2024 va fi primul an al revenirii la normalitatea din turism, egalând 2019

► Sezonul estival 2024 aduce pentru litoralurile românesc și bulgăresc, dar și pentru Grecia și Turcia, reduceri early booking de până la 30%, avansuri mici de 20 – 30% și o diferență de 70 – 80% cu 14 zile înainte de intrarea la cazare

►  Creștere de 50% a rezervărilor early booking pentru octombrie – decembrie, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent

► IRI Travel si agențiile partenere din toată țara se așteaptă ca din 4 ianuarie rezervările să crească exponențial și datorită menținerii unor reduceri de early booking maximale pe toată luna ianuarie. Cele mai populare stațiuni și regiuni sunt Nisipurile de Aur, Mamaia, Thassos și Kușadasi

IRI Travel, principalul touroperator specializat atât pe litoralul bulgăresc, cât și pe cel românesc, anunță lansarea în forță a ofertelor tip early booking pentru sezonul estival 2024, sub genericul ”Vacanță la Marea Neagră”, alături de oferte pentru alte două destinații populare ale românilor, Grecia și Turcia.

Sezonul estival 2024 aduce pentru litoralurile românesc și bulgăresc, dar și pentru Grecia și Turcia, reduceri early booking de până la 30%, avansuri mici de maxim 20-30% și diferența de 70-80% cu 14 zile înainte de intrarea la cazare. Astfel turiștii beneficiază de reducerile maxime de early booking însă nu riscă nimic, deoarece avansul este rambursabil. Efortul financiar al acestora este minim pentru că vor achita diferența de bani în cazul vacanțelor de vară abia peste 6-7 luni.

IRI Travel si agențiile partenere din toată țara se așteaptă ca din 4 ianuarie rezervările să crească exponențial și datorită menținerii unor reduceri de early booking maximale pe toată luna ianuarie.

Iată care este topul țărilor și respectiv al stațiunilor pentru sezonul estival 2024:

1. Bulgaria: Nisipurile de Aur, Albena, Sunny Beach, Obzor

2. România: Mamaia, Eforie Nord, Neptun, Jupiter

3. Grecia: Thassos, Halkidiki, Riviera Olimpului

4. Turcia: Kușadasi, Bodrum, Antalya

Marea majoritate a turiștilor români aleg hoteluri de la 3 stele în sus, în Bulgaria optând în special pentru servicii all inclusive, dar cu o tendință în creștere în acest sens și în țara noastră. Cele mai solicitate sunt, la ora actuală, pe ambele litoraluri, hotelurile de 4 și 3 stele, ambele categorii cu o pondere de 50% din total, urmate de hotelurile de 5 stele, cu o pondere de 40%.

Creșterea estimată în 2024 față de 2023, pe baza rezervărilor de până în prezent, este de 50%.

”Am sesizat anumite tendințe noi, în ceea ce privește preferințele turiștilor români pentru sezonul estival 2024. Mulți turiști preferă vacanțe mai scurte, de 3-5 nopți, dar rezervă mai multe vacanțe în același an. Este îmbucurătoare orientarea spre hoteluri cu servicii superioare de 4-5 stele. De asemenea, foarte căutate sunt minivacanțele pentru zilele libere naționale, chiar dacă acestea nu sunt neapărat în sezonul de vară. Împreună cu agențiile de turism partenere, ne străduim să oferim, permanent, cele mai bune și eficiente opțiuni pentru vacanțele românilor”, declară Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.

Iată mai multe exemple de tarife pentru un sejur de 5 nopți în perioada 20.06 – 25.06. Toate prețurile includ reducerile de Early Booking (EB) menționate:

  1. Bulgaria

Nisipurile de Aur:

Hotel 3* = 166 euro/pers. cu All Inclusive, reducere EB 20 % până la 31.03

Hotel 4* = 190 euro/pers. cu All Inclusive, reducere EB 20 % până la 28.02

Hotel 5* = 420 euro/pers. cu All Inclusive, reducere EB 20 % până la 31.01

Albena:

Hotel 3* = 195 euro/pers. cu All Inclusive, reducere EB 10 % până la 31.01

Hotel 4* = 261 euro/pers. cu All Inclusive, reducere EB 20 % până la 29.02

Hotel 5* = 535 euro/pers. cu Ultra All Inclusive

Sunny Beach:

Hotel 3* = 145 euro/pers. cu All Inclusive, reducere EB 33 % până la 10.01

Hotel 4* = 166 euro/pers. cu All Inclusive, reducere EB 20 % până la 31.01

Hotel 5* = 306 euro/pers, cu All Inclusive, reducere EB 20 % până la 31.01

  • România:

Mamaia:

Hotel 3* = 392 lei/pers. fără masă, reducere EB 35 % până la 31.01

Hotel 4* = 624 lei/pers. fără masă, reducere EB 15 % până la 31.01

Eforie Nord:

Hotel 3* = 343 lei/pers. fără masă, reducere EB 10 % până la 31.03

Hotel 4* = 993 lei/pers. cu mic dejun, EB 35 % până la 15.04

Neptun:

