Oktoberfest în Est la Gura Humorului: Programul evenimentului

Oktoberfest, aflat în topul celor mai iubite evenimente din septembrie spre octombrie, se pregătește să scrie povestea din Est, la Gura Humorului,  în perioada 14 – 17 septembrie 2023.

Accesul la eveniment este liber!

Bucurați-vă de noile provocări, care pur şi simplu vă sunt puse pe tavă la propriu de cei care le pregătesc cu atâta placere!

Au trecut mulți ani de a prima ediție, multe s-au schimbat, însă distracția a rămas aceeaşi!!! Herr Burgermeister Marius Ioan Ursaciuc lansează provocarea: “să ne întoarcem în timp pentru a ne bucura şi mai tare de prezent!”, tema acestei ediții fiind #2019VS2023.

Atentie! De această dată berea nu te va face să uiți ce ai făcut la festival, ci dimpotrivă, te va ajuta să-ţi aminteşti şi mai multe momente de la edițiile anterioare. Unchiul Hans şi cu frumoasele lui nepoate bavareze te vor ajuta să scrii amintiri noi, fără doar şi poate.

Organizatorii, împreună cu maeştii berari de la Bermas, s-au pus pe colecționat momente şi am auzit că pregătesc şi premii spumoase pentru anul acesta… sute de premii! Vino să te distrezi în zonele de relaxare pe care aceștia le-au pregătit pentru tine şi de vei aprecia mai tare pozele scoase din sertarele cu amintiri nu uita să le postezi pe Facebook, Instagram, Tik Tok şi pe unde mai eşti tu vedetă.


Ne putem alinta cu clătite şi wafe cu tot felul de umpluturi, care mai de care mai delicioase şi, să nu uităm, că nu se mai practică neapărat cele cu gemul de căpşuni al bunicii, ci mai degrabă cele cu combinații de ciocolată albă cu gem de zmeură şi biscuiți sau cu cremă de biscuiti Oreo.
Desigur, nu lipseşte nici hamburgerul american cu diverse sosuri şi cartofi chips, inelele de ceapă şi popcornul aromat cu caramel! Oktoberfest 2023!

Produsele sărate care merg perfect cu o bere vă sunt oferite de standul Sweet and Salty. Tot aici, ne permitem să vă facem poftă cu: baclava, ing- hețată şi must proaspăt stors în fața dumneavoastră. Va fi amenajat celebrul stand al brandului Ghitos, unul dintre cele mai cunoscu- te brand-uri de pălincă naturală şi băuturi, unde se realizează cocktail-uri din băuturi româneşti clasice: afinată, vişinată şi pălincă. Aşa că fiți pregătiți pentru seri de distracție adevărată în stil românesc, de această dată, cu licori special preparate pentru dumneavoastră. Pentru titlul de vedetele festivalului s-au înscris şi turta dulce, halviță, halvaua, ciocolată de casă cu ananas sau cu fistic. Vă aduceţi aminte de cârnații bavarezi pe care i-ați gustat în 2019? Da? Ei bine, Îi veți găsi şi anul acesta şi îi puteți combina cu cartofii în spirală. Dacă sunteți vegetarieni, cumpărați doar cartofi și o bere rece Bermas, să simțiți cum alunecă pe gât și vă răcorește.

Regele Ciolanelor și-a anunțat prezența cu produse proaspete şi spune că va veni cu o cabană de 20 metri, unde va pregăti ciolane, gulacs, produse ungureşti şi săseşti laolaltă. Şi dacă nu sunteți fani ciolane poate vreţi cârnaţi din Germania, atunci căutați Căsuța Bavareză. Un adevărat succes la toate festivalurile din ţară l-au obținut cei care vin la noi cu preparate din peşte şi fructe de mare. Acest stand va face furori printre pasionați, delicatesele fiind preparate după rețete unice. Păstrăvii la tepuşă, care se găsesc la toate festivalurile din Germania, au locul lor bine stabilit în parcul Ariniş. Aşa că şi iubitorii de peşte vor fi satisfăcuți. Ca să nu mai vorbim despre cei care preferă puiul… ei vor avea pregătiţi pui la rotisor în cort. “Gusturile nu se discută”, spune un vechi proverb latin! Aşa că fiecare îşi va alege preparatul după propria sa imaginaţie, după stilul creat de-a lungul anilor şi după pofta inimii. Mâncarea este artă şi plăcere! Ne mândrim cu creatorii culinari şi iubim gusturile divine, fie că sunt ele sărate, dulci, acrişoare sau amare…acestea combinate ne oferă arome diverse ce definesc plăcerea pură de a mânca.

