„Romanțe vechi și noi”, o călătorie muzicală prin timp la FABRIK FEST

Romanțe vechi și noi vor reînvia tradiția muzicii românești de altădată, într-o interpretare contemporană plină de sensibilitate, în prima zi a lunii octombrie, începând cu ora 19, la Depozitul Sol-Victor, situat pe strada Rădăuțiului, nr. 1G, Marginea într-un concert  susținut de Ovidiu FOCA, Andrei RADU, Corina RĂDUCANU și Eugen DUMITRESCU, în cadrul Fabrik Fest, proiectul cultural care unește arta cu neconvenționalul.

Emoțiile, amintirile și nostalgia romanțelor din repertoriul lui Gică PETRESCU, în aranjamentul compozitorului Marius SIRETEANU, vor crea o punte între vechi și nou în interpretarea viorii, a pianului și a vocii care vor aduce o vibrație și un farmec aparte arhitecturii locului, emoțiilor și amintirilor.

Ovidiu FOCA este absolvent al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Iacob”, Dorohoi, Botoşani. A urmat cursurile universitare în același domeniu, apoi a absolvit cursurile de master în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității din București. Este absolvent al Masteratului Drepturile Omului şi Justiţie Constituţională la Universitatea Mihail Kogălniceanu din Iaşi, iar din anul 2008 este licenţiat al Secţiei de Ştiinţe Politice, Facultatea de Filosofie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. În anul 2018 a absolvit cursurile de master la Facultatea de Teatru din cadrul Universității de Arte „George Enescu” din Iași, specializarea Management și Antreprenoriat Aristic. A fost membru al Coralei Bărbăteşti „Fiii Bucovinei” din Rădăuţi, membru al Coralei Bărbăteşti Ortodoxe „Te Deum Laudamus” din Bucureşti, membru al Coralei Bărbăteşti Ortodoxe „Carpe Deum” din Bucureşti, precum și fondator al Coralei Bărbăteşti Ortodoxe „Sfântul Ierarh Leontie” de la Rădăuţi, al cărui dirijor este în prezent. Fiind directorul Casei de Cultură din Rădăuți, a coordonat toate proiectele organizate de această instituție sau a fost membru în echipa de coordonare a diferitelor proiecte în care instituția a avut statutul de partener. În anul 2023 a participat la turneul internațional de concerte „Vechi și Nou” în Elveția, Franța și Germania alături de violonistul Andrei Mihail Radu și duo-ul pianistic Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu.

𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐢 𝐌𝐢𝐡𝐚𝐢𝐥 𝐑𝐀𝐃𝐔 a absolvit în 2015 Liceul de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște,  studiile de Licență (2019), respectiv Master (2021) din cadrul Universității Naționale de Muzică din București, specializarea interpretare instrumentală – vioară, la clasa conf. univ. dr. Ladislau Csendes și muzică de cameră – conf. univ. dr. Manuela Giosa, iar în prezent este doctorand în cadrul aceleiași universități. A susținut numeroase recitaluri solo și de muzică de cameră (duo, trio, cvartet, cvintet) în 22 de orașe din România și în Canada, Elveția, Franța, Germania și Italia. De-a lungul anilor a colaborat cu Camerata Regală, Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Națională Radio, Opera Națională București, Filarmonica „Mihail Jora” Bacău,  Kamerata Stradivarius, Orchestra de tineret a Olandei, Orchestra de tineret din Luxemburg, Ansamblul Musica Ricercata și Romanian Chamber Orchestra. Din noiembrie 2023 este membru al partidei de vioara I a Filarmonicii Brașov, alături de care a susținut un concert în Größer Saal din Berliner Philharmoniker în aprilie 2024.

𝐂𝐨𝐫𝐢𝐧𝐚 RĂDUCANU și 𝐄𝐮𝐠𝐞𝐧 𝐃𝐔𝐌𝐈𝐓𝐑𝐄𝐒𝐂𝐔 formează un duo pianistic din anul 2005. Activitatea concertistică a duo-ului cuprinde participări în 30 de festivaluri naționale și internaționale, concerte cu orchestra și peste 450 de recitaluri în țară (105 localități) și pe scene din Anglia, Austria, Belgia, Canada, Elveția, Franța, Germania, Italia, Republica Moldova și Ucraina. În anul 2022, în premieră absolută în România, au realizat împreună cu muzicologul Amalia SZÜCS-BLĂNARU punerea în scenă a lucrării „Poem Simfonic pentru 100 de metronoame” de György LIGETI. Activității concertistice a duo-ului pianistic i se adaugă numeroase premii naționale și internaționale obținute la concursurile de profil, prezențe în juriile concursurilor de specialitate, precum și cursuri de măiestrie susținute ca profesori invitați. Corina RĂDUCANU şi Eugen DUMITRESCU sunt absolvenţi ai Universității Naționale de Muzică din București, unde și-au completat și încheiat studiile de licență, master, doctorat și post-doctorat. Cei doi pianiști sunt fondatorii Asociației Klavier ART și inițiatorii mai multor proiecte culturale și educative în diferite orașe și regiuni ale țării.