Hotel 3* = 438 lei/pers. cu mic dejun EB 20 % până la 31.01

Hotel 4* = 650 lei/pers. fără masă, reducere EB 15 % până la 01.03

  • Grecia:

Thassos:

Hotel 3* = 130 euro/pers cu Mic dejun, reducere EB 10 % până la 31.01

Hotel 4* = 237 euro/pers cu All Inclusive, reducere EB 5 % până la 31.01

Halkidiki:

Hotel 3* = 122 euro/pers. fără masă, reducere EB 10 % până la 31.01

Hotel 4* = 138 euro/pers. fără masă, reducere EB 15 % până la 29.02

Riviera Olimpului:

Hotel 3* = 128 euro/pers. fără masă, reducere EB 20 % până la 31.01

Hotel 4* = 249 euro/pers. cu mic dejun, reducere EB 20 % până la 31.01

  • Turcia:

Kușadasi:

Hotel 3* = 148 euro/pers. cu demipensiune, reducere EB 35 % până la 31.01

Hotel 3* = 203 euro/pers. cu All Inclusive, reducere EB 30 % până la 31.01

Hotel 5* = 324 euro/pers. cu All Inclusive

Bodrum:

Hotel 3* = 197 euro/pers. cu All Inclusive, reducere EB 15 % până la 29.02

Hotel 4* = 202 euro/pers. cu All Inclusive. reducere EB 10 % până la 31.01

Hotel 3* = 247 euro/pers. cu All Inclusive, reducere EB 15 % până la 29.02

Antalya:

Hotel 3* = 212 euro/pers. cu All Inclusive, reducere EB 30 % până la 31.01

Hotel 4* = 233 euro/pers. cu All Inclusive, reducere EB 35 % până la 31.01

Hotel 5* = 260 euro/pers. cu Ultra All Inclusive, reducere EB 25 % până la 31.01

Related Stories

Descoperă

Travelminit.ro: destinațiile din România aflate la câteva ore de...

Toamna, facilitățile interioare oferă familiilor mai multă flexibilitate. O zi ploioasă poate fi petrecută la piscină, într-un spațiu de joacă sau la un atelier organizat în cadrul proprietății, fără să fie necesară schimbarea întregului program. Camerele de familie și apartamentele pot oferi mai mult confort, iar un restaurant în incintă reduce nevoia deplasărilor pentru fiecare masă.Pentru familiile cu copii mici, aceste detalii pot influența atât experiența sejurului, cât și bugetul final. În plus, atunci când mai multe facilități sunt disponibile în același loc, părinții își pot organiza mai ușor zilele de vacanță, fără să fie nevoie să planifice separat fiecare activitate.

Analiză: August recuperează, dar nu repară. Românii au mai...

Stațiunile montane au atras 14,4% din sosirile turiștilor români în august 2026, față de 15,7% în aceeași lună a anului trecut. Aplicând aceste ponderi la totalurile naționale, rezultă orientativ aproximativ 277.000 de sosiri, comparativ cu aproape 280.000 în august 2025, ceea ce indică o scădere de circa 1%. Astfel, revenirea cererii interne la nivel național nu s-a reflectat în aceeași măsură și în stațiunile montane.

Care este impactul unui festival internațional în Ungaria? 65%...

O statistica interesanta spune ca 65% dintre turistii internationali chestionati la Sziget Festival si-au planificat cel putin doua zile in Budapesta dupa festival, pentru a descoperi orasul dincolo de concerte. Datele provin dintr-un sondaj realizat de Visit Hungary si arata cum un festival mare poate deveni punctul de plecare pentru o vacanta.

Ce opțiuni au românii afectați de anulările curselor aeriene

După ce compania AnimaWings a solicitat intrarea în insolvență, tot mai mulți pasageri români se confruntă cu anulări de zboruri, suspendări de rute și reduceri de capacitate. Cel puțin alte patru companii aeriene active în România au confirmat recent astfel de situații, cauzate de probleme tehnice ale flotelor, fenomene naturale și creșterea costurilor cu combustibilul.

Cât îi costă pe români o vacanță pe litoral...

Saturn înregistrează cea mai mare scădere a tarifului mediu pe noapte, de 34,8%, de la 124 la 81 de euro. Urmează Năvodari, cu o reducere de 34,3%, Mamaia, cu 33,3%, și Costinești, cu 32,9%. În Venus și Mangalia, tarifele medii scad cu 32,1%, iar în Neptun cu 31,7%.

IRI Travel anunță tendințele sezonului turistic viitor: Bulgaria, Grecia,...

IRI Travel estimează că sezonul rece va fi dominat de două direcții majore: vacanțele active și escapadele în destinații cu climă caldă. Printre cele mai solicitate produse turistice se numără: sejururile de schi în Bulgaria, Austria și Italia; vacanțele montane din România; Egipt, Dubai și Insulele Canare; circuitele culturale europene; târgurile de Crăciun din Europa Centrală; programele exotice pentru sezonul de iarnă.

Categorii populare