Bunătăţurile din Ardeal vor sta cu mândrie lângă deliciile săseşti, berea va curge din belşug, iar pe bucovineni contăm să instaleze, din nou, atmosfera care-i face invidioşi până şi pe bavarezi.
Va fi o ediţie care va îmbogăți dicționarele cu sinonime pentru SUPREM, iar lista atributelor începe cu Sergiana – operatorul oficial food al cortului Oktoberfest, adică mai pe româneşte toate bucatele pe care le veţi servi în cort şi pe terasele exterioare vor fi pregătite cu trudă şi migală de bucătarii iscusiți ai grupului Sergiana!


Orăşence, domni, domniţe, cavaleri, socri, bunici şi bunicute, burlaci şi familiști convinşi, domnişoare şi vecini vă spunem tuturor: ein Prosit! Adică: Noroc! De ce? Pentru că mai este puțin timp până când vom rosti acest cuvânt tare şi răspicat, cu o halbă de bere Bermas rece în mână pentru a da startul unui nou episod Oktoberfest in Est. Ediția cu numărul 3 va genera un strat şi mai gros din spuma amintirilor. 2023 înseamnă pentru organizatori al treilea an de petrecere în Bucovina, cu bere Bermas din belşug, care va fi degustată de zeci de mii de turişti veniți din toate colțurile lumii pentru acest eveniment, anunțat în perioada 14-17 septembrie şi care se va tine într-un cort încăpător, denumit Wiesenzelt, adică cortul din poiană! Și ce ne-om mai distra şi ce om mai cânta în poiana Parcului Ariniş din Gura Humorului!

Se spune că odată cu trecerea timpului trece şi dragostea… dar nu şi dragostea pentru distracție!!! Esti de acord? Încă din 2009, Oktoberfest Braşov duce mai departe tradiția bavareză, dar noi am auzit că tot “Bucovina-i inima”…
Se va lăsa cu distracție autentic bavareză, ca-n fiecare an. Vii si tu?

JOI, 14 SEPTEMBRIE
17:00 Parada Oktoberfest
18:00 Festivitatea de deschidere
19:00 Hermanstadt 07 Band
20:00 Regele Bermas
20:30 Fanfara
21:00 Hermanstadt 07 Band
23:00 Dj Edelweiss & Unchiul Hans

VINERI, 15 SEPTEMBRIE
17:00 Hermanstadt 07 Band
19:00 DJ EDELWEISS
20:00 Regele Bermas
20:30 Welcome PARTY TIGER BAND
23:00 Dj Edelweiss & Unchiul Hans

SÂMBĂTĂ, 16 SEPTEMBRIE
12:00 Prânz bavarez cu fanfară
14:00 NUNTA DE AUR
16:00 Copiii talentaţi ai Humorului
18:00 Era Noua
19:00 Party Tiger Band
20:00 Regele Bermas
20:30 Miss Oktoberfest
21:00 Party Tiger Band
23:00 Dj Edelweiss & Unchiul Hans

DUMINICĂ, 17 SEPTEMBRIE
12:00 Prânz bavarez, Copiii talentaţi ai Humorului
14:00-19:00 Balul Gospodarilor: Călin Brățeanu şi Taraful Obcina; Alexandru Brădătan şi invitații săi, Andreea Haisan, Paul Ananie
19:00 Party Tiger Band
20:00 Regele Bermas
20:30 Party Tiger Band
22:00 Dj Edelweiss & Unchiul Hans

