Schi în Bucovina

În județul Suceava sporturi de iarnă se pot practica în majoritatea localităților de munte, dar pârtii de schi omologate sunt în șapte localități, respectiv în stațiunile Vatra Dornei, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Cârlibaba, Mălini, sau Sucevița, dar și în Pasul Mestecăniș

Astfel, la Vatra Dornei sunt pârtii pentru schi sau snowboard, cea mai lungă fiind pârtia Dealu Negru (sau Pârtia Telescaun) care este o pârtie roșie, cu un grad de dificultate mediu și are lungimea de 3200 de metri și beneficiază de instalație de zăpadă artificială cu bandă transportoare. Pârtia este deservită de un telescaun iar durata de urcare este de aproximativ 20-25 de minute și se pot admira peisajele pitorești ale câtorva masive muntoase ce înconjoară depresiunea. Transportul cu telescaunul este disponibil în toate anotimpurile, dar cel mai solicitat este vara și iarna.

Pârtia Parc 1 este o pârtie roșie, cu un grad mediu de dificultate și cu lungimea de 900 m, o diferență de nivel de 160 de metri, un grad de înclinare de 28,5% și este deservită de 1 teleschi monopost și un baby-lift, având nocturnă și tunuri de zăpadă artificială .Pârtia este situată în vecinătatea Parcului Central și este dintre cele mai vizitate pârtii de schi din zonă.

Pârtia Poienița (sau Pârtia Parc 2), situată în continuarea Pârtiei Parc 1, este o pârtie albastră, cu un grad mic de dificultate și o lungime de 550 de metri, o diferență de nivel de 100 de metri fiind deservită de un teleski monopost și beneficiază de o lărgime optimă pentru începători și copii.

Pârtia Poienița din Vatra Dornei este deservită de 1 teleschi monopost și un baby-lift, beneficiază de nocturnă și tunuri de zăpadă artificială.

Gura Humorului

Pârtia Șoimul 1 (Complex de agrement Ariniș) este o pârtie roșie cu un grad mediu de dificultate și se întinde pe lungimea de 1462 de metri, cu înclinația medie de 20% și diferența de nivel de 283 de metri, fiind dotată cu nocturnă și tunuri de produs zăpadă artificială. Transportul pentru accesul în vârful pârtiei se face cu telescaun cu patru locuri, iar durata de urcare este de circa 25 de minute,  instalația fiind funcțională și pe perioada verii.

Pârtia Șoimul 2 sau Șoimuleț este o pârtie albastra cu un grad mic de dificultate și se întinde pe lungimea de 500 de metri cu o înclinație medie de 20% și diferența de nivel de 70 de metri, iar accesul se face cu telescaunul pentru că cele două pârtii au punctul de plecare comun.

Câmpulung Moldovenesc

În municipiul Câmpulung Moldovenesc sunt mai multe pârtii, cea mai importantă fiind pârtia din Masivul Rarău nou amenajată.

Pârtia Rarău 1 din Rarău – Câmpulung Moldovenesc este o pârtie albastră-roșie cu un grad de dificultate mic-mediu și are lungimea de 2800 de metri și înclinația de 16,6%. Pârtia este deservită de o telegondolă și dotată cu tunuri de zăpadă.

Pârtia Rarău 2 din Rarău – Câmpulung Moldovenesc, în curs de amenajare în continuarea Rarău 1, este o pârtie roșie cu un grad de dificultate mediu și are lungimea proiectată de 1649 de metri.

Alte pârtii în Câmpulung Moldovenesc sunt Pârtia Runc (Runcu), cu un grad mediu de dificultate și are 430 de metri lungime, înclinația de 20%, fiind deservită de un teleski monopost, pârtia Runc 1, cu un grad mediu de dificultate și 410 de metri lungime,  înclinația de 18%, fiind  deservită de un babyski, pârtia Runc 2 cu un grad mediu de dificultate, cu 400 de metri lungime și înclinația de 21% fiind deservită de un babyski și vechea pârtie Rarău, cu un grad de dificultate mic și are lungimea de 300 de metri, fiind deservită de un teleski monopost.

Cârlibaba

În stațiunea Cârlibaba există două pârtii dedicate sporturilor de iarnă omologate oficial, respectiv Măgura 1 și Măgura 2.

Pârtia Măgura 1 este o pârtie roșie cu un grad mediu de dificultate și 1000 de metri lungime, are înclinația de 21% și diferența de nivel de 207 metri și este deservită de un teleski monopost.

Pârtia Măgura 2 este o pârtie roșie cu un grad mediu de dificultate și 535 de metri lungime, are înclinația de 24% și diferența de nivel de 125 metri, fiind deservită de un teleski monopost.

Mălini

Pârtiile de la Mălini sunt destul de căutate de iubitorii de ski și snowboard, datorită nivelului scăzut spre mediu de dificultate, dar și al prețurilor accesibile

Pârtia Mălini 1 este o pârtie albastră-roșie cu un grad de dificultate mic-mediu și are lungimea de 800 de metri, are o înclinație de 19% și o diferență de nivel de 106 metri, beneficiază de nocturnă și este deservită de un teleski, în timp ce Mălini 2 amenajată în paralel cu prima pârtie, este o pârtie albastră-roșie cu un grad de dificultate mic-mediu și are lungimea de 600 de metri, are o înclinație de 19% și o diferență de nivel de 106 metri.

