Seria de film documentar „Portret gastronomic local” a debutat cu „Hai la Saivan” și alivanca, una dintre rețetele copilăriei în Bucovina

Într-o Românie în care gastronomia autentică riscă să rămână doar o amintire, noua serie documentară „Portret gastronomic local”, lansată pe 4 septembrie pe canalul de YouTube Amintiri Gustoase, aduce în fața publicului, în fiecare episod săptămânal, locuri noi de vizitat, povești, oameni și preparate specifice.

Primul episod poartă publicul în localitatea Vama, la punctul gastronomic local „Hai la Saivan”, cel mai autentic dintre cele 23 de PGL-uri existente în județul Suceava. Povestea acestui colț de Bucovina începe cu un italian-german, Jorg, care, fermecat de frumusețea locului, a visat să ridice pe terenul socrilor săi o casă simplă. Planul modest s-a transformat însă într-un adevărat proiect de recuperare a patrimoniului: el și soția sa, Raluca, împreună cu părinții acesteia, Liliana și Vistic Axentoi, au salvat case tradiționale din lemn și le-au adus la viață pe culmile muntelui, prin restaurări, cu ajutorul unor meșteri în lemn.

Astăzi, la „Hai la Saivan” vin oaspeți care descoperă nu doar casele cu poveste, ci și mesele pline cu brânzeturi, smântână, lapte, unt și mâncăruri gătite după rețete locale. Aici, Liliana Axentoi gătește așa cum a învățat de la mama ei, cu ingrediente din propria gospodărie, iar fiica și ginerele duc mai departe o viziune în care autenticitatea este cuvântul cheie.

Un cunoscut creator de conținut reinterpretează pentru public rețeta de alivancă din Bucovina, ca să o putem găti în propriile bucătării

Fiecare episod al seriei aduce la lumină un preparat specific zonei, pe care un creator de conținut din gastronomie îl reinterpretează, pentru ca oricine să îl poată încerca acasă. În episodul 1, Andreea Jugănaru (Andreea Chinese Food) a ales alivanca, un desert tradițional bucovinean, puțin cunoscut în orașe, dar cu gust de copilărie și simplitate.

Alivanca este dovada că marile bucurii stau în ingrediente modeste: făină de mălai, brânză, ouă și un strop de vanilie. În Bucovina, fiecare gospodină are propria rețetă, însă toate duc la același rezultat: o prăjitură moale, pufoasă, aurie și savuroasă.

„Cea mai bună prăjitură este cea cu ingrediente puține și simple, iar alivanca este una dintre aceste prăjituri, un dulce absolut delicios, din câteva ingrediente la îndemână, pe care le găsești mereu în casă. Fiecare bucătărie din Bucovina are rețeta ei de alivancă, ingredientele pot să difere un pic, însă rezultatul iese la fel de bun. Am adus povestea acestui desert la mine în bucătărie într-o variantă modernă, ca să vă fie și vouă ușor să o pregătiți”, spune Andreea Jugănaru.

Rețeta de alivancă, interpretată de Andreea Jugănaru

Ingrediente: 500 g brânză de vaci bine scursă, 120 g zahar, ½ linguriță de sare, 4 ouă, 200 ml lapte bătut, 100 g unt topit, 1 linguriță extract de vanilie, 150 g mălai  (măcinat fin, pentru mămăligă), 50 g făină albă, 2 lingurițe praf de copt.

Mod de preparare: Într-un castron, amestecați brânza de vaci cu zahărul și sarea. Adaugați pe rând câte un ou, până ce sunt toate bine încorporate. Turnați laptele bătut, untul topit, extractul de vanilie și amestecați din nou. La final, adaugați mălaiul, făina și praful de copt.

Amestecați totul bine până obțineți o compoziție omogenă. Ungeți cu puțin unt o tavă, turnați compoziția și nivelați bine. Coaceți la 180 de grade Celsius pentru 35-40 de minute, până ce devine aurie pe deasupra. Cât este caldă, porționați și presărați cu zahăr pudră. Se servește cu smântână și gem.

Related Stories

Descoperă

Turismul crește în septembrie, dar cererea românilor rămâne pe...

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, turismul din România a înregistrat în septembrie 2026 a treia lună consecutivă de creștere a sosirilor și înnoptărilor, atât pentru turiștii români, cât și pentru cei străini. Revenirea din iulie–septembrie este în linie cu anticipările BIBI Touroperator privind recuperarea cererii pe parcursul sezonului, după un început de vară mai slab. Această evoluție nu a fost însă suficientă pentru a compensa integral scăderile anterioare de pe segmentul turiștilor români. În primele nouă luni din 2026, creșterea sosirilor și înnoptărilor turiștilor străini a compensat scăderea înregistrată la turiștii români. Astfel, pe total, sosirile au crescut cu 1,2%, iar înnoptările cu 0,5% față de aceeași perioadă din 2025.

Vola.ro intră în segmentul de tour-operare cu pachete dinamice...

Vola.ro lansează Pachetele Zbor + Hotel, un produs prin care clienții își pot construi propriul pachet de vacanță și pot rezerva zborul și cazarea într-un singur loc. Prin această lansare, compania intră în segmentul de tour-operare cu un model în care fiecare pachet se formează în momentul căutării, pe baza alegerilor călătorului.

Voucherele de vacanță, în recul puternic:decontările au coborât la...

Valoarea voucherelor de vacanță decontate către unitățile afiliate a fost de 560,48 milioane de lei în perioada ianuarie–septembrie 2026, în scădere cu 48,60% față de primele nouă luni din 2025 și cu 61,90% față de perioada similară din 2024. Reducerea este de 529,93 milioane de lei față de anul trecut și de 910,54 milioane de lei față de acum doi ani, potrivit datelor analizate.

Bucovina își promovează turismul alternativ și gastronomia locală la...

Târgul Internațional VIA MOLDAVIA are ca obiectiv consolidarea colaborării între destinațiile turistice din regiunea Moldovei și dezvoltarea relațiilor dintre România și Republica Moldova în domeniul turismului.Pentru județul Suceava, participarea la un astfel de eveniment reprezintă o oportunitate de promovare a patrimoniului natural, cultural și gastronomic al Bucovinei, dar și de identificare a unor noi parteneriate și proiecte care să contribuie la dezvoltarea unor produse turistice integrate.

România are cea mai mare discrepanță din UE în...

Studiul evidențiază faptul că, în șase state membre ale UE, numărul nopților rezervate prin platforme de închiriere pe termen scurt a crescut în perioada aprilie-iunie 2026, în timp ce principalii indicatori ai unităților de cazare turistice au înregistrat scăderi. România este menționată drept exemplul cel mai relevant al acestui fenomen.Potrivit analizei, creșterea rezervărilor realizate prin intermediul platformelor digitale sugerează că o parte tot mai mare a cererii turistice se mută către segmentul de închirieri pe termen scurt, în detrimentul unităților de cazare clasice care sunt monitorizate prin statisticile oficiale.

Continental Hotels susține povestea Via Transilvanica la Dunăre

Proiectul estimează un impact direct anual asupra a aproximativ 100–150 de persoane. Dintre acestea, în jur de 50–60 sunt drumeți care parcurg integral Via Transilvanica de la Putna până la Drobeta-Turnu Severin, cărora li se adaugă cei care străbat anumite porțiuni ale traseului din ținuturile sudice și care ajung în oraș. Aceștia vor beneficia de cazare și de experiențe care facilitează descoperirea patrimoniului local, dunărean.

Categorii populare