Și în acest an avem susținători de seamă la distracție, GRUPUL DE FIRME CALCARUL –  Doxar Grup, Producător case din lemn,  Aquarius Center, Boutique Hotel – Bistro – Spa – Sports, Domeniul Cerbilor, pensiune turistică, Vale Putna, delicatese din inima Bucovinei din păstrăv 100% bio, CASA DESIGN – Productie mobilier pentru clienti din domeniul rezidential, office, retail si turism, DIASIL SERVICE– Societate de salubritate, CAR ÎNVĂȚĂMÂNT FĂLTICENI – împrumuturi rapide, CONSTRUCȚII MONTAJ AG -lucrări construcții, BEST WESTERN BUCOVINA CLUB DE MUNTE, furnizori de experiențe OKTOBERFEST,  MEGA TIROLIANA BUCOVINA, cu siguranță cea mai căutată experiență de adrenalină din Bucovina, ALBEMMA– Mobilier și soluții decorative, CONCRET CONSTRUCT AG– societate de constructii, FLORCONSTRUCT-Firmă de colectare și reciclare deșeuri în Suceava, NOVAFIL-fabricarea produselor textile.

Ne mai susțin scurta odihnă de după distracția bavareză: Voroneț Blue Resort&SPA, La Conac în Bucovina, Piatra Pinului, Lions Restaurant și Pensiune,  Hotel Toaca Bellevue, Popasul Domnesc Voronet și Pensiunea Casa Ariniș.

Related Stories

Descoperă

Destinația Anului® 2026: „Oscarurile” turismului din România au fost...

Destinația Anului 2026 a acordat premii în 12 categorii și 5 premii speciale Prezidiul juriului condus de Alex Filip a selectat Marele Premiu dintre destinațiile aflate pe locul 1 în categoria lor, după criterii care țin atât de numărul total de voturi, dar și de evaluarea dinamicii brandului său de destinație.

Românii fug de hotelurile aglomerate: vacanțele în vile private...

Operatorii din turism observă o creștere constantă a interesului pentru unități de cazare private — vile, cabane premium și retreat-uri în natură — în special în rândul familiilor și grupurilor de prieteni care preferă experiențe mai intime și mai flexibile. Tot mai mulți turiști aleg să plătească pentru liniște, facilități private și experiențe autentice, nu doar pentru destinație.

Turismul încetinește la începutul lui 2026: primul trimestru aduce...

În perioada ianuarie – martie 2026, unitățile de cazare turistică din România, au înregistrat un total de 2352,4 mii persoane față de 2496,7 mii câte au fost înregistrate în 2025, în timp ce numărul de înnoptări a fost de 4452,6 mii, marcând o scădere de 6,7% față de trimestrul I din 2025, când au fost 4773,2 mii.

ANAT:  Voucherele de vacanță rămân un instrument esențial pentru...

În contextul numeroaselor interpretări apărute în spațiul public privind actualul sistem al voucherelor de vacanță, ANAT subliniază încă o dată că, în forma aplicabilă în prezent, valoarea voucherelor de vacanță este de 800 de lei, iar angajații NU sunt obligați să contribuie cu încă 800 de lei din propriile venituri pentru a beneficia de acestea. De asemenea, nu este nevoie nici de declarația pe proprie răspundere, care ”frâna” cam cu 15% decizia angajaților de a primi și utiliza voucherele de vacanță.

Românii aleg vacanțe cumpătate de 1 Mai: destinațiile din...

Destinațiile montane continuă să fie printre cele mai căutate pentru vacanța de 1 Mai, oferind un echilibru între natură, confort și accesibilitate. Per ansamblu, prețul mediu pentru o noapte de cazare la munte în această perioadă se situează în jurul valorii de 550 de lei, însă acesta poate varia în funcție de facilități, poziționare și tipul unității alese.

1 din 2 bilete de avion se ieftinește după...

De fiecare dată când prețul scade cu minimum 5€, utilizatorul primește o notificare prin email. La finalul călătoriei, calculăm cea mai mare diferență de preț înregistrată înainte de plecare și o returnăm sub formă de voucher pentru următoarea rezervare.

Categorii populare