O avanpremieră specială a celui mai așteptat film românesc al anului – Libertate – vineri, la Suceava

Vineri, pe 22 septembrie, ajunge la Suceava echipa filmului românesc Libertate (r. Tudor Giurgiu), aflată într-un turneu de promovare prin țară, pentru o proiecție specială care va avea loc la Cinema City (Cinema City Iulius Mall), de la ora 20:30. Spectatorii vor avea ocazia să îi întâlnească pe regizorul Tudor Giurgiu și pe actorii Alex Calangiu, Ștefan Iancu și Cristian Popa.

Biletele mai sunt disponibile online – https://bit.ly/caravana-libertate

Libertate este un film inspirat din fapte reale, petrecute la Sibiu, în timpul Revoluției din 1989. În haosul și panica generate de protestele mulţimii împotriva autorităţilor, o unitate de miliţie devine ţinta unui asalt violent care degenerează într-o confruntare sângeroasă între soldaţi, miliţieni, securiști și civili.

Din distribuția filmului fac parte unii dintre cei mai talentați și îndrăgiți actori ai momentului: Alex Calangiu, Alexandru Papadopol, Andi Vasluianu, Ionuț Caras, Iulian Postelnicu, Cătălin Herlo, Mirela Oprișor, Leonid Doni, Marius Manole sau Cuzin Toma. Scenariul este scris de Cecilia Ștefănescu și Tudor Giurgiu, după o idee de Nap Toader.

Trailer – https://youtu.be/oi6fgGSsMXU

Filmul a fost premiat la Festivalul de Film de la Sarajevo, la Cinefest Miskolci în Ungaria, la Festivalul Internațional de Film Transilvania și se află în competiția oficială a Festivalului de Film de la Namur (Belgia).

Din 6 octombrie, filmul va fi distribuit în cinematografele din toată țara.

Cronici:

„Filmul a reușit să construiască un veritabil ecosistem, fascinant a fi urmărit, cu micro-tensiuni, țeluri, ambiții și peste toate astea plutind o umanitate frustă. Dinamismul, însă, face filmul de la cap la coadă. Și angrenează foarte bine publicul, scenele colective au o forță aparte, castul în sine dă o forță aparte oricărei scene, iar imaginea e realmente de invidiat.” Alberto Păduraru

„Filmul surprinde esența unui moment istoric semnificativ și explorează complexitatea naturii umane în vremuri dificile, oferind, în plus, o imagine fascinantă a istoriei Europei de Est.”  Juriul CICAE, Sarajevo Film Festival

„Tudor Giurgiu zugrăvește o imagine realistă a haosului și tulburărilor revoluționare, pune sub semnul întrebării istoriile deja stabilite și, cel mai important, creează un film palpitant care captează atenția spectatorilor” Cineuropa

LIBERTATE este o co-producție România-Ungaria, produs de Libra Films și Mythberg Films și distribuit în România de Transilvania Film. Pentru distribuția internațională, filmul a fost achiziționat de compania londoneză Reason8.

Related Stories

Descoperă

România are cea mai mare discrepanță din UE în...

Studiul evidențiază faptul că, în șase state membre ale UE, numărul nopților rezervate prin platforme de închiriere pe termen scurt a crescut în perioada aprilie-iunie 2026, în timp ce principalii indicatori ai unităților de cazare turistice au înregistrat scăderi. România este menționată drept exemplul cel mai relevant al acestui fenomen.Potrivit analizei, creșterea rezervărilor realizate prin intermediul platformelor digitale sugerează că o parte tot mai mare a cererii turistice se mută către segmentul de închirieri pe termen scurt, în detrimentul unităților de cazare clasice care sunt monitorizate prin statisticile oficiale.

Continental Hotels susține povestea Via Transilvanica la Dunăre

Proiectul estimează un impact direct anual asupra a aproximativ 100–150 de persoane. Dintre acestea, în jur de 50–60 sunt drumeți care parcurg integral Via Transilvanica de la Putna până la Drobeta-Turnu Severin, cărora li se adaugă cei care străbat anumite porțiuni ale traseului din ținuturile sudice și care ajung în oraș. Aceștia vor beneficia de cazare și de experiențe care facilitează descoperirea patrimoniului local, dunărean.

Upgrade, abonamentul lansat de Vola, a generat pasagerilor români...

La un an de la lansare, abonamentul Upgrade oferit de Vola se apropie de 50.000 de membri, iar valoarea beneficiilor acordate în această perioadă ajunge la aproape 2 milioane de euro. O parte importantă a economiilor vine din protecția inclusă în abonament în cazul anulării zborurilor, dar și din reducerile la rezervări și serviciul Price Drop Refund, prin care călătorii pot recupera diferența atunci când prețul biletelor scade.

Programe turistice combinate România – Republica Moldova: ANAT și...

Sesiunile de lucru B2B și vizitele de pe teren au reconfirmat potențialul imens al destinației de a fi integrată în itinerarii transfrontaliere – de la turism balnear și de sănătate (Cahul), gastronomie și tradiții (Găgăuzia), patrimoniu istoric și cultural (Conacul Manuc Bey, Cetatea Soroca, Orheiul Vechi, Mănăstirea Curchi), până la experiențe vitivinicole de nivel mondial (Crama Cricova, Castel Mimi) și facilități moderne MICE și hoteliere în Chișinău.

Unde pleacă familiile în vacanța de toamnă? Italia domină...

Finalul lunii octombrie aduce prima vacanță școlară și, totodată, prima ocazie a familiilor de a face o călătorie alături de cei mici. Datele Vola.ro, cea mai mare platformă de rezervari hoteliere din România, arată că părinții își planifică deplasările din timp, aleg sejururi scurte și urmăresc atent costurile zborurilor și ale cazării.

Harta turismului se schimbă: românii apasă frâna, străinii accelerează....

Analiză BIBI Touroperator pentru perioada  ianuarie–august 2026 vs. ianuarie–august 2024 și 2025 conform datelor...

Categorii populare