România a fost ”Regina Balului” la târgul internațional de turism de la Varșovia (TT Warsaw)

► Creștere importantă de 15% a numărului de turiști polonezi în primele 9 luni ale acestui an, față de perioada similară din 2023. Evoluția este peste media de creștere a numărului total de turiști străini, de 12,8%, înregistrată în aceeași perioadă

România a fost în centrul atenției la cea de-a 30-a ediție a Târgului Internațional de Turism „TT Warsaw”, desfășurat în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie 2024, în capitala Poloniei, Varșovia. Evenimentul a fost organizat sub patronajul Ministerului Turismului și Sportului al Poloniei și a reunit specialiști și iubitori ai turismului din întreaga lume, începând cu agenții de turism și tour operatori, până la firme de transport și structuri de cazare. Cu un număr de peste 22.000 de vizitatori și 56 de țări participante, „TT Warsaw” s-a dovedit a fi o platformă importantă pentru promovarea turismului global.

„România este o prezență de top la acest târg, fiind chiar în centrul atenției, deși în acest an nu am mai avut statutul oficial de țară parteneră. Am avut un stand elegant și primitor, iar polonezii, care ne sunt și gazde, dar și musafiri, au fost încântați să participe alături de noi la degustările de produse românești și la jocurile populare. Ne-am bucurat de o primire extraordinară din partea publicului și a profesioniștilor din domeniu”, a declarat Adrian Voican, vicepreședinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).

Standul României, cu o suprafață de 215 mp, a fost un adevărat punct de atracție, fiind amplasat strategic la intrarea principală a târgului. Aici, 21 de co-expozanți au prezentat vizitatorilor ofertele turistice ale României, axându-se pe tradițiile, meșteșugurile și gastronomia locală. Artizanatul din Bucovina și Maramureș, dansurile și jocurile populare, dar și produsele gastronomice tradiționale – vinuri, palincă și preparate specifice regiunilor românești – au fost la mare căutare. De asemenea, turiștii polonezi au putut explora oferta diversificată de turism din România, incluzând destinații montane, de litoral, turism de sănătate și turism cultural.

De Ziua Națională a României, 1 decembrie, un mesaj festiv „La mulți ani, România!” a fost difuzat pe panourile digitale din centrul Varșoviei dar și al Cracoviei, parte dintr-o campanie amplă de promovare a turismului românesc, desfășurată în Polonia între 16 noiembrie și 15 decembrie 2024. Campania are scopul de a crește vizibilitatea și interesul turiștilor polonezi față de România.

Anul acesta, România a fost și în atenția presei, cu transmisiuni în direct ale TVR Info din cadrul târgului, iar diverse organizații de promovare turistică, precum Alianța pentru Turism (ApT), FAPT (Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România) și OPTBR (Organizația Patronală a Turismului Balnear din România), au avut o prezență activă la eveniment. De asemenea, Tourism Board-ul Prahovean (APDT Prahova) a prezentat materiale de promovare în limba poloneză, promovând destinații de city break, turism cultural și de business, cum ar fi Sinaia, Bușteni, Azuga, Poiana Câmpina și Ploiești.

„În primele 9 luni ale acestui an, potrivit Institutului Național de Statistică, România a fost vizitată de 86.327 de turiști polonezi, în creștere cu 15% față de aceeași perioadă din 2023, când numărul acestora a fost de 75.216. Creșterea importantă se menține, în 2023 fiind cu 14% mai mulți turiști polonezi decât în 2022. Creșterea totală a numărului de turiști străini este de 12,8% pentru primele 9 luni ale acestui an, ca atare, cifra este extrem de mare, peste medie! Cei mai mulți polonezi au vizitat orașele turistice ale țării noastre, au ales circuite dar și stațiuni montane. Acest interes continuu al polonezilor pentru România ne încurajează să continuăm să promovăm frumusețea și diversitatea țării noastre. Târgul de la Varșovia a fost o oportunitate excelentă de a ne întâlni cu turiștii și partenerii de afaceri din Polonia și de a le oferi o fereastră deschisă către ceea ce România are de oferit”, a adăugat Adrian Voican.