Sol-Victor este o companie cu o vechime de peste 14 ani, specializată în oferirea de soluții pentru design interior și acoperișuri din materiale premium. De-a lungul anilor, compania s-a adaptat constant la tendințele din piață, asigurându-se că produsele oferite îndeplinesc cele mai înalte standarde de calitate. Feedback-ul pozitiv primit de-a lungul timpului confirmă faptul că Sol-Victor este ales de clienți datorită calității produselor, seriozității în serviciile oferite și diversității opțiunilor.

Proiectul Fabrik Fest este un proiect cultural cofinanțat de către Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și este organizat de către Casa de Cultură a Municipiului Rădăuți și Primăria Municipiului Rădăuți, având ca parteneri companiile: Marelvi, EGGER, Zada, Killer, GoblenArt, Sol-Victor.

Related Stories

Descoperă

România are cea mai mare discrepanță din UE în...

Studiul evidențiază faptul că, în șase state membre ale UE, numărul nopților rezervate prin platforme de închiriere pe termen scurt a crescut în perioada aprilie-iunie 2026, în timp ce principalii indicatori ai unităților de cazare turistice au înregistrat scăderi. România este menționată drept exemplul cel mai relevant al acestui fenomen.Potrivit analizei, creșterea rezervărilor realizate prin intermediul platformelor digitale sugerează că o parte tot mai mare a cererii turistice se mută către segmentul de închirieri pe termen scurt, în detrimentul unităților de cazare clasice care sunt monitorizate prin statisticile oficiale.

Continental Hotels susține povestea Via Transilvanica la Dunăre

Proiectul estimează un impact direct anual asupra a aproximativ 100–150 de persoane. Dintre acestea, în jur de 50–60 sunt drumeți care parcurg integral Via Transilvanica de la Putna până la Drobeta-Turnu Severin, cărora li se adaugă cei care străbat anumite porțiuni ale traseului din ținuturile sudice și care ajung în oraș. Aceștia vor beneficia de cazare și de experiențe care facilitează descoperirea patrimoniului local, dunărean.

Upgrade, abonamentul lansat de Vola, a generat pasagerilor români...

La un an de la lansare, abonamentul Upgrade oferit de Vola se apropie de 50.000 de membri, iar valoarea beneficiilor acordate în această perioadă ajunge la aproape 2 milioane de euro. O parte importantă a economiilor vine din protecția inclusă în abonament în cazul anulării zborurilor, dar și din reducerile la rezervări și serviciul Price Drop Refund, prin care călătorii pot recupera diferența atunci când prețul biletelor scade.

Programe turistice combinate România – Republica Moldova: ANAT și...

Sesiunile de lucru B2B și vizitele de pe teren au reconfirmat potențialul imens al destinației de a fi integrată în itinerarii transfrontaliere – de la turism balnear și de sănătate (Cahul), gastronomie și tradiții (Găgăuzia), patrimoniu istoric și cultural (Conacul Manuc Bey, Cetatea Soroca, Orheiul Vechi, Mănăstirea Curchi), până la experiențe vitivinicole de nivel mondial (Crama Cricova, Castel Mimi) și facilități moderne MICE și hoteliere în Chișinău.

Unde pleacă familiile în vacanța de toamnă? Italia domină...

Finalul lunii octombrie aduce prima vacanță școlară și, totodată, prima ocazie a familiilor de a face o călătorie alături de cei mici. Datele Vola.ro, cea mai mare platformă de rezervari hoteliere din România, arată că părinții își planifică deplasările din timp, aleg sejururi scurte și urmăresc atent costurile zborurilor și ale cazării.

Harta turismului se schimbă: românii apasă frâna, străinii accelerează....

Analiză BIBI Touroperator pentru perioada  ianuarie–august 2026 vs. ianuarie–august 2024 și 2025 conform datelor...

Categorii populare