Vatra Dornei, în topul destinațiilor turistice ale anului 2024 propuse de Clubul Presei de Turism – FIJET România

România este o țară care merită să fie promovată turistic, astfel că membrii Clubului Presei de Turism – FIJET România continuă proiectul intitulat „Destinațiile FIJET România”, ajuns la cea de-a doua ediție.

Clubul Presei de Turism – FIJET România a demarat, pentru al doilea an consecutiv, o acțiune de identificare a zece destinații deosebite din România, pentru a le face și mai cunoscute, în țară și în străinătate (prin intermediul colegilor din filialele naționale ale FIJET World) și pentru a premia felul în care arată și se mișcă turismul din zona respectivă.

Sursa foto: FIJET

Prin acest proiect se dorește să se atragă atenția asupra unor locuri din țară care se remarcă din punct de vedere turistic în mod deosebit, locuri în care lucrurile se fac bine și oamenii merită să fie încurajați pentru eforturile depuse.

Pentru un turist străin care vine prima dată aici, România e o necunoscută mereu surprinzătoare. Din fericire, în ultima perioadă, românii au încercat (și au și reușit) o implicare mai atentă în turism, de cele mai multe ori, plăcut surprinzătoare. România este o țară care merită să fie promovată turistic, pentru că are ce să le ofere oaspeților care-i bat la poartă, indiferent de unde ar veni ei. Stăm încă slab la capitolul promovare turistică, mai slab decât vecinii noștri. De aici ideea de a aduna într-un clasament zece destinații deosebite din țară, pentru a le face și mai cunoscute, în țară și în străinătate (prin intermediul colegilor din filialele naționale ale FIJET World), și pentru a premia felul în care arată și se mișcă turismul din zona respectivă.

Festivitatea de premiere a celor mai votate „Destinaţii FIJET România” este programată joi, 15 februarie, la ora 14.00, la Sala Madgearu, ROMEXPO, Pavilionul B2, în cadrul Târgului de Turism al României.

Membrii FIJET România au fost la fața locului, au văzut cum arată destinațiile, au scris despre ele, le-au propus și le-au votat și acum le prezintă pe site-ul https://clubpresaturism.ro   și pe pagina de Facebook FIJET Romania – Clubul Presei de Turism.

Iată care sunt cele 10 destinații selectate de către membrii FIJET Romania: Târgu Mureș, Timișoara, Grădiștea de Munte, Vânători-Neamț, Iași, Sulina, Jurilovca, Borsec, Vatra Dornei și Rimetea.

Rimetea este pe locul 1, urmată de Vatra Dornei și de Borsec.

Aveți aici descrierile primelor trei destinații ale topului FIJET 2024:

Alte propuneri susținute de jurnaliștii Clubului Presei de Turism – FIJET Romania pentru 2024 au fost Moinești (județul Bacău), Drăgășani (pentru Muzeul Viei – Vinului – județul Vâlcea), Movileni (pentru Delta Moldovei – județul Iași), Șimleu Silvaniei (județul Sălaj), Horezu (județul Vâlcea) respectiv Balotești (pentru complexul Therme – județul Ilfov).

„Este un pur demers jurnalistic, prin care aducem în atenţia publicului destinaţii care nouă ne-au plăcut şi pe care le-am votat. Unele dintre ele poate că nu sunt vizitate de un număr impresionant de turişti, poate că nu sunt aşa de cunoscute, poate că nu au fost intens promovate, dar sunt locuri în care merită să ajungi măcar o dată în viaţă. Chiar este interesant acest exerciţiu, de a bifa, din top 10 al Destinaţiilor FIJET România 2024, pe cele vizitate! De aceea, noi, membrii Clubului Presei de Turism FIJET România, am propus şi am votat locuri în care am ajuns şi care ne-au plăcut. Şi cu cât au plăcut mai multora dintre noi, cu atât au ajuns mai sus în topul realizat de noi, pe care îl prezentăm la început de an, în perspectiva vacanţelor pe care le programăm în acest an”, declară Ștefan Baciu, președintele Clubului Presei de Turism – FIJET România și inițiator al proiectului.

”Proiectul Destinațiile FIJET România este un demers jurnalistic necesar pentru promovarea unor destinații autohtone mai puțin cunoscute, dar care merită să fie descoperite de turistul român sau străin. Clasamentul cuprinde locuri vizitate de membrii Clubului Presei de Turism – FIJET Romania, jurnaliști care au prezentat, în scris, foto și/sau video, destinațiile respective, în media pentru care lucrează și pe canalele social media personale. L-aș vedea mai mult ca pe o listă de propuneri pentru o vacanță în România, nu ca pe o ierarhie a destinațiilor autohtone în 2024”, subliniază Grig Bute, vicepreședinte al Clubului Presei de Turism – FIJET România și coordonator al proiectului.

