Un număr de opt biserici-monument cu frescă exterioară din secolele XV-XVI sunt înscrise în lista Patrimoniului Mondial UNESCO, şapte dintre ele fiind incluse în anul 1993, iar a opta, biserica mănăstirii Sucevița, în anul 2010.
Mănăstirea Suceviţa a fost întemeiată în secolul al XVI-lea de către familia de boieri moldoveni care a dat un mitropolit şi doi domnitori – a Movileştilor. Nu se cunoaşte anul când a fost terminat ansamblul, însă, conform documentelor, construirea aşezământului începe după 1583, dată de la care fraţii Movilă ajung sfetnici ai lui Petru Şchiopul. Biserica, având hramul „Învierea Domnului”, este menţionată în hrisoave de întărire a posesiunilor în 1586. Ctitor al incintei de piatră, probabil şi al casei domneşti şi chiliilor, este considerat Ieremia Movilă, care a fost domn al Moldovei între 1595-1606.
Arhitectura mănăstirii Sucevița îmbină elemente de artă bizantină și gotică, la care se adaugă elemente de arhitectură ale vechilor biserici din lemn din Moldova. Pictura murală interioară și exterioară este de o mare valoare artistică, fiind o amplă narațiune biblică din Vechiul și Noul Testament.
Dintre scenele picturii interioare amintim patimile Sf. Ioan cel Nou de la Suceava şi aducerea moaştelor acestuia la Suceava, de către Alexandru cel Bun. Impresionante la pictura exterioară sunt „Scara Virtuţilor”, pictată pe faţada nordică, şi „Arborele lui Iesei”, pe faţada sudică.
Muzeul mănăstirii are o colecţie bogată de obiecte de artă medievală: broderii, miniaturi, sculptură în lemn, argintărie etc. Se remarcă acoperămintele de mormânt ale lui Ieremia şi Simion Movilă.
Amplasată între Obcina Mare și Obcina Feredeului, mănăstirea Moldoviţa este unul dintre cele mai importante monumente din epoca domniei lui Petru Rareş, fiind ctitorită în anul 1532 şi pictată în 1537. Construit ca o fortăreaţă, ansamblul mănăstiresc este alcătuit din Biserica cu hramul „Buna Vestire”, zidul de incintă prevăzut cu trei turnuri masive pe latura estică, clisiarniţă şi stăreţie.
Pictura interioară şi exterioară, executată în 1537, impresionează prin frumuseţe. Pe peretele din dreapta naosului este tabloul votiv cu Petru Rareş, soţia Elena şi fiii lor, Iliaş şi Ştefan. La exterior se remarcă scenele „Arborele lui Iesei” şi „Asediul Constantinopolului”.
Fiind un mare iubitor de cultură, Petru Rareș a oferit oamenilor simpli adevărate cărți cu imagini, o sfîntă Liturghie completă, unde sunt introduse evenimente istorice din perioada când a fost pictată.
Stilul frescelor exterioare este cel post-bizantin, cu influențe din goticul internațional și chiar din arta Renașterii.
Muzeul mănăstirii expune numeroase obiecte religioase, cărţi rare, icoane etc. Se remarcă două epitafuri din epoca lui Ştefan cel Mare, un jilţ, atribuit, după tradiţie, lui Petru Rareş, şi „Psaltirea lui Efrem”. Tot aici se păstrează premiul „Mărul de aur”, acordat de Federaţia Internaţională a Ziariştilor.
La câțiva kilometri de orașul Gura Humorului, se află mănăstirea Humorului care a fost ctitorită de marele logofăt Toader Bubuiog şi soţia sa Anastasia şi terminată la 15 august 1530, iar pictura a fost realizată în 1535 de o echipă de patru zugravi, între care se pare că se afla şi zugravul domnesc Toma din Suceava.
Biserica, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a fost construită din piatră şi are plan triconic alungit, cu pridvorul deschis, fără turlă.
La exterior biserica este decorată cu şiruri de ocniţe şi firide alungite, iar soclul este ornamentat cu pietre frumos cioplite. Acoperişul este înalt, prelungit deasupra firidelor, cu streaşini largi, asemănător cu întreaga arhitectură tradiţională a zonei.
Pictura impresionează prin ritmica graţioasă a desenului, prin echilibru, armonie şi îmbinarea elementelor iconografice. La interior se constată o bogăţie de scene şi registre, cu accent pe caracterul narativ al reprezentărilor. Pe peretele vestic de la intrarea în biserică este pictată scena „Judecăţii de Apoi”, în care apar numeroase elemente tradiţionale specifice locului.
Pictura exterioară se caracterizează prin pregnanţa culorii roşii. Peretele de nord, expus intemperiilor, are pictura deteriorată. Pe peretele de sud încântă ochiul scene ca „Asediul Constantinopolului”, „Parabola fiului risipitor” sau „Viaţa Sf. Ierarh Nicolae”; 24 de scene ilustrează Acatistul Bunei Vestiri.
Turnul clopotniţă, de formă pătrată, cu ziduri din piatră şi cu foişor acoperit cu şindrilă, a fost construit în vremea lui Vasile Lupu. Biserica a avut împrejur chilii şi ziduri din piatră care astăzi nu se mai păstrează.