România continuă să fie o destinație turistică atractivă pentru vizitatorii din Polonia, iar participarea la Târgul de Turism de la Varșovia consolidează poziția țării noastre pe piața turistică internațională.

Related Stories

Descoperă

Turismul crește în septembrie, dar cererea românilor rămâne pe...

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, turismul din România a înregistrat în septembrie 2026 a treia lună consecutivă de creștere a sosirilor și înnoptărilor, atât pentru turiștii români, cât și pentru cei străini. Revenirea din iulie–septembrie este în linie cu anticipările BIBI Touroperator privind recuperarea cererii pe parcursul sezonului, după un început de vară mai slab. Această evoluție nu a fost însă suficientă pentru a compensa integral scăderile anterioare de pe segmentul turiștilor români. În primele nouă luni din 2026, creșterea sosirilor și înnoptărilor turiștilor străini a compensat scăderea înregistrată la turiștii români. Astfel, pe total, sosirile au crescut cu 1,2%, iar înnoptările cu 0,5% față de aceeași perioadă din 2025.

Vola.ro intră în segmentul de tour-operare cu pachete dinamice...

Vola.ro lansează Pachetele Zbor + Hotel, un produs prin care clienții își pot construi propriul pachet de vacanță și pot rezerva zborul și cazarea într-un singur loc. Prin această lansare, compania intră în segmentul de tour-operare cu un model în care fiecare pachet se formează în momentul căutării, pe baza alegerilor călătorului.

Voucherele de vacanță, în recul puternic:decontările au coborât la...

Valoarea voucherelor de vacanță decontate către unitățile afiliate a fost de 560,48 milioane de lei în perioada ianuarie–septembrie 2026, în scădere cu 48,60% față de primele nouă luni din 2025 și cu 61,90% față de perioada similară din 2024. Reducerea este de 529,93 milioane de lei față de anul trecut și de 910,54 milioane de lei față de acum doi ani, potrivit datelor analizate.

Bucovina își promovează turismul alternativ și gastronomia locală la...

Târgul Internațional VIA MOLDAVIA are ca obiectiv consolidarea colaborării între destinațiile turistice din regiunea Moldovei și dezvoltarea relațiilor dintre România și Republica Moldova în domeniul turismului.Pentru județul Suceava, participarea la un astfel de eveniment reprezintă o oportunitate de promovare a patrimoniului natural, cultural și gastronomic al Bucovinei, dar și de identificare a unor noi parteneriate și proiecte care să contribuie la dezvoltarea unor produse turistice integrate.

România are cea mai mare discrepanță din UE în...

Studiul evidențiază faptul că, în șase state membre ale UE, numărul nopților rezervate prin platforme de închiriere pe termen scurt a crescut în perioada aprilie-iunie 2026, în timp ce principalii indicatori ai unităților de cazare turistice au înregistrat scăderi. România este menționată drept exemplul cel mai relevant al acestui fenomen.Potrivit analizei, creșterea rezervărilor realizate prin intermediul platformelor digitale sugerează că o parte tot mai mare a cererii turistice se mută către segmentul de închirieri pe termen scurt, în detrimentul unităților de cazare clasice care sunt monitorizate prin statisticile oficiale.

Continental Hotels susține povestea Via Transilvanica la Dunăre

Proiectul estimează un impact direct anual asupra a aproximativ 100–150 de persoane. Dintre acestea, în jur de 50–60 sunt drumeți care parcurg integral Via Transilvanica de la Putna până la Drobeta-Turnu Severin, cărora li se adaugă cei care străbat anumite porțiuni ale traseului din ținuturile sudice și care ajung în oraș. Aceștia vor beneficia de cazare și de experiențe care facilitează descoperirea patrimoniului local, dunărean.

Categorii populare