Domeniul Schiabil Drumul Tătarilor – Valea Putnei din Pasul Mestecăniș

Pârtia Drumul Tătarilor A este o pârtie albastră cu un grad mic de dificultate și are lungimea de 1076 de metri, are înclinația medie de 13% și diferența de nivel de 139 de metri fiind deservită de un teleski monopost.

Pârtia Drumul Tătarilor B este o pârtie roșie cu un grad mediu de dificultate și are lungimea de 876 de metri, cu înclinația medie de 25% și diferența de nivel de 139 de metri și este deservită de un teleski monopost.

Pârtia Drumul Tătarilor C este o pârtie roșie cu un grad mediu de dificultate și are lungimea de 685 de metri, cu înclinația medie de 22% și diferența de nivel de 139 de metri fiind deservită de un teleski monopost.

Pârtia Drumul Tătarilor D este o pârtie neagră cu un grad mare de dificultate și are lungimea de 421 de metri cu înclinația medie de 33% și diferența de nivel de 139 de metri fiind deservită de un teleski monopost.

Sucevița

Pârtia Voievod din Sucevița este o pârtie roșie  cu un grad mediu de dificultate și are 600 de metri lungime cu diferență de nivel de 88 de metri și înclinația de 16% și este deservită de un teleski monopost și  este dotată cu nocturnă și tunuri de producere a zăpezii artificiale.

Related Stories

Descoperă

IRI Travel anunță tendințele sezonului turistic viitor: Bulgaria, Grecia,...

IRI Travel estimează că sezonul rece va fi dominat de două direcții majore: vacanțele active și escapadele în destinații cu climă caldă. Printre cele mai solicitate produse turistice se numără: sejururile de schi în Bulgaria, Austria și Italia; vacanțele montane din România; Egipt, Dubai și Insulele Canare; circuitele culturale europene; târgurile de Crăciun din Europa Centrală; programele exotice pentru sezonul de iarnă.

De la profit la supraviețuire: hotelierii de la munte...

Una dintre tendințele remarcate în acest an este orientarea către excursiile de o zi. Vizitatorii vin să se bucure de munte, dar aleg tot mai frecvent să nu rămână peste noapte și să limiteze cheltuielile în restaurante. Unii aduc mâncare de acasă sau preferă magazinele și unitățile de tip fast-food. Astfel, aglomerația din anumite zone turistice nu se traduce automat în rezultate mai bune pentru hotelieri și restaurante.

ANAT: Turismul riscă să devină un lux, nu o...

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) consideră că datele publicate de Eurostat, potrivit cărora 61,4% dintre români nu își permit o săptămână de vacanță pe an, trebuie privite nu doar ca o statistică, ci ca un semnal de alarmă major pentru economie și societate. Această cifră confirmă faptul că piața turistică din România devine extrem de polarizată. Pe de o parte, există un segment de turiști cu venituri medii și ridicate, care continuă să călătorească și să își planifice vacanțele. Pe de altă parte, o masă largă de români a intrat într-o zonă de „supraviețuire” a bugetului de vacanță.

 „Litoralul pentru Toți”: tarife de la 51 de lei...

Deși hotelierii au practicat oferte speciale last minute chiar și în lunile de vară, septembrie rămâne o oportunitate unică. În ultimii ani, această lună s-a transformat într-o adevărată „a patra lună de vară”, perioadă în care turiștii se pot bucura de soare și de beneficiile Mării Negre la prețuri accesibile tuturor. Vacanțele devin mai accesibile, plajele sunt mai aerisite, apa mării mai curată, iar atmosfera este relaxantă, departe de aglomerația specifică vârfului de sezon.

Vola face primul pas dincolo de zboruri și lansează...

Vola.ro, una dintre cele mai cunoscute platforme de rezervări de bilete de avion din România, face un pas important în extinderea serviciilor sale și lansează rezervările de hoteluri, disponibile pe hotel.vola.ro și în aplicația GoVola. Lansarea marchează una dintre cele mai importante extinderi ale companiei dincolo de produsul care a consacrat-o – biletele de avion – și face parte din strategia Vola de a integra într-un singur ecosistem tot mai multe etape din procesul de planificare și rezervare a unei călătorii.

Pachete speciale pentru Eurovision 2027 în Burgas – Bulgaria....

Principalul touroperator specializat pe destinația Bulgaria din România, anunță pregătirea unor programe turistice speciale dedicate concursului Eurovision Song Contest 2027, care va avea loc în Bulgaria, la Burgas, pe Litoralul Bulgariei, după victoria istorică obținută de artista DARA la ediția din 2026. Semifinalele și finala Eurovision 2027 vor avea loc în perioada 11-15 mai 2027, la Burgas.

Categorii populare