Sporturi aero

În Bucovina, iubitorii de senzații tari au posibilitatea să practice sporturi aeriene, de la zboruri cu avioane uşoare, cu parapanta, deltaplanul, ori planorul, dar și salturi cu parașuta.

Astfel, mai multe asociații din județ oferă astfel de facilități în zona Suceava- Salcea, Frătăuții Noi în zona Rădăuți cât și la Floreni, lângă Vatra Dornei.

Peisaje de munte extraordinare pot fi vizionate din aparate de zbor ultraușoare de la Aerodromul Floreni care oferă zboruri de agrement, dar și cursuri de pilotaj, inclusiv zboruri de aclimatizare pentru cei care vor să afle dacă au aptitudini în acest sens.

La Suceava, unde există școală de pilotaj, se pot efectua zboruri cu motodeltaplanul sau cu avioane ultraușoare sau cu planorul, iar de aici se pot organiza și zboruri de agrement deasupra municipiului sau a mănăstirilor din zonă.

Aero turism se organizează de Aerodromul Frătăuți care ofere astfel de zboruri fiind survolate cele mai frumoase zone ale Bucovinei.

Zborurile se fac cu o viteză mică ce permite vizionarea excepţională a panoramei care este ușor de surprins pe camerele foto – video.

Și la Frătăuți există școală de pilotaj, dar și posibilitatea practicării parașutismului.

Articolul precedent
Articolul următor

Related Stories

Descoperă

Crăciun cu tradiții, Revelion cu SPA: cât costă vacanțele...

Printre destinațiile solicitate pentru sărbătorile din această iarnă se numără stațiuni deja consacrate de pe Valea Prahovei: (Sinaia, Bușteni și Predeal), Poiana Brașov, Călimănești-Căciulata și zonele rurale din Maramureș și Bucovina. Oferta reunește vacanțe la munte, sejururi cu acces la piscine și centre SPA, dar și experiențe tradiționale construite în jurul gastronomiei locale, colindelor și obiceiurilor de sărbători.

Turismul crește în septembrie, dar cererea românilor rămâne pe...

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, turismul din România a înregistrat în septembrie 2026 a treia lună consecutivă de creștere a sosirilor și înnoptărilor, atât pentru turiștii români, cât și pentru cei străini. Revenirea din iulie–septembrie este în linie cu anticipările BIBI Touroperator privind recuperarea cererii pe parcursul sezonului, după un început de vară mai slab. Această evoluție nu a fost însă suficientă pentru a compensa integral scăderile anterioare de pe segmentul turiștilor români. În primele nouă luni din 2026, creșterea sosirilor și înnoptărilor turiștilor străini a compensat scăderea înregistrată la turiștii români. Astfel, pe total, sosirile au crescut cu 1,2%, iar înnoptările cu 0,5% față de aceeași perioadă din 2025.

Vola.ro intră în segmentul de tour-operare cu pachete dinamice...

Vola.ro lansează Pachetele Zbor + Hotel, un produs prin care clienții își pot construi propriul pachet de vacanță și pot rezerva zborul și cazarea într-un singur loc. Prin această lansare, compania intră în segmentul de tour-operare cu un model în care fiecare pachet se formează în momentul căutării, pe baza alegerilor călătorului.

Voucherele de vacanță, în recul puternic:decontările au coborât la...

Valoarea voucherelor de vacanță decontate către unitățile afiliate a fost de 560,48 milioane de lei în perioada ianuarie–septembrie 2026, în scădere cu 48,60% față de primele nouă luni din 2025 și cu 61,90% față de perioada similară din 2024. Reducerea este de 529,93 milioane de lei față de anul trecut și de 910,54 milioane de lei față de acum doi ani, potrivit datelor analizate.

Bucovina își promovează turismul alternativ și gastronomia locală la...

Târgul Internațional VIA MOLDAVIA are ca obiectiv consolidarea colaborării între destinațiile turistice din regiunea Moldovei și dezvoltarea relațiilor dintre România și Republica Moldova în domeniul turismului.Pentru județul Suceava, participarea la un astfel de eveniment reprezintă o oportunitate de promovare a patrimoniului natural, cultural și gastronomic al Bucovinei, dar și de identificare a unor noi parteneriate și proiecte care să contribuie la dezvoltarea unor produse turistice integrate.

România are cea mai mare discrepanță din UE în...

Studiul evidențiază faptul că, în șase state membre ale UE, numărul nopților rezervate prin platforme de închiriere pe termen scurt a crescut în perioada aprilie-iunie 2026, în timp ce principalii indicatori ai unităților de cazare turistice au înregistrat scăderi. România este menționată drept exemplul cel mai relevant al acestui fenomen.Potrivit analizei, creșterea rezervărilor realizate prin intermediul platformelor digitale sugerează că o parte tot mai mare a cererii turistice se mută către segmentul de închirieri pe termen scurt, în detrimentul unităților de cazare clasice care sunt monitorizate prin statisticile oficiale.

Categorii populare