înregistrează cea mai mare scădere a tarifului mediu pe noapte, de 34,8%, de la 124 la 81 de euro. Urmează Năvodari, cu o reducere de 34,3%, Mamaia, cu 33,3%, și Costinești, cu 32,9%. În Venus și Mangalia, tarifele medii scad cu 32,1%, iar în Neptun cu 31,7%.

IRI Travel anunță tendințele sezonului turistic viitor: Bulgaria, Grecia,...

IRI Travel estimează că sezonul rece va fi dominat de două direcții majore: vacanțele active și escapadele în destinații cu climă caldă. Printre cele mai solicitate produse turistice se numără: sejururile de schi în Bulgaria, Austria și Italia; vacanțele montane din România; Egipt, Dubai și Insulele Canare; circuitele culturale europene; târgurile de Crăciun din Europa Centrală; programele exotice pentru sezonul de iarnă.

De la profit la supraviețuire: hotelierii de la munte...

Una dintre tendințele remarcate în acest an este orientarea către excursiile de o zi. Vizitatorii vin să se bucure de munte, dar aleg tot mai frecvent să nu rămână peste noapte și să limiteze cheltuielile în restaurante. Unii aduc mâncare de acasă sau preferă magazinele și unitățile de tip fast-food. Astfel, aglomerația din anumite zone turistice nu se traduce automat în rezultate mai bune pentru hotelieri și restaurante.

ANAT: Turismul riscă să devină un lux, nu o...

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) consideră că datele publicate de Eurostat, potrivit cărora 61,4% dintre români nu își permit o săptămână de vacanță pe an, trebuie privite nu doar ca o statistică, ci ca un semnal de alarmă major pentru economie și societate. Această cifră confirmă faptul că piața turistică din România devine extrem de polarizată. Pe de o parte, există un segment de turiști cu venituri medii și ridicate, care continuă să călătorească și să își planifice vacanțele. Pe de altă parte, o masă largă de români a intrat într-o zonă de „supraviețuire” a bugetului de vacanță.

 „Litoralul pentru Toți”: tarife de la 51 de lei...

Deși hotelierii au practicat oferte speciale last minute chiar și în lunile de vară, septembrie rămâne o oportunitate unică. În ultimii ani, această lună s-a transformat într-o adevărată „a patra lună de vară”, perioadă în care turiștii se pot bucura de soare și de beneficiile Mării Negre la prețuri accesibile tuturor. Vacanțele devin mai accesibile, plajele sunt mai aerisite, apa mării mai curată, iar atmosfera este relaxantă, departe de aglomerația specifică vârfului de sezon.

Vola face primul pas dincolo de zboruri și lansează...

Vola.ro, una dintre cele mai cunoscute platforme de rezervări de bilete de avion din România, face un pas important în extinderea serviciilor sale și lansează rezervările de hoteluri, disponibile pe hotel.vola.ro și în aplicația GoVola. Lansarea marchează una dintre cele mai importante extinderi ale companiei dincolo de produsul care a consacrat-o – biletele de avion – și face parte din strategia Vola de a integra într-un singur ecosistem tot mai multe etape din procesul de planificare și rezervare a unei călătorii.

Categorii populare