O sută de mii de voturi exprimate în primele zile de votare la „Destinația Anului® 2024 în România”

Românii sunt pasionați de vacanțe în România, și dornici de a descoperi noi destinații pe care să le vadă în 2024. Pasiunea se vede în mediul online, unde peste 100 000 de voturi au fost exprimate în prima săptămână de votare pentru competiția „Destinația Anului 2024 în România”.

Cele 120 destinații concurente în 11 categorii s-au mobilizat pentru o prezență cât mai atractivă pe www.destinatiaanului.ro astfel încât să atragă cât mai multe voturi. În joc sunt atât atragerea turiștilor, cât și orgoliul, mândria locală. Iar, pentru că românii sunt mândri de atracțiile din zonele unde locuiesc, situația este una extrem de strânsă până în prezent. Sunt bătălii intense pentru primele poziții, răsturnări de situație spectaculoase și cu posibilitatea până în ultimul minut ca oricare dintre destinațiile înscrise să revendice un loc pe podium.

Cea mai disputată categorie în acest an este „Orașe care inspiră”. Brașov, Timișoara și Oradea se află în acest moment pe primele poziții, dar foarte aproape ca număr de voturi sunt și Cluj Napoca, Suceava, Sibiu, Iași și București, orașe care luptă intens pentru a câștiga sprijinul publicului și pentru a urca în top.

Stațiunile turistice sunt o altă categorie în care alegerea nu e deloc una ușoară. Primele 3 poziții sunt în acest moment ocupate de Bran, Sovata și Băile Felix, dar Gura Humorului, Sinaia și Mamaia se află de asemenea pe poziții apropiate.

O categorie nou introdusă în 2024 este „Sate de poveste„, iar aici topul este momentan condus de un sat Bucovinean (Ciocănești – județul Suceava) și de două sate transilvane (Biertan – județul Sibiu și Sâmbăta de Sus – județul Brașov). Muntenia este aproape de top prin satul Corbi – județul Argeș. Avem aici și o destinație din Republica Moldova care acumulează tot mai multe voturi: satul Văleni din raionul Cahul.  

O categorie aparte este cea a „Tărâmurilor cu istorie și tradiție” – prezentată de berea Caraiman. „Plutonul fruntaș” include în acest moment câștigătoarea en-titre Ținutul Mănăstirilor din Bucovina, dar și Cetățile Dacice din Munții Orăștiei (Sarmizegetusa Regia, Blidaru, Costești, Piatra Roșie) și Maramureșul Istoric, dar cu siguranță merită cercetate toate cele 11 destinații finaliste pentru o vacanță de neuitat în România.

Iubitorii de natură pot descoperi Regiuni Eco-turistice, categorie prezentată de Asociația de Ecoturism din România. 12 finaliste își dispută aprins titlul la această categorie, iar în acest moment favorită pare Delta Dunării, urmată de Țara Hațegului, Țara Dornelor și Ținutul Zimbrului – Neamț.

***

Pe lângă destinații – localități sau regiuni, Destinația Anului premiază și atracții turistice, iar în ultimii ani s-au dezvoltat foarte multe locuri noi pe care să le vizitezi ca parte a unei vacanțe încântătoare.

Categoria „Atracții Cultural-Educative”, prezentată de BCR este condusă momentan de Castelul Corvinilor – Hunedoara, talonat îndeaproape de Castelul Bran și de Muzeul Astra-Sibiu. O categorie cu 13 destinații finaliste de mare valoare, printre care Cazinoul Constanța, Palatul Culturii din Iași și Străzi Deschise București concurează pentru podium câștigând zeci de voturi în fiecare minut.

O categorie iubită mai ales de cei mici, „Distracție și aventură” aduce multe surprize în acest an. Mini-Transilvania Parc din județul Harghita, Valea cu Povești din județul Brașov și Dino Parc Râșnov sunt în acest moment în frunte.

Competiția este foarte strânsă și la categoria „Cazări epice – Resort-uri”. Poza momentului arată Green Village Resort, Zaga Zaga Vrancea și Club Vila Bran pe primele poziții ca număr de voturi. Iar în categoria „Boutique”, concurența este atât de acerbă încât primele 5 clasate în acest moment se află la mai puțin de 100 de voturi distanță una de alta: Castel Daniel din județul Covasna, Hadar Chalet din județul Buzău, Valea celor XII din județul Neamț, Nooks by Adybeca din județul Bihor și Atra Doftana din județul Prahova.

Atracțiile gastronomice nu pot lipsi dintr-o vacanță memorabilă, iar cele 11 finaliste ale acestei categorii prezentate de METRO ne dau o invitație irezistibilă. Casa Timiș, Valea Verde, Mama Cozonacilor sau punctul gastronomic local „Casa VLC” din județul Harghita sunt în acest moment pe primele locuri după numărul de voturi.

