Ziua Bucovinei sărbătorită în Țara Dornelor: Inaugurarea Centrului Muzeal Cazinoul Băilor, Târgul de turism și de Produse Locale

Într-o atmosferă de sărbătoare și tradiție, Ziua Bucovinei va fi sărbătorită în destinația de ecoturism Țara Dornelor, marcând inaugurarea Centrului Muzeal „Cazinoul Băilor” după 35 de ani de la dezafectare. Această transformare marchează un moment deosebit, coincide cu împlinirea a 105 ani de la unirea Bucovinei cu România în 1918 și aduce în centrul atenției comunitățile gazdă. 

Primăria Municipiului Vatra Dornei, alături de Asociația de Ecoturism Țara Dornelor, au pregătit un eveniment special ce va cuprinde organizarea târgului de produse și mâncăruri locale, „Gustă din Țara Dornelor!”.  Acesta va debuta pe data de 28  noiembrie, peste drum de Cazinou, în zona podului pietonal – spre piața agroalimentară, oferind o diversitate de bunătăți și obiecte tradiționale.

Târgul de produse locale va fi o oportunitate de a evidenția rețeaua ecoturistică locală, reprezentată de producători, mici antreprenori locali și meșteri populari. Vizitatorii vor avea posibilitatea să se bucure de preparate delicioase precum borș tradițional de păstrăv, fasole cu ciolan, burger cu păstrăv, balmoș și alte specialități, sau să descopere suvenire și obiecte tradiționale autentice.

Pe parcursul zilei de 28 noiembrie, programul evenimentului pentru public va include:

10:00

  • deschiderea căsuțelor cu produse, obiecte tradiționale și suvenire locale;
  • prima ediție a Târgului de turism „ÎN ȚARA DORNELOR”;

11:00

  • vizitarea expoziției oferită de Muzeul Național al Bucovinei – zona demisol a clădirii cazinoului;

16.00

  • deschiderea oficială a Târgului de turism și de Produse locale în prezența autorităților locale și județene;

16.30 – 17.00

  • aprinderea luminițelor de Crăciun în municipiul Vatra Dornei;

19:00 – 22.00

  • vizitarea Centrului Muzeal „Cazinoul Băilor” în sălile de la parter.

În cadrul târgului de turism, Organizația de Management al Destinației Bucovina, reprezentanții destinației de ecoturism Țara Dornelor (AETD) ai Administrației Parcului Național Călimani, Organizației de Management al Destinației Țara Dornelor și Visit Vatra Dornei vor fi prezenți pentru a oferi informații despre oferta turistică a zonei. Punctul de promovare turistică va fi amplasat la intrarea în Parcul Central Vatra Dornei, din strada Republicii.

Programul oficial de inaugurare a Centrului Muzeal Cazinoul Băilor include o serie de activități ceremoniale și culturale, precum slujba de sfințire, vizionarea filmului despre restaurare, vernisaje, expoziții, concerte și recitaluri susținute de diverse coruri. Aceste evenimente vor avea loc în incinta cazinoului. La exterior, organizatorii vor proiecta pe un ecran amplasat în zona Hotelului Maestro momentele inaugurale, permițând celor din afara clădirii să se bucure de atmosfera festivă a evenimentului.

Organizatorul principal al evenimentului este Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în colaborare cu Consiliul Județean Suceava și Primăria Municipiului Vatra Dornei.

Vă invităm să luați parte la această experiență autentică și să vă alăturați sărbătoririi istoriei, culturii și tradițiilor Bucovinei într-un cadru deosebit.

Related Stories

Descoperă

Turismul crește în septembrie, dar cererea românilor rămâne pe...

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, turismul din România a înregistrat în septembrie 2026 a treia lună consecutivă de creștere a sosirilor și înnoptărilor, atât pentru turiștii români, cât și pentru cei străini. Revenirea din iulie–septembrie este în linie cu anticipările BIBI Touroperator privind recuperarea cererii pe parcursul sezonului, după un început de vară mai slab. Această evoluție nu a fost însă suficientă pentru a compensa integral scăderile anterioare de pe segmentul turiștilor români. În primele nouă luni din 2026, creșterea sosirilor și înnoptărilor turiștilor străini a compensat scăderea înregistrată la turiștii români. Astfel, pe total, sosirile au crescut cu 1,2%, iar înnoptările cu 0,5% față de aceeași perioadă din 2025.

Vola.ro intră în segmentul de tour-operare cu pachete dinamice...

Vola.ro lansează Pachetele Zbor + Hotel, un produs prin care clienții își pot construi propriul pachet de vacanță și pot rezerva zborul și cazarea într-un singur loc. Prin această lansare, compania intră în segmentul de tour-operare cu un model în care fiecare pachet se formează în momentul căutării, pe baza alegerilor călătorului.

Voucherele de vacanță, în recul puternic:decontările au coborât la...

Valoarea voucherelor de vacanță decontate către unitățile afiliate a fost de 560,48 milioane de lei în perioada ianuarie–septembrie 2026, în scădere cu 48,60% față de primele nouă luni din 2025 și cu 61,90% față de perioada similară din 2024. Reducerea este de 529,93 milioane de lei față de anul trecut și de 910,54 milioane de lei față de acum doi ani, potrivit datelor analizate.

Bucovina își promovează turismul alternativ și gastronomia locală la...

Târgul Internațional VIA MOLDAVIA are ca obiectiv consolidarea colaborării între destinațiile turistice din regiunea Moldovei și dezvoltarea relațiilor dintre România și Republica Moldova în domeniul turismului.Pentru județul Suceava, participarea la un astfel de eveniment reprezintă o oportunitate de promovare a patrimoniului natural, cultural și gastronomic al Bucovinei, dar și de identificare a unor noi parteneriate și proiecte care să contribuie la dezvoltarea unor produse turistice integrate.

România are cea mai mare discrepanță din UE în...

Studiul evidențiază faptul că, în șase state membre ale UE, numărul nopților rezervate prin platforme de închiriere pe termen scurt a crescut în perioada aprilie-iunie 2026, în timp ce principalii indicatori ai unităților de cazare turistice au înregistrat scăderi. România este menționată drept exemplul cel mai relevant al acestui fenomen.Potrivit analizei, creșterea rezervărilor realizate prin intermediul platformelor digitale sugerează că o parte tot mai mare a cererii turistice se mută către segmentul de închirieri pe termen scurt, în detrimentul unităților de cazare clasice care sunt monitorizate prin statisticile oficiale.

Continental Hotels susține povestea Via Transilvanica la Dunăre

Proiectul estimează un impact direct anual asupra a aproximativ 100–150 de persoane. Dintre acestea, în jur de 50–60 sunt drumeți care parcurg integral Via Transilvanica de la Putna până la Drobeta-Turnu Severin, cărora li se adaugă cei care străbat anumite porțiuni ale traseului din ținuturile sudice și care ajung în oraș. Aceștia vor beneficia de cazare și de experiențe care facilitează descoperirea patrimoniului local, dunărean.

Categorii populare