Clubul Presei de Turism – Federația Internațională a Scriitorilor și Jurnaliștilor de Turism (FIJET) România este asociație profesională, persoană juridică de drept privat română, fără scop patrimonial. Clubul Presei de Turism – FIJET România este format din jurnaliști profesioniști din presa scrisă, online, radio și televiziune care înțeleg nevoile și cerințele membrilor asociației și colegilor. În cele 4 zile ale Târgului de Turism al României (15-18 februarie) vă așteptăm și la standul Clubului Presei de Turism FIJET România, 20B, din Pavilionul B2.

Trofeul „Mărul de Aur”, care a ajuns, anul trecut, la Timișoara, a fost al 7-lea pe care îl primeşte România după cele conferite mănăstirilor cu picturi murale din Bucovina, Deltei Dunării, Mărginimii Sibiului, companiei aviatice Blue Air, municipiului Târgu Jiu pentru operele în aer liber ale lui Constantin Brâncuşi și municipiului Oradea.

Related Stories

Descoperă

Ce opțiuni au românii afectați de anulările curselor aeriene

După ce compania AnimaWings a solicitat intrarea în insolvență, tot mai mulți pasageri români se confruntă cu anulări de zboruri, suspendări de rute și reduceri de capacitate. Cel puțin alte patru companii aeriene active în România au confirmat recent astfel de situații, cauzate de probleme tehnice ale flotelor, fenomene naturale și creșterea costurilor cu combustibilul.

Cât îi costă pe români o vacanță pe litoral...

Saturn înregistrează cea mai mare scădere a tarifului mediu pe noapte, de 34,8%, de la 124 la 81 de euro. Urmează Năvodari, cu o reducere de 34,3%, Mamaia, cu 33,3%, și Costinești, cu 32,9%. În Venus și Mangalia, tarifele medii scad cu 32,1%, iar în Neptun cu 31,7%.

IRI Travel anunță tendințele sezonului turistic viitor: Bulgaria, Grecia,...

IRI Travel estimează că sezonul rece va fi dominat de două direcții majore: vacanțele active și escapadele în destinații cu climă caldă. Printre cele mai solicitate produse turistice se numără: sejururile de schi în Bulgaria, Austria și Italia; vacanțele montane din România; Egipt, Dubai și Insulele Canare; circuitele culturale europene; târgurile de Crăciun din Europa Centrală; programele exotice pentru sezonul de iarnă.

De la profit la supraviețuire: hotelierii de la munte...

Una dintre tendințele remarcate în acest an este orientarea către excursiile de o zi. Vizitatorii vin să se bucure de munte, dar aleg tot mai frecvent să nu rămână peste noapte și să limiteze cheltuielile în restaurante. Unii aduc mâncare de acasă sau preferă magazinele și unitățile de tip fast-food. Astfel, aglomerația din anumite zone turistice nu se traduce automat în rezultate mai bune pentru hotelieri și restaurante.

ANAT: Turismul riscă să devină un lux, nu o...

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) consideră că datele publicate de Eurostat, potrivit cărora 61,4% dintre români nu își permit o săptămână de vacanță pe an, trebuie privite nu doar ca o statistică, ci ca un semnal de alarmă major pentru economie și societate. Această cifră confirmă faptul că piața turistică din România devine extrem de polarizată. Pe de o parte, există un segment de turiști cu venituri medii și ridicate, care continuă să călătorească și să își planifice vacanțele. Pe de altă parte, o masă largă de români a intrat într-o zonă de „supraviețuire” a bugetului de vacanță.

 „Litoralul pentru Toți”: tarife de la 51 de lei...

Deși hotelierii au practicat oferte speciale last minute chiar și în lunile de vară, septembrie rămâne o oportunitate unică. În ultimii ani, această lună s-a transformat într-o adevărată „a patra lună de vară”, perioadă în care turiștii se pot bucura de soare și de beneficiile Mării Negre la prețuri accesibile tuturor. Vacanțele devin mai accesibile, plajele sunt mai aerisite, apa mării mai curată, iar atmosfera este relaxantă, departe de aglomerația specifică vârfului de sezon.

Categorii populare