O altă biserică inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO este biserica cu hramul „Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul” din comuna Arbore, al cărei ctitor este Luca Arbore, portarul Sucevei.
Aceasta a fost ridicată între 2 aprilie şi 29 august 1502, din piatră, cărămida fiind folosită numai la bolţi. La exterior, biserica are aspect de navă alungită, iar intrarea se face pe latura sudică. Un element important este marea firidă de pe latura de vest, realizată prin prelungirea zidurilor de nord şi de sud la partea superioară, printr-o boltă semicirculară.
Pictura interioară a fost realizată imediat după terminarea construirii bisericii, între 1503-1504, deteriorată în timpul campaniei lui Soliman Magnificul din 1538 şi refăcută ulterior, fiind demne de menţionat scena „Cavalcadei împăratului Constantin cel Mare”, cu un pronunţat caracter antiotoman şi portretul Sfintei Marina de pe peretele de sud al pronaosului.
Pictura exterioară, realizată în 1541 de Dragoş zugravul, este puternic deteriorată, dar firida de pe peretele de vest, bine conservată, conţine scene interesante pentru maniera nouă de abordare, între care cele cu Sf. Gheorghe sau Sf. Paraschiva.
La o distanță destul de mică de aceasta se află biserica cu hramul „Înălţarea Sf. Cruci” din satul Pătrăuţi, care a fost ctitorită de Ştefan cel Mare în 1487.
Iniţial, aici a fost mănăstire de maici care a fost desfiinţată în 1783. Pictura interioară este din perioada lui Ştefan cel Mare, fără să fie făcute reveniri ulterioare.
La exterior este decorată cu asize de cărămidă şi arcade oarbe, iar chiliile din jur s-au ruinat aproape complet.
O altă ctitorie a domnitorului Petru Rareș, mănăstirea Probota a fost construită între 1530, când s-a ridicat biserica cu hramul „Sf. Nicolae” și clisarnița şi 1550, când au fost terminate zidurile de incintă şi turnurile.
Biserica „Sf. Nicolae” a fost pictată în 1532, fiind înzestrată cu veşminte, argintărie, cărţi şi moşii pentru că a fost aleasă pentru a deveni necropolă domnească. În partea de nord domnitorul construieşte o Casă Domnească din piatră, iar până în 1550 ridică zidurile de incintă, turnurile, chiliile şi trapeza.
Pictura, executată în 1532, restaurată în 1844 şi după 1990, sub egida UNESCO, impresionează atât prin maniera de execuţie, cât şi prin programul iconografic unitar şi coerent. Culorile sunt calde, alese cu mare grijă, iar liniile sunt perfecte. Între scene amintim „Pantocratorul” care domină maiestuos tamburul turlei, „Cina cea de taină” din altar, „Sf. Nicolae” şi „Răstignirea” din naos, sinoadele ecumenice din pronaos şi „Judecata de Apoi” pictată pe bolta pridvorului. Pictura exterioară este degradată, însă pot fi încă admirate scenele: „Arborele lui Iesei” şi „Acatistul Bunei Vestiri”.
Beciul medieval din curte, restaurat, este vizitabil. În clisiarniţă, un mic muzeu adăposteşte piese rezultate în urma cercetărilor arheologice.
Supranumită Capela Sixtină a Estului, mănăstirea Voroneţ, cu hramul „Sfântul Gheorghe”, a fost ridicată între 26 mai şi 14 septembrie 1488, iar în 1547 i-a fost adăugat pridvorul de către Mitropolitul Grigore Roşca când a fost şi pictată. La început era mănăstire de călugări, dar viaţa monahală a fost întreruptă după 1785. Reînfiinţată din 1991, viaţa monahală a fost reluată cu obşte de maici.
Biserica este construită din piatră, iar pictura interioară şi exterioară (realizată între 1534-1535 şi 1547) impresionează prin modalitatea de realizare şi prin colorit, caracterizându-se prin armonie cromatică, vigoare compoziţională şi monumentalitate. Fondul întregii picturi exterioare, celebrul “albastru de Voroneţ”, este unic în lume.
În naos şi în altar o parte din pictură se păstrează din secolul al XV-lea; tabloul votiv din naos îl înfăţişează pe Ştefan cel Mare, însoţit de Maria Voichiţa cu o fetiţă şi cu Bogdan, viitorul domn.
Scena „Judecăţii de Apoi”, pictată în 1547 pe faţada vestică de meşterul Marcu, i-a adus monumentului denumirea de Capelă Sixtină; pe partea sudică este „Arborele lui Iesei”, în stânga intrării sunt Mitropolitul Grigore Roşca şi Cuviosul Daniil Sihastru, iar deasupra acesteia, lângă pisanie, scena „Deisis”. Foarte sugestive sunt scenele ce prezintă viaţa Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, ca şi Sf. Gheorghe pictat pe contrafort. În biserică se află şi mormintele lui Daniil Sihastru şi Mitropolitului Grigorie Roşca.
Turnul-clopotniţă a fost construit din piatră, cu gang de intrare, şi adăposteşte două clopote dăruite de Ştefan cel Mare. În Curte se văd urmele altor construcţii medievale – chilii, casa domnească etc., astăzi demantelate.