O categorie nou-introdusă, Wellness, ne îmbie la dulcea relaxare. Dar unde? Poate la Therme București, la Panoramic Colibița, destinațiile cu cele mai multe voturi în acest moment în categorie, sau poate la Akasha Wellness Retreat, Alma Health & Spa, Ana Hotels Europa Eforie – atracții care adună tot mai multe voturi.

Cu 100,000 de voturi exprimate în primele 7 zile de votare, și încă 16 zile rămase până la încheierea acestei etape pe 8 mai 2024, rezultatele momentului pot fi oricând răsturnate, pe măsură ce toți mai mulți români intră și votează pe pe platforma destinatiaanului.ro. Mobilizarea comunității din jurul unei destinații poate înclina balanța decisiv. Votul publicului va conta pentru o treime din scorul total, alături de o treime obținută prin votul unui juriu format din peste 100 de experți și lideri de opinie, și de opinia publică națională reprezentată prin rezultatele Cercetării Sociologice Destinația Anului.

Ateneul Român va fi scena pe vor fi anunțate destinațiile turistice câștigătoare în fiecare categorie în cadrul Galei Destinația Anului® 2024, prin susținerea Primăriei Municipiului București ca Gazdă.

Până atunci, fiecare vot contează. Echipa Destinația Anului® vă invită să alegeți destinația preferată în fiecare din cele 11 categorii și să vă bucurați de frumusețea României!

Related Stories

Descoperă

Ce opțiuni au românii afectați de anulările curselor aeriene

După ce compania AnimaWings a solicitat intrarea în insolvență, tot mai mulți pasageri români se confruntă cu anulări de zboruri, suspendări de rute și reduceri de capacitate. Cel puțin alte patru companii aeriene active în România au confirmat recent astfel de situații, cauzate de probleme tehnice ale flotelor, fenomene naturale și creșterea costurilor cu combustibilul.

Cât îi costă pe români o vacanță pe litoral...

Saturn înregistrează cea mai mare scădere a tarifului mediu pe noapte, de 34,8%, de la 124 la 81 de euro. Urmează Năvodari, cu o reducere de 34,3%, Mamaia, cu 33,3%, și Costinești, cu 32,9%. În Venus și Mangalia, tarifele medii scad cu 32,1%, iar în Neptun cu 31,7%.

IRI Travel anunță tendințele sezonului turistic viitor: Bulgaria, Grecia,...

IRI Travel estimează că sezonul rece va fi dominat de două direcții majore: vacanțele active și escapadele în destinații cu climă caldă. Printre cele mai solicitate produse turistice se numără: sejururile de schi în Bulgaria, Austria și Italia; vacanțele montane din România; Egipt, Dubai și Insulele Canare; circuitele culturale europene; târgurile de Crăciun din Europa Centrală; programele exotice pentru sezonul de iarnă.

De la profit la supraviețuire: hotelierii de la munte...

Una dintre tendințele remarcate în acest an este orientarea către excursiile de o zi. Vizitatorii vin să se bucure de munte, dar aleg tot mai frecvent să nu rămână peste noapte și să limiteze cheltuielile în restaurante. Unii aduc mâncare de acasă sau preferă magazinele și unitățile de tip fast-food. Astfel, aglomerația din anumite zone turistice nu se traduce automat în rezultate mai bune pentru hotelieri și restaurante.

ANAT: Turismul riscă să devină un lux, nu o...

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) consideră că datele publicate de Eurostat, potrivit cărora 61,4% dintre români nu își permit o săptămână de vacanță pe an, trebuie privite nu doar ca o statistică, ci ca un semnal de alarmă major pentru economie și societate. Această cifră confirmă faptul că piața turistică din România devine extrem de polarizată. Pe de o parte, există un segment de turiști cu venituri medii și ridicate, care continuă să călătorească și să își planifice vacanțele. Pe de altă parte, o masă largă de români a intrat într-o zonă de „supraviețuire” a bugetului de vacanță.

 „Litoralul pentru Toți”: tarife de la 51 de lei...

Deși hotelierii au practicat oferte speciale last minute chiar și în lunile de vară, septembrie rămâne o oportunitate unică. În ultimii ani, această lună s-a transformat într-o adevărată „a patra lună de vară”, perioadă în care turiștii se pot bucura de soare și de beneficiile Mării Negre la prețuri accesibile tuturor. Vacanțele devin mai accesibile, plajele sunt mai aerisite, apa mării mai curată, iar atmosfera este relaxantă, departe de aglomerația specifică vârfului de sezon.

Categorii populare